OFELIA, DU-TE LA MANASTIRE!

Articol de Dara Codescu
Ufffff! Ce obosita sunt! Si plictisiiiiita! Nu stiu ce sa fac cu mine, am o droaie de talente si nicio satisfsctie…
Pai, fiti atenti aici!
Stiu sa tricotez. Am facut un fular lung, de puteam sa acopar o scara de bloc cu el. Da’, ce, sunt mamaie?
Stiu sa gatesc. Pana si sarmale, nu orice cartof prajit, de care stie orice ametita! Da’, rostul meu nu e la cratita.
Stiu sa merg pe bicicleta, stiu sa stau frumos in telegondola, stiu sa incalec un cal – ma rog, sa fiu ajutata sa incalec un cal – stiu sa alerg gratios pe plaja, stiu sa dantuiesc ca-n Maramures, dar si sa ma zbengui senzual intr-un club. Da’, daca fac muschi?
Stiu sa cant. Ce daca n-am voce deloc, cu atat mai mult! Cu voce, canta oricine, mersi frumos!
Stiu sa merg pe tocuri, da’ pot si desculta. Aaaaa, chiar! Ca mi-am adus aminte… Cand stateam eu asa, cu talpile goale in tarana stramoseasca, intr-un cimitir, si ma reculegeam…asa…ce voiam sa zic? A, cand ma uitam trist la niste cruci de piatra, numa’ ce ma invaluie un miros de tamaie si imi explodeaza o lumina in cap! Si-mi zic: mă (cu m mic, asa mi-am vorbit), cu ce plecam noi de pe lumea asta? Cu genti, cu rochii, cu pantofi, cu parfumuri frantuzesti, cu masini bengoase, cu terenuri agricole, cu viloaie, cu conturi in banca? (semnul de intrebare facea rotocoale peste morminte – si s-a oprit brusc – pe o tufanica, s-a oprit – si, cand s-a oprit, iaca si raspunsul, maaaare, claaaar: CU SPIRITUL, FĂI, FATĂ!
Si, de-atunci, ma tot gandesc ce sa fac eu mai intai: un pui de Teologie? Sau sa ma calugaresc si, acolo, in linistea manastirii, ca Veronica Micle, sa scriu versuri…asta… sa invat pentru examene? Vezi ca avea dreptate Secspir ala, cand si-a trimis iubita la manastire! Acolo mananci si sanatos, slabesti, inveti despre spirit si dai nas in nas cu adevarata fericire, frate! Ei, da! Si inveti sa scrii corect Shakespeare, na!