MARIZA LA SALA PALATULUI (24.03.2015)

Articol de Iulia Radu

24 martie. Ora 19.30. Sala Palatului. Marţi. Te strecori cu greu printre persoanele care au ocupat scările din faţa sălii. Se fumează şi se discută în draci. Despre ce? Despre orice! De la mâncarea gătită aseară, la fotbal, politică şi concertele precedente susţinute de Mariza în România. În mulţime, te ciocneşti, inevitabil, şi de veşnicii vânzători de bilete la negru: ori îţi oferă, ori te întreabă dacă ai un bilet în plus. Scapi greu de insistenţele lor, dar o faci până la urmă. La intrarea presei nu era aglomerat, aşa că mi-am ridicat acreditarea rapid.
 
E prima dată când o văd pe Mariza live, aşa că m-am „înarmat” cu bruma de cunoştiinţe despre muzica fado (Dulce Pontes mi-a deschis apetitul pentru acest gen muzical după interviul acordat lui Andrei Partoş şi după ce am văzut-o în concert) şi iată-mă în primul rând. Am aruncat o privire spre scenă. Decor minimal: trei scaune şi o baterie aşezate de-a lungul scenei. Niciun stativ de microfon. Setlistul era lipit de podea lângă un monitor de control, aşa că am profitat de ocazie să îi facem o fotografie. Aşadar, urma să cânte 19 piese. Am citit titlurile şi spre ruşinea mea, am recunoscut unul singur: O Gente Da Minha Terra.
 
La ora 20.00, am lăsat-o pe Luciana în faţa scenei să facă fotografii şi m-am dus să-mi caut un loc în sală (organizatorii, Events, ne-au oferit locuri la lojă, dar văzusem două scaune libere lângă pupitrul de sunet, aşa că nu am mai urcat, deh, bătrâneţea!). Aproximativ 3.000 de oameni au venit la întâlnirea cu artista portugheză. Public divers, de la 5 la 50 de ani.
Concertul a început la ora 20.15. M-a impresionat Mariza! Este de o sinceritate dezarmantă. Un izvor de emoţie şi energie. Îţi lasă impresia că pluteşte pe scenă. Şi cântă dumnezeieşte! A avut alături de ea pe scenă şi nişte instrumentişti de excepţie: José Manuel Neto (chitară portugheză), Pedro Jóia (chitară clasică), Fernando Araújo (Yami) (bass acustic) și Hugo Marques (Vicky) (tobe și percuție). Jur că aş fi putut să stau să ascult chitara portugheză toată noaptea! Jocurile de lumini au amplificat emoţiile transmise de Mariza, scena fiind scăldată în roşu, albastru, verde. Concertul a început cu Promete Jura şi Fado Vianinha. Mariza pare că rosteşte o incantaţie pe scenă, apoi, brusc, spre finalul celei de-a doua piese se opreşte, bea tacticos o gură de apă şi spune în engleză: „Bună seara, Bucureşti!” Publicul aplaudă, iar piesa se încheie în forţă. „Puteţi să-mi spuneţi şi voi bună seara„, a zis Mariza înainte de a trece la următoarea piesă. Au fost câteva voci care au răspuns salutului. Mariza a vorbit şi în engleză şi în portugheză, „pentru prietenii mei din Portugalia care se află în sală„, după cum a explicat artista. „Ştiu şi eu un cuvânt în lima română: Mulţumesc! Cred că este un cuvânt foarte sexy: Mulţumesc!„, a zis Mariza cu umor. Seara a continuat cu piesa Rosa Da Madragoa. Am aflat că în octombrie va lansa un nou album: „Toată lumea mă întreabă cum va fi albumul. Nici eu nu ştiu. Pot doar să spun că va fi un fado care va avea personalitatea mea„. Eu abia aştept să-l ascult!
 
Mariza a dat totul pe scenă. Din păcate, publicul nu a fost la înălţime. Lucru observat şi de Mariza, care, după o jumătate de oră, a spus contrariată: „Eu port ochelari, aşa că acum văd doar primele rânduri din sală şi sunt aici nişte feţe de piatră. Voi înţelegeţi ce spun? Dacă mă primiţi într-un mod timid, vă voi oferi un concert timid. Dacă mă primiţi cu căldură, concertul va fi pe măsură. Voi sunteţi dirijorii acestui concert. De voi depinde cum va fi„. Şi câtă dreptate avea! Dar publicul s-a lăsat mai greu.
A existat şi un moment instrumental, numit Guitarrada. Mariza a rugat publicul să spună acest cuvânt. Spectatorii au făcut-o anemic. „Spuneţi-l cu atitudine„, a insistat Mariza. Nici a doua încercare nu a fost mai convingătoare. Artista a rugat să fie aprinse luminile în sală: „Hai să facem altfel: să spună cei din spate„. În sfârşit, acolo erau oamenii care mâncaseră de dimineaţă, îşi luaseră vitaminele şi aveau voci puternice. „Ah, deci voi puteţi. Înseamnă că cei din faţă sunt mai timizi. Stingeţi lumina ca să poată spună şi ei Gitarrada„. Când deja nu mai credeam că îi vom auzi, glasurile spectatorilor din primele rânduri au zguduit Sala Palatului. „Ah, deci era din cauza luminii„, a concluzionat Mariza spre amuzamentul tuturor.
 
Mariza nu s-a lăsat cu una cu două. A vrut să stabilească legătura cu publicul, aşa cum o face la toate concertele. Aşa că a mai cerut încă o dată ajutorul spectatorilor la piesa Rosa Branca. Ea a spus că va cânta un vers, iar ei trebuiau să răspundă cu altul. A repetat de câteva ori versul ca să înţeleagă toată lumea ce avea de cântat. Sala, în schimb, râdea, semn că li s-au părut greu de reprodus acele cuvinte în portugheză. „Nu ştiu de ce râdeţi… Avem cuvinte asemănătoare. Am fost în China şi am reuşit să cânt alături de ei aceste versuri. Şi chinezii nu vorbesc nici portugheză, nici engleză„. S-au auzit câteva voci în public. „Aceştia au fost prietenii mei din Portugalia care au cântat. Dar nu-i nimic. Vă puteţi lua după ei„. Apoi i-a rugat pe bărbaţi să cânte, observând, în acelaşi timp că „cei din primele rânduri nu cântă„. De undeva de la balcon s-a auzit vocea unui bărbat care cânta singur. „El e portughez. Luaţi-vă după el„, a îndemnat Mariza pe toată lumea. Omul şi-a luat rolul de lider în serios şi a cântat mai tare. Incredibil, dar după aproximativ 5 minute, sala a cântat aproape perfect! Felicitări, Mariza pentru răbdare şi determinare!
 
Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii a fost când a interpretat fără microfon un refren din piesa Primavera. Ne-a „aruncat” pur şi simplu într-un alt timp. Vocea ei a ajuns cu uşurinţă până în ultimul rând! Instrumentiştii se auzeau în surdină, iar sala amuţise cu totul.
După aproape două ore s-a retras în aplauzele sălii. Oamenii erau în picioare! Spectatorii au chemat-o insistent la bis. Reacţia artistei a fost extraordinară: „Sunt surprinsă de reacţia voastră. Credeam că v-aţi plictisit. Că nu v-aţi simţit bine. Şi apoi, iată-vă în picioare!”
La bis a cântat 4 piese: I Can’t Help Falling In Love (un cover excelent!), Fado cravo – Maldicao, O Gente da minha terra şi din nou Rosa Branca. În ultimele 20 de minute atmosfera a fost de vis! Sala a aplaudat, a dansat, puţini au fost cei care s-au aşezat din nou pe scaune. Dacă publicul s-ar fi comportat aşa de la început, ar fi fost minunat! Mariza a coborât printre spectatori şi cred că a dat mâna cu peste 100 de persoane, spunând fiecăreia în parte: „Obrigada„. Jos pălăria în faţa unei mari artiste!
 
Am plecat de la concert cu gândul la comentariile pe care le-am auzit după concertul lui Bob Dylan. Cât de supăraţi erau spectatorii (unii chiar plecaseră înainte de final!) pe atitudinea lui Dylan: „nu a zis bună seara”, „nu s-a uitat la noi”, „nu a comunicat”, „nu a cântat cutare piesă”… Şi când au în faţă un artist precum Mariza, care oferă căldură, emoţii, comunică, le zâmbeşte, ei sunt apatici, acri, preocupaţi să filmeze, să fotografieze. Astfel de spectatori, care privesc un concert prin ecranul telefonului şi care se enervează dacă cineva dansează şi se simte bine în faţa lor, pentru că le strică filmarea, merită să fie trataţi de artişti aşa cum o face Dylan! Sincer, Mariza avea tot dreptul să părăsească scena după prima jumătate de oră. Cu un astfel de public în faţă, nu îi puteam reproşa nimic. E drept că Mariza i-a dovedit pe cei 3.000 de spectatori! Până la urmă oamenii s-au distrat şi s-au simţit bine! A fost o luptă câştigată de artista portugheză!
 
Am primit de la Events, organizatorii evenimentului (cărora le mulţumim!) şi setlistul serii. Aveţi fotografia alături.