Mihai Alexandru la Psihologul muzical (ediția 761 – 29.04.2017)

0
118

Mihai Alexandru la Radio Romania 2017N-a mai fost la noi de trei ani, iar acum Mihai Alexandru era gata de plecare spre Kiev, la finala Eurovision. Un adevărat campion al acestui concurs de creație. Are în jur de 19 piese scrise pentru acest concurs (în țară și în străinătate). A povestit istoria piesei care era inițial gândită pentru Elveția și a ajuns acasă, câștigând Selecția Națională cu Ilinca și Alex interpretând piesa Yodel It. Veți auzi piese scrise de Mihai pentru Iris (unde a și cântat la chitară niște ani), Proconsul, Luminița Anghel, Leo Iorga și Pacifica, Ramona Nerra ș.a. Printre preferații săi se află ABBA (reper sigur pentru oricare compozitor pop), Bon Jovi, Natalie Imbruglia, ș.a.m.d. Veți auzi comentarii legate de muzica pentru copii, despre dificultățile pe care le întâmpină un compozitor de succes la el în țară, despre cum i-a ales Mihai pe cei doi soliști de acum, despre munca în studio despre talentele din familia lui, despre vioară, violoncel, chitară.
Împreună am apelat la numeroșii noștri ascultători din Europa pentru a vota piesa României. Tot împreună i-am spus La mulți ani Luciei Dumitrescu de ziua ei, cu ajutorul unui telefon în direct. Lucia ne-a informat asupra activităților sale recente (de artist, dar și de psiholog).
Agenda pop-rock  e bogată și diversă: Duke Ellington, Otis Rush, Lonnie Donegan, Pink Martini, Kings Of Leon, Rodion G.A. (o piesă nouă), Deep Purple, Gerard Joling, Ioana Sandu (album nou) etc.
Topul Sentimental cu Prince s-a bucurat de un real succes. Primele clasate au fost piesele 1. Pruple Rain 2. Cream, 3. The Most Beautiful Girl In The World.
 
 
Audio:

Selecția mesajelor (au fost aproximativ 400!)
Mioara, Roma Vă mulţumesc pentru fiecare noapte de vineri.
Patricia, Sao Paolo Bun venit, Mihai Alexandru! Succes la Eurovision!
Oana Felicitări Mihai! Îmi place piesa Yodel It!
Cristina, metalfan O întrebare pentru Mihai: cum era relaţia chitarist-solist în trupa Iris? Erai chitarist solo în Iris? Şi mai vreau să-l întreb cât de important este pentru un chitarist să se înţeleagă bine cu solistul? Se ştie că într-o trupă cele mai mari orgolii sunt ale chitaristului şi ale solistului.
Alexandru Robert Wagner · Multă baftă!
Ovidiu Cojocaru · Eurovision fara Mihai Alexandru nu e Eurovision
Raducan Ion ·  Baftă multă ! De ce nu chiar maximă ! Am eu o presimțire ! Salutări de la Sibiu.
Adryan, Sydney Eu vă votez! Succes!
DarkAngel Aş vrea s-l întreb pe Mihai: simte nevoia să înregistreze piese cu instrumente live în studio? Mă refer la un album care să surprindă atmosfera de live, fără prea multe retuşuri.
Vicky Am auzit mulţi artişti spunând că preferă anume studiouri pentru că vor un anume sound pentru albumul lor. Ce anume defineşte sound-ul unui studio? E vorba despre microfoanele folosite?
Camelia Nu ţi-e teamă că, având doar 18 ani, Ilinka ar putea claca pe scena Eurovision?
Jeni Ce părere are Mihai de faptul că noi nu mai avem un festival naţional de muzică? În calitate de compozitor simte lispa unui astfel de festival?
Gina Mi-aş dori să văd un concert „Mihai Alexandru şi invitaţii + orchestră simfonică”. Ar merita!
Mihaela Îi ţin pumnii lui Mihai!
Cătălin Să fie cu noroc! Sper să intrăm în Top 10!
Ankka Iorgu Le ţin pumnii acestor copilaşi!
Ciprian Sincer, eu l-aş fi trimis la Eurovision pe Damian Drăghici alături de Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Doina Munteanu ABIA ASTEPT CONCERTUL LUI ENGELBERT DIN 13 MAI 2017.
Claudiu Putem să mai avem în noaptea asta un sondaj aşa cum am avut data trecută? am văzut pe pagina Classic Rock întrebarea următoare: „care-i cel mai enervant frontman?”. Mi-a plăcut că săptămâna trecută ne-aţi lăsat să spunem care-s piesele care ne plac cel mai puţin de la preferaţii noştri. Mulţumesc!
Teddi, Londra Solistul de la Red Hot Chili Peppers.
Vicky Billie Joe Armstrong.
Marius, metalfan Frontman enervant? Păi: Blackie Lawless (WASP), Dave Gahan de la Depeche Mode, Chris Martin de la Coldplay şi Bono de la U2.
Emilia Foarte simplu: Robert Plant, Adam Lambert şi Sebastian Bach.
George, Los Angeles Liam Gallagher, Bob Geldof, Fred Durst, Phil Anselmo, Roger Waters.
Dana Sunt absolut şocată că nimeni nu l-a numit până acum pe Joey DeMaio de la Manowar!
Lavinia Bono m-a călcat mereu pe nervi. Sting mi se pare prea „preţios” pentru gustul meu. Liam Gallagher… nu l-aş condamna, pur şi simplu nu-l duce mintea mai mult, nici pe fratele lui Noel.
 

 
sursa (pentru audio): Radio România Actualități

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here