Astăzi a fost anunțat încă un concert mare. Deep Purple ajunge la Cluj Napoca pe 10 decembrie. Noi n-am primit comunicatul. Am aflat din presă că evenimentul de la Cluj este organizat de Events.
M-a amuzat puțin când am văzut că Ziarul de Iași scrie că este primul concert Deep Purple la Cluj. Nu e primul, trupa a mai cântat acolo în 2013. Dar de la Iași până la Cluj e drum lung, e de înțeles că veștile circulă greu (nici măcar n-avem autostradă!). Mai ciudat este că și Agerpres (mare agenție de presă!!) susține că Purple cântă „în premieră la Cluj”. E dezolant să vezi atât amatorism în presa mare, mai ales când e vorba despre o agenție de presă atât de mare, care într-o vreme era recunoscută pentru buna documentare.
Dar nimic nu întrece gafa făcută de o altă mare agenție de presă: Mediafax. Încă de ieri, de la ora 22.57, Ana Obretin a dat informația pe site. Știți că ei au o boală: să fie primii care anunță. Problema este că au pus o fotografie cu Depeche Mode. Că… până la urmă, ce mi-e una, ce mi-e alta?! Nici până astăzi (11 aprilie, ora 18.45) nu au corectat greșeala, deși pe Facebook s-a râs copios de gafa lor. Nici organizatorul (Events) nu a simțit nevoia să spună ceva. De altfel, pe pagina de Facebook Events nu am văzut postat anunțul concertului. Nici pe site-ul lor nu este.
Deci… cine vine în România?
Cum sunt promovate concertele? În bătaie de joc?
Cât de mult este respectat publicul?
- O seară de calitate și caritate – 19 aprilie 2026, The PUB Universității. Artiști norvegieni și români pe aceeași scenă cu inima deschisă pentru fapte bune - aprilie 16, 2026
- Psihologul Muzical (ediția 1225 – 11.04.2026): Eugen Mihăescu, Radu Gheorghe și Eugen Cristea, Top Nonconformist Lost & Found - aprilie 16, 2026
- Din jurnalul unui ninja (110): Lecția de Ma-Ai a unui gândac 🙂 - aprilie 11, 2026




































