SPORT LA MATINEU

0
30

simona halep australian open 2015Am vrut să scriu pe FB, dar nu merge!!! O fi nervos. Am vrut să văd meciul Simonei şi am stat treaz până la un pas de început. Din cauza unui Aerius am adormit. Dimineaţa vestea era supărătoare. A pierdut, fără drept de apel, în faţa rusoaicei Makarova. Era prima adversară serioasă din acest an. Am văzut partida acum, cu greşeli imense. Makarova a plimbat-o cum a vrut.  Comentatorii au zis una bună: „Simona nu găseşte terenul”. Când pierzi într-un Mare Şlem cu 4-6, 0-6 devine un semn de întrebare locul  3 în lume. E posibil ca valoarea ei actuală să fie aceasta. De sferturi de finală.
Liga I mai are o lună de odihnă. Multe mişcări vor mai fi. Eric a revenit în ţară, la Pandurii.*  Steaua are un lot tot mai subţire. Unii accidentaţi, alţii plecaţi. Gabi Tamaş nu va juca o vreme, aşa că aducerea lui nu e un câştig ferm. Totuşi media pompează lozinca ştiută cum că e deja campioană. Nu prea cred că va fi aşa. * Dinamo are antrenor nou, preşedinte nou, mulţi jucători noi, dar şi vechi. Marius Nicolae a revenit să joace cu fiul lui Florentin Petre în echipă. Gicu Grozav a rămas o promisiune, aşa că vom vedea cum se descurcă la Dinamo.* Narcis Răducan a ajuns preşedinte la al 4-lea club într-un an, adică la A.S.A. Tg. Mureş. * La Rapid domină nesiguranţa, neliniştea, lipsa de bani. Nu ştiu dacă au un lot normal, numeric. Antrenorul Pustai n-a ales prea inteligent echipa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here