Asociația F.A.I.R. (Folkul Acasă In Realitate) organizează în perioada 20-24 octombrie 2015 tabăra de creație Viitor de 7 stele, dedicată tinerilor folkiști. Timp de 4 zile, 7 tineri artiști vor beneficia de sesiuni de înregistrări în studio, workshopuri informative despre drepturi de autor, management cultural, PR și comunicare, social media. Nu în ultimul rând, tinerii artiști vor primi teme de creație prin care vor trebui să compună plecând de la anumite poezii sau să lucreze câte doi o piesă la alegere.
Tabăra se va încheia la Iași, cu ocazia spectacolului Alchimia toamnei, ce are loc vineri, 23 octombrie, la Clubul Bursei din Iași, iar 4 din cei 7 tineri vor urca pe scenă în spectacol, alături de Marius Matache, Ștefania Iacob și Sorin Poclitaru pentru o seară de muzică și poezie…de 7 stele.
Cei șapte tineri folkiști sunt Cezara Crețu (Brașov), Cosmin Mariciuc (Săveni), Sebastian Ionel (Dorohoi), Șerban Goșa (Alba Iulia), Mateiana Anechiforesei (Fălticeni), Paul Tihan (Fălticeni), grupul Noi Doi (Dorohoi).
Tabăra Viitor de 7 stele face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Asociației FAIR de susținere a tinerilor artiști aflați la început de carieră. Evenimente similare (workshopuri) vor avea loc în această toamnă în cadrul unor festivaluri de muzică folk din țară.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025