
Europarlamentarul Dacian Cioloș a lansat, miercuri, pe Facebook, un apel pentru cei care se ceartă „pe subiecte unde și medicii sunt în dificultate” și notează că „nu e momentul pentru glume și conspirații” în ceea ce privește pandemia de COVID-19. De asemenea, liderul PLUS cere Guvernului să se mobilizeze și să „termine cu amatorismele”, pentru a scrie „legi corecte și să găsească sprijin parlamentar”.
„Terminați cu prostiile, cu certurile pe subiecte unde și medicii sunt în dificultate, nu e momentul pentru glume și conspirații. Cheloo de la Paraziții, Viorel Cataramă și parlamentarii PSD care fac scandal prin șaormerii nu sunt exemple demne de urmat și nu pot da lecții despre reguli sanitare. În acest moment, vedem cum orice greșeală poate aduce mai mulți infectați și mai multe decese. Mulți dintre inconștienții pe care lumea îi ascultă sau îi citește sunt niște oameni iresponsabili care se joacă cu soarta concetățenilor lor.
Guvernul are datoria de a se mobiliza și de a termina cu amatorismele, să scrie legi corecte și să găsească sprijin parlamentar. Și asta chiar dacă are un număr mare de politicieni ostili, pentru că asta înseamnă să guvernezi, nu să împarți posturi la prieteni.
Fac un apel către cei responsabili să se trezească în ultimul ceas și să se pună la aceeași masă – miniștri, parlamentari, specialiști epidemiologi și comunicatori – pentru a găsi rapid soluțiile sanitare și legislative prin care pandemia poate fi stăpânită.
Creșterea numărului de cazuri zilnice este un indicator extrem de grav care ne arată că legile incoerente scrise în ultimii 30 de ani și relaxarea prea bruscă a regulilor pun în real pericol populația României”, arată un mesaj publicat de Dacian Cioloș.
Acesta spune că este îngrijorat de situația în care România nu va putea controla pandemia, deoarece „vecinii ne vor izola, cu consecințe economice grave pentru economia noastră și pentru bunăstarea cetățenilor”.
„Sunt conștient de faptul că o mare parte a populației trece printr-o perioadă complicată, plină de incertitudini. După perioada de izolare prelungită, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, alții au rămas fără o parte a veniturilor și nu mai pot supraviețui dacă se ajunge la măsuri la fel de stricte ca în primăvară. Tocmai pentru protejarea celor vulnerabili sanitar și economic trebuie găsite rapid soluții acum, cât mai repede.
PSD și PNL să nu se joace cu pandemia! Să realizeze ca suntem în fața unui val doi care riscă să fi mai mare și periculos decât primul. Dacă nu o vor face, vor fi responsabili direct de fiecare îmbolnăvire. Și de fiecare deces”, a mai transmis eurodeputatul.
Articolul este preluat de pe site-ul Digi24: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolos-cheloo-catarama-si-parlamentarii-psd-nu-sunt-exemple-de-urmat-guvernul-are-datoria-de-a-termina-cu-amatorismele-1335108
Știrile ProTV: Cheloo: ”O să cred în virusul vedetă, când morții vor fi adunați cu buldozerele”
Cheloo consideră pandemia ”un asasinat administrativ al spiritului” și a precizat că nu va purta ”botniță”, pentru că se simte insultat de mască.
”Spitalele refuză să interneze pacienți cu simptome de Covid. Oameni cu temperatură de peste 38°, stare generală proastă si tuse accentuată, sunt trimiși în izolare la domiciliu, fără a fi testați. Testele se fac pe programare si, până când le vine rândul, liber la promenadă, În schimb, Arafat induce panică în rândurile populației. Matematica fricii. Ține-i înspăimântați și vinde-le botnițe”, a scris Cheloo pe Facebook.
Artistul hip-hop l-a ironizat pe Raed Arafat și a scris că cei care se îmbolnăvesc ar putea fi nevoiți să își cumpere câte un apartament doar pentru izolare.
”Făcând parte din categoria celor care nu contează decât în sondaje, o să fac tot posibilul ca masca să devină un obiect dispensabil. Refuz să mai umplu buzunarele marilor retaileri, abținându-mă, pe cât posibil, de la cumpărăturile săptămânale. Nu voi mai cumpăra pâine, carne, lapte, brână și alte alimente de bază din magazine. O să cumpăr, ce nu reusesc să produc în grădina proprie, de la tăranii care nu au loc să-și vândă produsele in supermarket sau piață”, a promis Cheloo.
Articol preluat de pe site-ul ProTV: https://stirileprotv.ro/divers/cheloo-o-sa-cred-in-virusul-vedeta-cand-mortii-vor-fi-adunati-cu-buldozerele.html
Asasinat administrativ al spiritului.#refuzdebotnița!!! Spitalele refuză să interneze pacienți cu simptome de Covid….
Publicată de Cheloo16hzoficial pe Duminică, 5 iulie 2020
Libertatea: De ce alegem negarea COVID a lui Cheloo? ”La ce nivel are școala noastră, este miraculos cât de mulți NU credem în teoria conspirației”
De Tibi Puiu, Miercuri
Chiar dacă oamenii de știință lucrează zi și noapte și au elaborat 30.000 de articole pe tema virusului, cu o rată de dublare la fiecare 20 de zile, valul de negaționism crește și el. De ce se întâmplă așa și ce e în puterea noastră să facem?
Societatea românească participă în acest moment într-un fel de experiment de fizică cuantică fără precedent. Suntem în paradoxul filozofic dat de dualitatea particulă-undă a luminii sau principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg – una dintre consecințele căreia spune că perechi de particule pot apărea de nicăieri și dispărea la fel de bine.
În așteptarea morților adunați cu buldozerul
De data aceasta, nu laureații Premiului Nobel sunt responsabili pentru această cercetare, ci miile de ”experți” de pe rețelele de socializare, care socotesc că pandemia coronavirus nu mai este un pericol.
Ca și cum COVID-19 a apărut de nicăieri și acum a dispărut în eter, ca particulele subatomice sfioase ale lui Heisenberg, care refuză să indice ora exactă dacă te-ai uitat la ele.
“Matematica fricii. Ţine-i înspăimântaţi şi vinde-le botniţe. O să ajungem să fim obligaţi să ne cumpărăm, fiecare, câte un apartament, în cazul în care ne îmbolnăvim, să avem unde să ne izolăm. Totul pentru bunăstarea lui Arafat. Refuz să mai umplu buzunarele marilor retaileri, abţinându-mă, pe cât posibil, de la cumpărăturile săptămânale”, a scris Cheloo de la Paraziții într-o postare pe Facebook pe care a încheiat-o cu un PS memorabil.
Puteți citi mai multe aici: https://www.libertatea.ro/stiri/de-ce-alegem-negarea-covid-a-lui-cheloo-la-ce-nivel-are-scoala-noastra-este-miraculos-cat-de-multi-nu-credem-in-teoria-conspiratiei-3060031
Terminați cu prostiile, cu certurile pe subiecte unde și medicii sunt în dificultate, nu e momentul pentru glume și…
Publicată de Dacian Cioloş pe Miercuri, 8 iulie 2020
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025