Ian Anderson (Jethro Tull), „a passion concert” la Sala Palatului (21.02.2017)

februarie 23, 2017

113

Ian Anderson (Jethro Tull), „a passion concert” la Sala Palatului (21.02.2017) — **Galerie foto de Iulia Radu (click aici!!)**

Articol de Iulia Radu
În drum spre Sala Palatului, m-au năpădit amintirile. Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut 10 ani de la prima mea întâlnire cu muzica trupei Jethro Tull. O întâmplare fericită, pe care nu am mai povestită-o până acum, care mi-a schimbat viața și m-a determinat să alung prejudecățile atunci când vine vorba despre muzică. Nu știam mai nimic despre muzica lui Ian Anderson, mă emoționa mai mult faptul că ajungeam pentru prima dată în Sibiu, decât concertul în sine. Decizia de a merge în Sibiu (care în 2007 a fost „Capitală Culturală Europeană”) am luat-o în grabă, fără să mă gândesc prea mult la amănunte de genul: cazare, masă, bani de drum, de mâncare… Pur și simplu m-am urcat în tren alături de o colegă (lucram împreună la revista VIP atunci) și am mers să vedem un concert cu o trupă a cărei muzică n-o cunoșteam. Colegii din redacție s-au uitat ciudat la noi: „pe cine dracu interesează acest concert?!”, așa că au avut scuza perfectă să nu ne plătească drumul. Am ajuns în Sibiu pe la ora prânzului și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la conferința de presă (atunci încă se mai făceau!) cu Ian Anderson. Așezat la o măsuță, înconjurat de jurnaliști, artistul britanic m-a fascinat. Niciodată n-am văzut un om atât de degajat, deschis, cu un fin simț al umorului la o conferință de presă. Aș fi putut să stau ore întregi să-i ascult povestirile! Spunea că nu știe foarte multe despre România, deși a mai fost la noi, dar îi place să caute pe Google informații despre țara în care se află. I se părea extrem de interesant să fie în camera de hotel, lângă fereastră, și să se documenteze despre orașul în care se află. A mai spus că regretă că Martin Barre nu putea fi alături de el la acel concert. Colegii mei de presă au oftat adânc, exprimându-și mâhnirea. Le-am înțeles supărarea mai târziu când am citit despre istoria Jethro Tull. A mai spus că fiind un concert cu intrare liberă, este conștient că în public vor fi și oameni care cunosc repertoriul trupei, dar și curioși care nu știu nicio piesă și care văd trupa pentru prima dată. Seara, concertul a început la ora anunțată, iar Piața Mare din Sibiu era neîncăpătoare. Mi-amintesc de ploaia torențială care s-a pornit după primele trei piese. În câteva clipe aproape se golise Piața. Impresionant a fost faptul că oamenii s-au dus să-și ia pelerinele și umbrelele și s-au întors rapid la concert. Unde mai vezi așa ceva?! Am dansat în ploaie timp de două ore, apoi am alergat la gară pentru că trebuia să ne întoarcem în București. A fost nevoie de două ore și o ploaie zdravăna ca muzica Jethro Tull să se lipească de sufletul meu. De atunci, l-am văzut pe Ian Anderson de 3 ori. De fiecare dată cu aceeași bucurie! Evident, nu puteam lipsi nici marți, 21 februarie, de la Sala Palatului. Cu doar câteva zile înainte de concert, citisem pe Facebook comentarii ale unor oameni care îi întrebau pe organizatori dacă este adevărat că s-a anulat concertul. Așa am aflat că au fost câțiva binevoitori care au lipit ștraifuri cu textul „Anulat” peste afișele care anunțau concertul lui Ian Anderson, fapt care a indus publicul în eroare. Din păcate, showbusiness-ul românesc a rămas la nivelul unor puști de grădiniță. Când nu ești în stare să-ți promovezi propriul eveniment, încerci să pui piedică și altora. Din toate aceste clinciuri, doar publicul are de pierdut!
Aproximativ 3.000 de oameni au venit la întâlnirea cu Ian Anderson. Generația părinților și a bunicilor mei a fost foarte bine reprezentată la acest eveniment, dar am văzut în sală și adolescenți și micuți de 5-10 ani. Am cunoscut britanici, italieni, germani și spanioli, unii veniți special pentru acest concert, alții aflați la București cu treburi s-au gândit să nu rateze șansa să se bucure de un concert bun. Am avut impresia că mă aflu la o reuniune de familie. Fiecare are câte o amintire despre muzica Jethro Tull pe care e dispus să o povestească oricui e dispus să asculte. Vezi rar atât de mulți oameni la un loc care socializează, se privesc în ochi, zâmbesc atunci când își vorbsec. Dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că am văzut pe nimeni care să-și facă selfie sau să dea check-in pe Facebook. Chiar și în timpul concertului, numărul celor care au filmat a fost mai mic decât în alte ocazii. Pe scurt, o oază de normalitate.
Puțin după ora 20.00, Ian Anderson și-a făcut apariția pe scenă în aplauzele spectatorilor. La fel ca în 2014, i-au fost alături pe scenă: Florian Opahle (chitară electrică), Scott Hammond (baterie), John O’Hara (clape), David Goodier (bas). Într-o înregistrare video, perfect sincronizată cu trupa de pe scenă, i-am văzut și pe Unnur Birna Björnsdóttir, solistă și violonistă din Islanda, și Ryan O’Donnell, solist britanic. Și tot la fel ca în 2014, piesa care a deschis concertul a fost „Living In The Past”. De data aceasta, însă, Ian Anderson a comunicat mult mai mult cu publicul. A prezentat fiecare piesă în parte, a tras un semnal de alarmă privind pericolul OMG-urilor (Organisme Modificate Genetic), nu i-a uitat nici pe bancheri și ne-a avertizat să nu avem încredere în ei. Este bine știut faptul că Ian Anderson a luptat întotdeauna pentru protejearea animalelor sălbatice, în special pisicile sălbatice, a criticat dur industria alimentară, a vorbit de multe ori despre pericolul schimbării climatice. Ei bine, iată că Ian Anderson a decis să încorporeze în show-ul său grija lui față de mediul înconjurător. Marți seară, fiecare piesă din concert a fost însoțită de proiecții video care subliniau și amplificau mesajul cântecului. Partea vizuală a dat un aer fresh concertului. Am un mare respect pentru artiștii care își pun arta în slujba crezurilor și principiilor după care se ghidează în viață. Cred cu tărie că artistul trebuie să încerce măcar, să trezească spiritul, conștiința oamenilor. Unii își asumă și acest rol și merg înainte indiferent cât de mare este mulțimea care-i urmează. Pentru asta îl respect pe liderul trupei Jethro Tull!
Ian Anderson este la fel de plin de viață ca acum 10 ani. Trăiește muzica, zburdă pe scenă, transmite multă energie și abordează teme incomode pentru societatea actuală. Una dintre piesele mele preferate a fost „Banker Bets, Banker Wins” (de pe albumul „Thick As A Brick 2”, din 2012). Nu o știam, a fost primă audiție pentru mine, dar încă îmi răsună în minte. Impresionant a fost și momentul dedicat tuturor bateriștilor (l-am văzut în sală și pe Leluț Vasilescu și cred că s-a bucurat): „Dharma For One”, „o piesă de pe primul album al trupei, lansat în 1968, când Scott Hammond, bateristul nostru, nu era nici măcar în proiect”, a zis Ian Anderson cu umor. „Toccata & Fugue” a reprezentat momentul de măiestrie pentru chitaristul Florian Opahle. El ne-a oferit un solo în care s-au împletit virtuozitatea și trăirea. Omul nu s-a pierdut în „amănunte”, a fost exact cât a trebuit pentru ne cuceri. La final, Ian Anderson i s-a așezat la picioare: „We’re not worthy, we’re not worthy”, iar publicul l-a ovaționt pe Florian. Ian Anderson ne-a dus și în secolul al XVI-lea cu piesa „Pastime in Good Company”, compusă de Regele Henric al VIII-lea, care a fost inclusă pe albumul lansat de Jethro Tull în 1979, „Stormwatch”. Rămân cu un mic regret: nu am ascultat piesa „Too Old To Rock N Roll, Too Young To Die”, deși spectatorii au cerut-o. Nu-i bai, mă mulțumesc cu amintirea concertului din 2014. Mi-a mai plăcut și bisul, „Locomotive Breath” și video-ul proiectat. Puteam să jur că sunt în acel tren, circulând cu viteză mare, fără să am posibilitatea să schimb ruta, să încetinesc sau să opresc. Concertul a fost structurat în două părți, cu o pauză de 15 minute. Am auzit oameni discutând despre albumele recente lansate de Ian Anderson, despre albumul care urmează să apară în luna martie cu piesele Jethro Tull reorchestrate pentru cvartet de coarde, semn că publicul e cu mult înaintea jurnaliștilor cu pretenții de formatori de opinie, precum și a organizatorilor de concerte care au impresia că „oamenii nu au auzit de X” sau că „n-au ascultat albumul Y”. Ba au auzit și au ascultat!
A fost o seară deosebită la Sala Palatului. o adevărată lecție de muzică, de simț civic, de profesionalism (s-a văzut, s-a simțit că Ian Anderson a pregătit cu multă grijă concertul) oferită de un artist care și-a pus sufletul și priceperea pe tavă. Nu știu de ce, dar de fiecare dată când ascult muzica Jethro Tull am impresia că mă aflu în pădurile Pământului de Mijloc, în care trăiesc într-o oarecare pace oameni, hobbiți, elfi, gnomi, vrăjitori, troli și orci. Nu știu de ce, dar de fiecare dată când îl ascult pe Ian Anderson mă gândesc la… onoare, curaj, prietenie și la… verde, mult verde. Da, muzica lui e vie și are menirea de a „naște” speranță, întrebări, răspunsuri în mintea ascultătorilor. E mare lucru ca, în drum spre casă, după un concert care te-a bucurat, te-a făcut să dansezi și să-ți amintești de trecut, să îți pui întrebări serioase, să se schimbe ceva în modul în care privești viața, să devii, poate, mai puțin egoist. Înseamnă că artistul și-a atins scopul! Mulțumesc, Ian Anderson!
Articol de Andrei Partoș:
http://andreipartos.ro/ian-anderson-izvor-de-energie-21-02/
Setlistul serii: