
Sâmbătă, 30 mai, Steve Hogarth, frontmanul trupei Marillion, a susţinut un concert solo special în St. Michael’s Cave (Gibraltar). Hogarth a descris această experienţă cu umor: „Este ca şi când ai susţine un concert în mintea lui Roger Dean”.
Alături de el s-a aflat pe scenă şi fiul lui, Nial. A fost prima dată când tatăl şi fiul (un baterist şi percuţionist în adevăratul sens al cuvântului) au cântat împreună. Puţin mai târziu a urcat pe scenă şi Sofi (fiica lui Hogarth), care a cântat în backing vocals. Pentru cei prezenţi la acest eveniment inedit, a fost o ocazie bună de a-l descoperi pe Steve Hogarth – povestitorul. Artistul a spus povestea pieselor cântate şi a explicat de ce le-a ales, fapt care a dat greutate evenimentului.
Dave Gregory (XTC, Tin Spirits), la chitară acustică, a fost invitat pe scenă în partea a doua a concertului. Din setlist nu au lipsit piese precum Runaway, Better Dreams, Life is a long song, The ballad of John and Yoko, Waiting to happen.
În deschiderea concertului, Megan Dallas a susţinut un scurt recital.
Mai jos puteţi urmări câteva secvenţe din acest recital de excepţie.
- JURNALUL MEU HOLBAT 10.09 – NE MAI FIERBI MULT, DLE NICUȘOR DAN? - septembrie 10, 2026
- 8 CONTRA UNA . JURNAL HOLBAT DIN 3-4.09. - septembrie 4, 2026
- DESPRE UNELE ”SERBĂRI” DE LA COSTINEȘTI (1986) POVESTITE DE TONI GRECU - septembrie 3, 2026




































