Dave Mustaine: „Ceea ce fac casele de discuri cu artiștii debutanți se numește prostituție muzicală”

mai 26, 2016

În luna martie 2016, Dave Mustaine a acordat un interviu pentru revista Paste Magazine, în care vorbește deschis despre viață și moarte, despre industria muzicală și despre cel mai recent album, Dystopia.
„Ceea ce fac eu cel mai bine este să cânt thrash” (Dave Mustaine)
Paste: Ai declarat recent că nu ai mai fost de mult timp atât de entuziasmat de un album, așa cum ți s-a întâmplat cu Dystopia. Care-i motivul?
Dave Mustaine: Sunt mai fericit ca niciodată pentru că de multă vreme nu s-au mai legat toate atât de bine. Chiar îi spuneam fiului meu zilele trecute că n-am mai avut un album înregistrat, distribuit și primit bine de public și de critici de la… Countdown to Extinction, și i-am subliniat că acest lucru s-a întâmplat înainte să apară el pe lume. (râde) Este o reușită pentru noi. E important să știm că dacă muncim pentru ceea ce ne dorim, lucrurile se vor așeza. De aceea insist mereu să le spun fanilor Megadeth că prin muncă multă și seriozitate pot reuși în viață. Eu am fost pe străzi, am avut perioade în care nu aveam ce mânca sau unde dormi sau cu ce mă îmbrăca, dar am reușit să ies din belele, să trec peste greutăți prin muncă. Cred că e important ca omaneii să știe că există soluții chiar dacă situația pare extrem de gravă. Eu nu vreau ca fanii mei să ajungă în mormânt mai devreme decât este cazul. Din păcate, sunt mulți oameni pentru care contează foarte mult ce gândesc ceilalți despre ei și își programează viața în funcție de acest aspect. Pe mine nu mă interesează ce cred alții despre mine, dar mă interesează foarte mult cum îi tratez eu pe oameni. Vreau ca oamenii care-mi ascultă piesele sau care vin la concertele mele să știe că am dat ce e mai bun din mine și m-am străduit să susțin cel mai bun concert. Mă irită când văd muzicieni pe scenă care parcă au fost aduși cu forța acolo.
Paste: S-a schimbat line-up-ul Megadeth și aș vrea să știu dacă acest lucru a inlfuențat cumva modul în care au fost compuse piesele de pe Dystopia?
Dave Mustaine: La început, eram cu toții împreună. Începusem deja să discutăm unele piese înainte să plece băieții. Dar acest album a avut câteva începuturi false, ca atunci când te afli la linia de start și un alt concurent fură startul și trebuie să o iei de la început. Au ost unii oameni din staful nostru care ne-au făcut să nu ne simțim bine și să abandonăm pentru o vreme lucrul la album. Mă refer la management pe care l-am și schimbat între timp. Chris și Shawn nu erau mulțumiți, dar mă bucur că acum sunt fericiți. Apoi a fost o altă perioadă când totul părea că se duce de râpă. Mama soției mele, Pam, era foarte bolnavă, suferea de Alzheimer. Este o boală cumplită și este îngrozitor să vezi cum o persoană atât de apropiată ție trece prin clipe groaznice. Parcă am avut un nor neru deasupra capului. Partea ciudată este că după ce a murit soacra mea și i-am împrăștiat cenușa pe mare, toate supărările s-au dus, totul a revenit la normal. Am mai trecut printr-un moment delicat când am fost operat la gât, dar am reușit să trec peste toate și am canalizat toate emoțiile strânse în muzică. Așa s-a născut acest album. Aș vrea să spun că a fost ceva programat, dar n-are sens să mint. Dystopia este un cumul al tuturor sentimentelor și stărilor acumulate în tot acest timp. Toată furia acumulată am pus-o în aceste cântece. Ceea ce fac eu cel mai bine este să cânt thrash. Nimic altceva. De multe ori managerii și casele de discuri îmi spun că trebuie să fac o continuare a piesei „A Tout Le Monde” sau „Symphony Of Destruction” sau să fac și eu o piesă radio-friendly… Sincer, dacă aș putea, aș face-o! Dar eu sunt un chitarist de thrash-metal, am avut noroc că am compus acele piese. Nu le pot face din nou, la comandă. Oricum, prefer să rămân un chitarist de thrash.
Paste: Este interesant că vorbești despre presiunea pusă pe artiști pentru a repeta succesul din trecut. Crezi că se întâmplă asta și cu trupele aflate la început de drum?
Dave Mustaine: Industria muzicală s-a schimbat radical în ultimii 30 de ani. Trupele tinere de acum nu pot lua deciziile pe care le-am luat noi la începutul carierei. Astăi, trupele care vor să „reușească” în muzică, ies din sala de repetiții, apoi intră în studio, au câteva concerte, primesc un contract de la o casă de discuri apoi, peste noapte, devin vedete internaționale… Din nefericire, tinerilor muzicieni nu li se dă șansa să se dezvolte din punct de vedere muzical, să învețe ce înseamnă un turneu, să ia contact cu publicul pe scene mici, în cluburi, să devină artiști. Este dizgrațios ceea ce fac casele de producție cu tinerii care aspiră la celebritate. Pe scurt, este vorba de prostituție muzicală. E ca și cum ai planta semințe pe un câmp și te-ai duce a doua zi să culegi roadele. asta fac casele de discuri: caută tineri care să le aducă succes rapid. Îi folosesc fără scrupule, apoi îi abandonează.
Paste: 2016 a început prost pentru că am pierdut mulți muzicieni…
Dave Mustaine: Da… așa este… Viața este ca o lumânare și când ajuni spre sfârșit îți dorești ca flacăra să ardă mai încet. Mă gândesc des la ceea ce las în urmă. Sunt șocat când, în jurul meu, oameni de 20 – 30 de ani, care mor pe capete… Pe de altă parte, mă uit la TV, citesc presa și sunt din nou șocat… gândiți-vă… A murit Scott Weiland, iar presa a vorbit despre el vreo 2 zile. Apoi a dispărut cu totul. Și totuși, omul acesta a lăsat câteva piese extraordinare, a susținut concerte bune. Cu Lemmy s-a întâmplat la fel. După două zile nu a mai scris nimeni despre el, deși în cazul lui Lemmy trebuie să subliniez că întreaga comunitate heavy-metal face în continuare lucruri bune și frumoase pentru a-i ține vie amintirea. Eu nu-l voi uita niciodată pe Lemmy. Singurul care a „stat” mai mult în presă după ce a murit a fost David Bowie. Dar când a murit Glenn Frey abia dacă am auzit o știre. Este revoltător! Ca să nu mai spun de dispariția lui Natalie Cole care a trecut aproape neobservată. În ce fel de lume trăim?