EXCLUSIVITATI

ZZ Top la Sala Polivalentă – 20 octombrie 2009

decembrie 16, 2012

107

19.45. Agitaţie mare în faţa Sălii Polivalente în ciuda orei înaintate (concertul era programat pentru 20.00). Pe scări oamenii fumau, se aşteptau unii pe alţii sau discutau problemele importante ale ţării. La toate intrările se formaseră cozi. Câţiva întrebau de unde pot cumpăra bilete. Recitalul Cri Gri se încheiase. Surprinzător (sau… poate nu) oamenii habar nu aveau că a fost o trupă în deschidere.
Ciprian (29 de ani, Bucureşti): “N-am ştiut că e o trupă în deschidere. Am venit acum pentru că ora de începere a concertului ZZ Top este 20.00. Chiar am fost bucuros că pot ajunge la timp fără să mă învoiesc de la muncă”.
Marina (35 de ani, Bucureşti): “Cri Gri? Habar n-aveam. Nici nu cunosc trupa. Eu am venit pentru ZZ Top. Sper să fie aici cât mai mulţi oameni! Sunt bestiali tipii ăştia!”
Am făcut un scurt sondaj pentru început. I-am rugat pe spectatori să spună o piesă care le vine în minte în acel moment. Iată ce a ieşit:
Gimme All Your Loving (26)
Sharp Dressed Man (24)
Tush (20)
La Grange (19)
Rough Boy (18)
Legs (15)
Velcro Fly (11)
TV Dinners (9)
Se sting luminile în sală şi publicul ia foc. Urc rapid câteva trepte pentru a vedea scena mai bine. Prima impresie contează într-adevăr foarte mult. N-am să uit niciodată imaginea de început a concertului: luminoasă, clară, caldă, spectaculoasă. De altfel, cred că aşa aş putea rezuma seara din 20 octombrie. Billy în dreapta, Dusty în stânga, Frank la mijloc, pitit după baterie… Şi ce baterie. Mi-au picat ochii pe capetele de mort care salutau publicul cu priviri „duioase”. Craniile aveau cicatrici în formă de “Z”. Nu este exclus ca după un astfel de concert, să descopăr, în urma unei radiografii, că am căpătat şi eu una. Şi nu mi-ar părea rău!
“Turn on, tune up, rock out”
Concertul a început cu piesa “Under pressure”. Piesele lor te bagă în ritm chiar dacă îi asculţi pentru prima dată. Muzica lor e ca o locomotivă care te duce cu viteză maximă spre o destinaţie neştiută, iar la final îţi pare rău că s-a terminat plimbarea.
Am văzut persoane care trăiau la intensitate maximă fiecare solo al lui Billy Gibbons, am văzut oameni care ştiau versurile tuturor pieselor, dar şi pe unii care stăteau nemişcaţi, privindu-i pe cei trei ca pe nişte zei. “Îi aştept din tinereţe. Am acasă şi discuri de vinyl cu ei. Mă uit la ei şi aproape că nu –mi vine să cred că sunt aici. Mi s-a împlinit visul”, spune emoţionat Laurenţiu Nicolae (55 de ani, Bucureşti).
“Cred că blues-ul este compus din sentimente, fineţe şi teamă”
Lucrurile intraseră pe un făgaş normal. Cei trei cântau, publicul era din ce în ce mai activ, toată lumea se simţea bine. Nu a existat dialog cu publicul până în momentul în care Billy a rupt “lanţul normalităţii” invitând-o în scenă (în limba română) pe “prietena” lui Denisa. A urmat un dialog savuros în româno-engleză şi parţial franceză şi spaniolă.
Denisa: “Bună Billy! Bine ai venit la Bucureşti! Te simţi bine aici?”
Billy (după o mică pauză): “Oui… Si… Da! E vremea pentru blues!”
Denisa: “Unde îţi este pălăria de blues?”
Considerând că prietena lui are dreptate, Billy îşi cheamă tehnicienii. Spre uimirea tuturor şi bucuria băieţilor din Polivalentă, pălăria a fost adusă de două fete frumoase foc, mai mult sau mai puţin îmbrăcate. “No more techniciens”, spune Billy fermecat de cele două domnişoare.
Şi-a aşezat pălăria de blues peste cipilica… de blues şi au continuat concertul cu “Future Blues”.
Judecând după reacţia sălii, cele mai aşteptate piese au fost “Gimme All Your Lovin’” şi “Sharp Dressed Man”.
Billy a schimbat chitările de multe ori pe parcursul show-ului. Dar, fără îndoială, cea mai spectaculoasă a fost cea folosită la piesa “Legs”. Şi chitara şi basul lui Dusty erau îmblănite! Da… la ei şi instrumentele au bărbi.
La 21.30 au părăsit scena fără niciun cuvânt. Au avut programate două bisuri. Păcat că la cel de-al doilea, o parte dintre spectatori s-au grăbit spre ieşire.
La final, am cules câteva impresii de la spectatori. Între noi fie vorba, s-a consumat multă bere în timpul celor aproximativ 90 de minute. Aşa că mulţi dintre ei, s-au rezumat în a spune: “Sunt fantastici!”, “Mare trupă, mare concert”.
Cristina M. (44 de ani, Bucureşti): “E cel mai frumos concert la care am fost în acest an. N-am cuvinte să-l descriu. Aşteptam de mult această trupă”.
George (39 de ani, Bucureşti): “ZZ Top rocks. Cine n-a venit a pierdut o super trupă şi un concert pe cinste”.
Lucas (59 de ani, Londra): Sunt un fan vechi al acestei trupei. Îi ştiu de când au apărut la The Old Grey Whistle Test în 1979 sau 1980. Piesele mai noi sunt cam “poppie” pentru gustul meu. Eu prefer piese gen “Jesus Just Left Chicago”… Vreau să spun că sunt extrem de supărat că nu au inclus în turneu din Europa şi Marea Britanie. Dar dacă nu vin ei la noi, venim noi la ei. Şi iată-mă aici.
James (62 de ani, Denver, aflat în vizită în România la nişte prieteni): După un concert ZZ Top mergi acasă cu un zâmbet mare pe faţă. Nu pot să cred că au trecut peste 20 de ani de când i-am văzut ultima oară în concert. Spun tuturor că acela a fost cel mai bun spectacol la care am fost. M-am simţit extraordinar şi în această seară. Muzica a rămas. Rev. Willy G. îşi pierde vocea dar omul încă mai poate cânta. Eu cred că este cel mai mişto tip în viaţă! Pentru cei care nu I-au văzut live niciodată, am un sfat: mergeţi şi nu o să vă pară rău! Îmi amintesc că I-am văzut în Denver prin anii ’70. Gibbons era rănit la o mână dar au cântat. Sunt extraordinari!
Matei (30 de ani, Bucureşti): Îmi place mult ZZ Top şi m-am simţit foarte bine în această seară. Prima piesă pe care am pus-o în maşina mea nouă (prima mea maşină pentru care am muncit enorm) a fost La Grange. Urla în difuzoare! M-am plimbat cu prietenii cu geamurile lăsate jos, ca să audă tot poporul! Este o piesă care pur şi simplu îţi dă forţă!
Ioana (40 de ani, Timişoara): Am venit special pentru acest concert. ZZ Top mi-a plăcut întotdeauna! Este una dintre trupele care m-au determinat să mă uit la MTV. Îmi plac mult videoclipurile lor. Mai ales cele în care loserii sunt ajutaţi să aibă şi ei o întâlnire cu o fată. Piesa preferată este The Eliminator.
Costel (49 de ani, Bucureşti): Am trăit să o văd şi pe asta: ZZ Top în România! Eu sunt şofer şi îi ascult mult pe drumuri. Din punctul meu de vedere este cea mai bună muzică de ascultat când eşti la volan. Păstrez şi acum vinylul Tres Hombres. M-am simţit minunat! Chiar dacă nu mai are aceiaşi voce, Gibbons e tătic!
Cosmin (20 de ani, Bucureşti): Recunosc… înainte de concert nu credeam că ZZ Top mai poate arăta ceva… Am venit din curiozitate şi atât. Dar acum, pot spune cu mâna pe inimă că ZZ Top este încă o trupă cool!
Daniela (53 de ani, Bucureşti): N-ai cum să nu fii captivat de un concert ZZ Top. Au un sound puternic. M-au fascinat, plec acasă în transă.
Călin (45 de ani, Bucureşti): Mie mi-a plăcut cum au cântat deşi prietenii mei spun că Gibbons e prea bătrân şi nu-l mai duce vocea. Eu nu cred că îţi pierzi capacitatea de a cânta dacă înaintezi în vârstă. N-are nicio legătură! Şi Steven Tyler e de-o vârstă cu ei.
Marcel (22 de ani, Bucureşti): Foarte tare concertul! Mi se pare ironic faptul că pe baterist îl cheamă Frank Beard dar este singurul din formaţie fără barbă.
Florin (19 ani, Bucureşti): Cred că este cel mai bun concert pe care l-am văzut în toată viaţa mea. Mi-a plăcut că până şi chitările lor aveau bărbi la un moment dat. Şi Frank mi se pare senzaţional. Cânt şi eu la baterie într-o trupă şi… ce pot să spun? Mi-aş dori să pot cânta şi eu într-o zi, aşa ca el!
Mirela (23 de ani, Bucureşti): Îi înconjoară un aer de mister pe oamenii ăştia. Şi chestia asta îmi place la nebunie. Cred că e din cauza bărbilor! Sunt geniali! L-aţi auzit pe Gibbons? Ce poate să “scoată” din chitara aia! Senzaţional!
Cornelia (28 de ani, Bucureşti): Iubesc muzica lor! Au o combinaţie extraordinară de rock’n’roll şi blues. Au şi simţul umorului. Mi-a plăcut dialogul cu tipa aceea pe scenă.
Tania (21 de ani, Bucureşti): Ăştia sunt singurii bărboşi care îmi plac! Am acasă toate albumele lor! Mi-a plăcut mult de tot concertul, mi-aş dori să mai vină la Bucureşti!
Victor (27 de ani, Bucureşti): Sunt fără cuvinte oamenii ăştia. Mă uitam la ei şi aproape nu-mi venea să cred că sunt împreună de 40 de ani… Şi din câte am înţeles pregătesc şi un album nou! De unde or avea atâta energie? Îi admir mult de tot!
Angela (22 de ani): Sunt americani adevăraţi care ştiu să susţină un show de calitate. Muzica lor îmi place, ascult de mică pentru că ai mei sunt fani la rândul lor. Acum am văzut că au şi simţul umorului. Din punctul meu de vedere, Billy Gibbons este cel mai bun chitarist în viaţă! Mie îmi place o piesă pe care am auzit-o întâmplător, dar pe care nu o deţin. Se numeşte Rita Baloo. Aceea este preferata mea şi chiar mi-aş dori să o am…
Marius (25 de ani, Bucureşti): A fost un concert exploziv. Dusty are o voce fpoarte bună pentru rock, iar Billy are o voce foarte bună pentru blues. Sunt o combinaţie extraordinară. Câte chitări avea Gibbons! Ce mi-aş dori şi eu măcar una…
Şi dacă tot au făcut oamenii referire la bărbile şi la umorul lor, am să închei această povestire cu un citat din Billy Gibbons (n.r. am folosit astfel de citate şi în inter-titluri). Omul explică cu umor de ce, atât el cât şi Dusty, au refuzat o sumă mare de bani oferită de Gillette pentru a se rade:
“Nu o putem face pentru că ce este sub ele, e mult prea urât”.
Set List:
1. Under Pressure
2. Waitin’ for the Bus
3. Jesus Just Left Chicago
4. Pincushion
5. I’m Bad, I’m Nationwide
6. Future Blues
7. Cheap Sunglasses
8. Mexican Blackbird
9. My Head’s in Mississippi
10. I Need You Tonight
11. Foxy Lady (Jimi Hendrix cover)
12. Brown Sugar
13. Party on the Patio
14. Just Got Paid
15. Gimme All Your Lovin’
16. Sharp Dressed Man
17. Legs
Encore:
18. LaGrange/Sloppy Drunk/BBQ
19. Tush
Encore 2:
20. Tube Snake Boogie