Asta a scris jurnalistul de la DigiSport, Vali Moraru pe pagina lui de FB:
Să ne imaginăm că un fan de fotbal de prin Europa dădea din întâmplare peste meciul ăsta. Oare nu i s-ar fi părut ușor penibil acest El Clasico de România? Cu haosul tactic de pe teren, cu atâtea greșeli, cu atâtea lacrimi la un penalty, și acela inventat, cu ghiolbaneli primitive, cu strigăte de peșteră, cu agresivitate excesivă, cu arbitraj mediocru. Da, și cu câteva, puține, lucruri frumoase de fotbal, câteva execuții, câteva pase istețe. Acoperite de spumele la gură pe care le facem pentru un fotbal care își pierde echipele prin preliminariile Europa League. Am mai văzut filmul ăsta.
Marele analist, comentator Geambașu îl vede pe Caiado la interviu după meciul Mediaș- Hermannstadt și observă că omul a fost împrumutat la FCSB, dar n-a jucat, deși omul a fost tot meciul în teren cu Slovan. Apoi alături de colegul, analist, comentator, jurnalist intelectual, au luat la mișto declarațiile celor de la Hermannstadt pentru că au boală pe Ana Maria Prodan. Fiecare cuvânt, inflexiune a fost disecată. De ce ar respecta sportivii astfel de persoane? Sigur că unii sunt lemnoși, alții protocolari, alții ipocriți, dar ei vin la microfon pentru că-i obligă contractul, nu ca să-și facă imoralii emisiuni. Să-i amintesc eu ce a scris Geambașu în GSP despre victoria Simonei cu Anisimova? Mai bine aștept până cumpăr noul număr al ziarului.N-a mai scris Geambașu. Au făcut-o alții. ”Oprită tot de o adolescentă”. Și cum rămâne cu titlul hazardat din 3.10 ”Revanșa, lecție pentru adolescente îmbufnate”?
Lui Duckadam i-a plăcut meciul FCSB- Dinamo. Dar întrebarea lui Naum era dacă e de acord cu 11 metri acordat la final. Geambașu știe că arbitrul Petrescu n-a jucat niciodată fotbal. Firește că e invocat marele arbitru Crăciunescu. Intră MM Stoica prin telefon. El n-a fost în tunel cum s-a insinuat. Unii știu să piardă, alții nu, a zis. A văzut și înjurătura portarului spaniol, care pe jurnaliști nu i-a deranjat. A și spus ”Puta madre”! Nici la asta n-au reacționat mitocanii. Chiar nu știu ce înseamnă? Cot în figură, care nu s-a dat ieri. Era de roșu. În min 13. Nici galben nu s-a dat. A confirmat și Crăciunescu.Și GSP a confirmat, dar abia luni 5.10. Apropo, citesc și faptul că marele arbitru e dorit de Dinamo. Nu mă mir. La Man a fost împingere cu cotul și se vede clar. Naum neagă evidența, pe care o vedem toți. Sunați-l pe Crăciunescu se apără, Naum. De ce să-l sune azi? L-au sunat ieri pe Stoica? Nu! Manipularea nu se poate opri. Te respect, mă respecți…din astea. Dinamovistul a simulat, sau nu? A mai fost o fază înainte de golul lui Nemec. Tot o simulare. Glumițele lui Geambașu n-au avut nicio noimă, ba erau chiar deplasate în context.* Stoica a subliniat starea jucătorilor, care nu știau care e și care nu e sănătos!* Pleacă Horșia la Mediaș, nu vine nimeni nou la FCSB. Nasol, pentru că fără apărare nu poți rezista! * GSP și gașca de la DigiSport s-a dezlănțuit contra lui MMStoica. Titlul de azi (5.10) este ”Administrator-huligan”. De unde atâta ură, pe unul invitat constant la Digi o vreme? Nu e un tip cuminte, face multe gafe, a avut și ieșiri penibile, dar să dedici atâta spațiu unuia care nu joacă, doar pentru că nu stă drepți în fața presei?
Ce avansează Naum pe 5.10? Cum că Argăseală, fost arbitru și angajat la FCSB, ar sforări ca arbitrii să toace Dinamo!!! Este și Tudor angajat la FCSB. V-am spus despre mizerie? Asta e! Fără dovezi, doar o ipoteză, o micuță calomnie. Păi dacă putea să facă asta, rămânea fără titlu de 5 ani? Dinamo era miza, care abia a scăpat, datorită pandemiei și FRF , de retrogradare? Ce spunea colegul Moraru? Ghiolbăneli? Astea sunt, frumoșilor!
Greșeli de arbitraj semnalate de Crăciunescu. Fault urât al unui craiovean la Cristea (Iași). Se impunea galben. Multe altele la Astra- Voluntari. Viitorul- CFR (penaltiuri date și nedate). Crăciunescu negociază deciziile cu Naum și Balint. Și la FCSB-Dinamo a zis despre unele care-i scăpaseră la prima analiză. Acum n-are cine să-l contrazică. Din contră. Probleme arbitrajului se acutizează și nimeni nu răspunde. 9 decizii greșite într-o etapă. Enorm!
Islanda poate carantina naționala, dacă se găsește un singur jucător român pozitiv. Asta spune Naum, iar acolo nu există laborator acreditat. Atunci ce șanse avem să mai jucăm?
Derbedeul de la DigiSport nu se lasă. Mă refer la Decebal R. care susține acum că postarea pe facebook la pauza meciului realizată de MMStoica a pus presiune pe arbitru. Adică arbitrii stau la pauză și butonează în cabină? Ce înseamnă să nu cunoști conceptul de penibil. V. Moraru nu-l contrazice. Ideea de VAR revine mereu. Tăcerea sfidătoare din partea șefilor arbitrajului e supărătoare. FRF și LPF ar trebui să-i oblige!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025