VAYA CON DIOS LA SALA PALATULUI (16.03.2013)

0
93

 
vaya-con-dios aArticol de Iulia Radu
A fost un weekend bogat în evenimente muzicale, aşa că am multe să vă povestesc!
Sâmbătă, 16 martie. Sala Palatului. Ora 19.20. Oamenii păşesc timid în sala de concert. Cu o seară înainte (15.03),Vaya Con Dios susţinuse un concert cu casa închisă, asta după ce pe 13 martie peste 3.000 de clujeni au aplaudat-o îndelung pe artista belgiană. Eram curioasă dacă şi sâmbătă va fi sold-out.
Am ajuns devreme la Palat. Eu şi alte câteva sute de persoane. Înăuntru este o atmosferă foarte liniştită. Deocamdată media de vârstă este pe undeva pe la 35-40 de ani. Pe fundal curge o muzică ce te îndeamnă la visare. În jurul meu oamenii vorbesc în şoaptă. Am întâlnit un grup franco-belgian, oamenii, veniţi cu afaceri la Bucureşti, mi-au spus că nu puteau rata ocazia de a-şi bucura sufletul cu o „porţie” de muzică adevărată. „O astfel de plăcere nu poate fi refuzată”, mi-a spus Xavier.
19.35. Începe să se strângă lumea. Sala „freamătă” şi se aude şi primul gong. Privesc din nou în jurul meu. Sunt peste 3.000 de spectatori. E un public mai special. Nu vorbesc tare, nu aruncă hârtii pe jos, nu se plimbă de colo colo prin sală deranjându-i pe ceilalţi. Aproape că te obligă la decenţă şi reţinere.
20.10. Gândurile mi-au fost întrerupte brusc în momentul în care s-au stins luminile în sală. Şi dacă până atunci aveam impresia că publicul este oarecum… rece, entuziasmul cu care sala a reacţionat la vederea instrumentiştilor şi căldura cu care au întimpinat-o pe Dani Klein m-au făcut să-mi schimb radical părerea.
 
Mi-a plăcut foarte mult cum arăta scena scăldată în albastru, roşu, galben. Rar am întâlnit la Sala Palatului o atmosferă atât de initimă. Timp de o oră şi jumătate am uitat că mă aflu într-o sală mare, m-am simţit mai degrabă ca într-un club. Dani a ştiut să şi-i apropie pe spectatori, a comunicat permanent cu ei.
„E ceva special la Bucureşti. Avem public bun în multe locuri, dar aici este altfel. Nu ştiu cum, dar voi reuşiţi mereu să mă faceţi să mă simt iubită”, a spus ea după primele trei piese.
Unul dintre momentele care au ridicat sala în picioare a fost piesa „Johnny”. „Urmează o piesă pe care eu am auzit-o la Edith Piaf. Abia acum câţiva ani am aflat că este o piesă românească. Am fost invitaţi zilele trecute la Ambasada Belgiei şi acolo am avut ocazia să ascultăm pentru prima dată varianta originală. Hai să vedem dacă voi o recunoaşteţi”, a zis Dani înainte de a o cânta. Nu doar că spectatorii au recunoscut-o, dar au cântat şi dansat până la ultimul acord.
Alături de Dani Klein s-au aflat pe scenă Maria Lekranty şi Nouri Sahli (backing vocals), Tim De Jonghe (trompetă, percuții), Red Gjeci (vioară), William Lecompte (pian, clape), Francis Perrez (chitară), Salvatore La Rocca (contrabas) şi Han Wouters (tobe).
Interpretarea piesei What’s A Woman a “aruncat” publicul în butoiul cu melancolie. Dani, Maria, Nouri şi Tim s-au aşezat pe scaune şi au cântat-o şoptit. Intim, plăcut şi emoţionant.
Cei patru au rămas aşezaţi şi la următoarea piesă (Don’t Cry For Louie), chiar dacă ritmul era mai antrenant. În sală s-a dansat în picioare sau pe scaun (la un moment dat se cutremura scaunul sub mine încât puteam su jur că se va dărâma tot rândul până la finalul concertului) şi s-a aplaudat ritmat. A urmat Just A Friend Of Mine, ultima piesă cântată stând pe scaun.
Puerto Rico a început cu un solo la contrabas, iar sala a explodat de la primele acorduri. S-a cântat tare, cu trăire şi mult entuziasm în sală. Dani a venit în buza scenei îndreptând microfonul către sală şi îndemnându-i pe spectatori să cânte. Te cuprinde o emoţie copleşitoare când auzi atâţia oameni fredonând o piesă în jurul tău.
Pentru mine, momentul suprem al serii a fost la Don’t Break My Heart. M-am regăsit în versuri, iar atmosfera caldă din concert nu poate fi uitată atât de uşor, astfel încât şi acum o mai fredonez în minte.
Atmosfera s-a animat în sală încă de la primele acorduri ale piesei Pauvre Diable. Iar solo-ul lul Red Gjeci şi partea de rap susţinută de Nouri au înteţit aplauzele spectatorilor.
Dani a interpretat şi Je l’aime, je l’aime, despre care a spus că este piesa ei preferată, reprezentând un gen muzical care a influenţat-o dintotdeauna.
La 21.30 artiştii s-au retras discret de pe scenă. Dar nu au fost lăsaţi să plece aşa uşor. Au revenit la bis şi au mai cântat 3 piese: I Don’t Want To Know, Still A Man (în duet cu Maria) şi mult aşteptata Neh Na Na Na.
Cu greu s-au lăsat oamenii convinşi să plece spre casele lor.
Magda Dobrin (44 de ani): „A fost de vis. Tot mai sper să nu fie ultimul concert… să mai facă turnee”.
Lucian Dinu (38 de ani): „Mi-a plăcut întotdeauna muzica ei. M-am simţit extraordinar în această seară. Are o muzică mai specială, regret că nu o ascult mai des la radio”.
Iuliana Păun (41 de ani): „Cel mai bun concert pe care l-am văzut în ultimii 5 ani. Sper să se răzgândească şi să mai facă turnee, să mai vină în România. Este o persoană deosebită. Vocea ei mă unge la suflet. Versurile ei ating corzi sensibile. Îi mulţumesc pentru o seară deosebită”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here