Ioan T. Morar: IERUNCA 100. Virgil Ierunca, vocea și omul

Articol preluat de pe site-ul LaPunkt

august 16, 2020

120

Vocea Mai întîi i-am știut vocea ascultată clandestin la Europa Liberă. Nu știam cum arată , mi-l imaginam ca pe un domn impozant, un aristocrat iubitor, cunoscător și judecător de poezie. Dacă, poet fiind, te pomenea Virgil Ierunca la microfon, asta însemna consacrare. Nu numai estetică, ci și, cumva, etică. Pentru că trebuia să îndeplinești cîteva criterii ca să ajungi să fii validat de el. Visam ca, atunci cînd o să-mi apară primul volum, să fac cumva să ajungă la el. Să-mi aud numele și, eventual, cîteva versuri spuse de el. Ar fi fost o minune!

Total suprinzător, minunea s-a întîmplat înainte de a-mi apărea volumul Vară indiană (Albatros, 1984). Am aflat de ea întîlnindu-mă, într-o sîmbătă, în Librăria Universității, cu profesorul meu Simion Mioc. S-a apropiat de mine, s-a uitat în jur, nu ne vedea nimeni și mi-a spus: „Felicitări pentru aseară! ” Nu am înțeles ce era, i-am spus că nu știu ce am făcut aseară încît să merit felicitări…S-a uitat din nou în jur, m-a tras într-un loc și mai ferit, după niște rafturi și mi-a spus: „Ți-a citit Virgil Ierunca o poezie”. Parcă m-a fulgerat ceva…”Da, a spus că e Vinerea Paștilor, Vinerea Mare, și să mai citim și lucruri bune, iată, o poezie de Ioan Morar…a citit-o toată”. Era dintr-un grupaj apărut în revista Amfiteatru. O minune de Paști, pentru mine…Îmi venea să sar într-un picior și să oprrsc lumea pe stradă să le spun că mi-a citit Virgil ierunca o poezie..(Asta mi-ar fi trebuit, m-ar fi înhățat „băieții” foarte repede pentru uneltire împotriva orînduirii socialiste!).

După ce mi-a apărut primul volum, m-am întîlnit pe stradă, pe lîngă Casa Scriitorilor, cu o poetă cunoscută care mi-a spus: „adu-mi mîine un volum cu dedicație pentru Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, plec la Paris, să- le dau și cartea ta.” M-am frămîntat toată noaptea, mă bucuram că, în fine, Virgil Ierunca va avea pe masă volumul meu. Cu toate astea, mă gîndeam, dacă o vor prinde la vamă și vor găsi dedicația, va fi foarte rău pentru mine. Am găsit o soluție mai puțin curajoasă, am scris ca dedicație doar atît „Omagiul și recunoștința autorului” și am semnat-o. Poeta a ajuns la Paris, dar volumul meu, nu, după cum aveam să aflu după 90. Probabil că nu mai prezenta interes pentru „intermediară” în care nu am avut niciodată încredere, nu eram în relații apropiate. Iar gestul ei de a trece clandestin o carte de-a mea la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca mi s-a părut ciudat. De aceea și dedicația absolut neutră cu care, la o adică, Securitatea nu avea cum să mă „încercuiască”.

Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.lapunkt.ro/2020/08/ierunca-100-virgil-ierunca-vocea-si-omul/