În primul rând vor dispărea restricțiile privind circulația în interiorul localităților, dar se vor păstra reguli clare pentru circulația în afara localității, fără ca acestea sa fie oprite, a declarat premierul Ludovic Orban la Digi 24.
Întrebat de moderatoare dacă, în condițiile în care hotelurile se redeschid, atunci oamenii ar putea merge la munte sau la mare, Orban a răspuns că „va exista posibilitatea de deplasare şi în afara localităţilor, dar urmează să definim restricțiile în perioada care va urma”, în funcție de evoluția epidemiologică, deschiderea în etape, deschiderea hotelurilor, dar respectând strict normele impuse și nu în grupuri mai mari de 3 persoane.
Premierul a fost întrebat ce așteptări are ca premier, de la ziua de 1 mai, când oamenii vor fi liberi, iar vremea este bună. Acesta a avertizat că suntem încă sub stare de urgență, cu restricții în vigoare.
Concerte/Spectacole: ”Nu cred că se poate renunța la restricția legată de spectacole. Unde e un număr mare de persoane și riscul de transmitere a riscului este foarte mare. În general unde se adună multă lume, activitățile se vor relua mai greu”
Parcuri. În privința parcurilor, riscul este scăzut și probabil vor face parte din măsurile de relaxare. Excepție fac locurile de joacă pentru copii, considerate cu risc de răspândire a virusului.
Restaurante /Hoteluri: Orban spune că este foarte puțin probabil ca restaurantele să fie deschise fiind foarte greu ca acestea să poată asigura regulile de distanțare sociala, dar nu vor fi probleme pentru redeschiderea hotelurilor. „În privința restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că nu poți să porți mască, nu se poate face izolarea între cetățeni. Se știe că transmiterea se face prin particulele pe care le scoatem când vorbim mai tare, mai tușim, particulele pot circula la distanțe mari, mai ales unde este aer condiționat (…) Hotelurile pot funcționa normal și, pe măsură ce se va relua circulația, va exista o solicitare mai mare pentru spațiile de cazare în hoteluri”
Spații comerciale/Mall-uri. Spațiale comerciale prezintă riscuri epidemice mai mici și, cel mai probabil, vor putea fi deschise. Nu acelasi lucru s epoate spune insă si despre mall-uri.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23939245-ludovic-orban-despre-relaxarea-restrictiilor-parcurile-putea-deschise-fara-concerte-publice-restaurante-deschise-exista-posibilitate-merge-munte-mare.htm
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025