MediaForest a publicat clasamentul celor mai difuzate 100 de cântece românești în 2020 și a anunțat trendsetterul de anul trecut (este vorba despre ProFM).
Pe scurt, publicul a fost agresat cu producțiile acelorași 30 de muzicieni promovați intens în ultimii 5 ani (asta ca să fiu drăguță). Tot Carla’s Dreams, tot Smiley, tot Delia, tot Inna… Tot pe ăia!
Astfel, top 5 al celor mai difuzate cântece anul trecul:
- „Seară de seară” (Carla’s Dreams): 4964 difuzări (aproximativ de 13,6 ori pe zi)
- „Ce-ți cântă dragostea” (Roxen): 4933 difuzări (aproximativ de 13,5 ori pe zi)
- „Retrograd” (Dj Project feat Andia): 4533 difuzări (aproximativ de 12,4 ori pe zi)
- „Bebe” (Inna feat Vinka): 4231 difuzări (aproximativ de 11,5 ori pe zi)
- „Smoke Me” (Sasha Lopez feat Misha Miller): 3942 difuzări (aproximativ de 10,8 ori pe zi)
Clasamentul cele mai difuzate 100 de cântece în 2020, poate fi găsit pe site-ul MediaForest (click aici).
Dacă vă amintiți, în martie 2020, artiștii au trimis o scrisoare deschisă ministrului culturii în care cereau ca posturile de radio și tv românești să difuzeze muzică autohtonă în proporție de minim 50% din totalul zilnic pe perioada stării de urgență. Ministrul Culturii a spus că susține această idee (puteți citi aici – click).
S.R.R. (și mă refer la toate posturile de radio, nu doar la România Actualități) a difuzat, așa cum a făcut și până acum, muzică românească diversă. Prin specificul său, Național FM difuzează oricum muzică românească.
În schimb, celelalte radiouri private nu au sărit în sus de bucurie când au auzit apelul artiștilor. În afară de Radio Guerilla care a anunțat campania „Prin Joi înșine” (o zi întreagă de muzică românească la radio – click aici pentru a citi), cele mai bune, cele mai ascultate, cele mai frumoase posturi comerciale de radio (trendsetterii noștri fără de care n-am cunoaște muzica) nu au schițat niciun gest față de muzica românească și față de artiștii independenți. Au difuzat intens fix aceleași lucru!
Zero respect atât față public cât și față de creația românească
Așadar, într-un an în care accesul publicului la muzica preferată a fost restrâns, iar artiștii români (mai ales cei care depindeau de veniturile din concertele live) au stat pe tușă, marile posturi de radio și tv s-au făcut că plouă.
Eu am în listă cel puțin 10 canale tv care difuzează (și) muzică românească. Ghici ce? Tot cele 30 de nume de la radio apar obsedant și la tv. De ce nu am fi putut vedea înregistrări și cu alții?! De ce să nu-l văd și pe Nicu Alifantis și pe Alina Manole, și Sarmalele Reci și Mirabela Dauer și Phoenix și Maria Gheorghiu și Vasile Șeicaru și mulți alții?!
Să ne înțelegem, difuzările, atât la radio cât și la tv, înseamnă drepturi de autor, deci bani. Mă întreb: „cașcavalul” e doar pentru cei aleși?!
Ce era dacă în loc să ascultăm „Seară de seară” de 13,6 ori pe zi, o ascultam doar de 3 ori și de restul auzeam și altă muzică? Era chiar atât de grav?
Întrebare pentru public: ați cerut voi să ascultați aceste cântece de atâtea mii de ori?!
O văd pe Roxen pe locul 2 cu piesa „Ce-ți cântă dragostea”. Publicul a ascultat-o în medie de 13,5 ori pe zi în 2020. După ce am văzut prestația live de la Eurovision (dar și alte înregistrări mai vechi cu onorabila artistă), nu pot să nu mă întreb, cum poate „industria muzicală românească” să vândă un astfel de „produs”. Simplu! Nu-l vinde. Îl impune. Prin difuzare excesivă. Logica este simplă: dacă-i peste tot, înseamnă că e bun. Nu-ți cere ție, public, să-i cumperi muzica, se mulțumește cu faptul că i-o accesezi pe Youtube/Spotify/iTunes etc. Deci nici măcar nu te poți supăra dacă nu-ți place. Cineva (un trendsetter) a decis că ea trebuie să fie acolo. De ce? Ca să vină banii din difuzări, Youtube, Spotify, etc.
M-aș bucura să o văd pe Roxen (21 de ani) așa cum il văd pe Ultimo (25 de ani) în Italia, cântând pe stadion. Nu știu dacă o piesă din repertoriul lui Ultimo este difuzată de 13 ori pe zi la radiourile italiene. Știu, însă, că puștiul a debutat în 2016, a participat de două ori la Sanremo (în 2018 a câștigat la categoria tineri, și în 2019 a fost pe locul 2 la consacrați) și a lansat 3 albume.
În 2019 a cântat pe stadionul din Roma. Pe bilete. Traduc pentru industria muzicală românească: oamenii au plătit bilete să îl vadă. Ba mai mult decât atât, albumul lui, „Colpa delle favole”, a primit Discul de Aur pentru vânzări (peste 25.000 de exemplare). Deci, uite că unii încă mai pot vinde.
De ce nu reușeșc și ai noștri? Desgur, diferența dintre Ultimo și Roxen este că italianul are substanță, are ceva de spus. Problema ese că în România, niciunul dintre cei difuzați excesiv nu umple (în mod real) nici măcar Sala Polivalentă, nu mai spun de vreun stadion.
Vă las mai jos o filmare cu Ultimo. Judecați și voi singuri.
Eu am crezut că această pandemie va schimba ceva în mentalitatea oamenilor. Am crezut că va exista o minimă empatie și solidaritate de breaslă. În naivitatea mea, am crezut că toate radiourile vor reacționa pozitiv și vor sprijini arta și creația autohtonă. Mai ales, trendsetterii! De la ei ar fi fost bine să vină semnalul de schimbare. Eu chiar am crezut… până când Media Forest a publicat clasamentele pe 2020…
Apropo de clasamente. Recent, au fost publicate și audiențele radio (valul de primăvară).
Top 3 la nivel Național:
- Kiss FM – 2.338.800 (reach) – 10.3% (share)
- Radio ZU – 1.919.800 (reach) – 9.1% (share)
- Radio Romania Actualitati – 1.873.500 (reach) – 13.8% (share)
Top 3 București:
- Radio ZU – 216.600 (reach) – 10.7% (share)
- Romania Actualitati – 182.800 (reach) – 14.6% (share)
- Rock FM – 151.100 (reach) – 6.3% (share)
Menționez că ProFM (cel care a dictat trendul în 2020) se află pe locul 8 în București și pe locul 7 la nivel național.
Nu pot să nu observ că poți fi în top 3 (chiar pe locul 1 la share) și fără să îți clădești existența pe un heavy rotation agresiv.
Vă las mai jos informații despre cum este desemnat trendsetterul anului.
Pro FM este trendsetter 2020
Titlul de TRENDSETTER 2020 este desemnat staţiei radio care a difuzat de cele mai multe ori, timp de 10 săptămâni de la momentul lansării în eter, piesele care au ajuns Nr.1 în MediaForest Weekly Charts în cursul anului 2020.
Găsiți info pe site-ul MediaForest (click aici).
La fel ca și în 2019, strategia editorială a posturilor de radio este evidentă în graficul de mai sus. Unele posturi de radio și-au păstrat formatul în proporție de 100%, iar unele au deviat, încercând să acceseze un nou tip de public.
Magic FM, Radio România Actualități și Europa FM continuă cu strategia generalistă, Digi FM merge balansat între mainstream și generalist, iar KISS FM, Radio ZU și PRO FM sunt tot în sfera mainstream.
Ce este interesant în 2020 față de 2019 este schimbarea de strategie Virgin FM care rezultă într-un număr mai mic de difuzări comparativ cu liderul clasamentului.
Și în 2020, bătălia între prima poziție și a doua este dusă de 2 posturi de radio mainstream, KISS FM și PRO FM. PRO FM difuzează mai intens piesele în primele 6 săptămâni de la lansare, iar KISS FM o face mai intens în ultimele 3 săptămâni.
Lupta pentru titlul de TRENDSETTER este decisă de o diferenţă infimă, sub 1%, Kiss FM fiind pentru al 2-lea an consecutiv runnerup-ul ediţiei, de data aceasta având cu doar 19 difuzări mai puţin decât câştigătorul titlului de TRENDSETTER 2020, PRO FM.
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025
Am ascultat cu atenție, că am avut timp în pandemie. R.R.Actualități nu a depășit 40% iar R.R.Cultural 20%.
https://ziare.com/social/stiri-sociale/evenimente-cu-public-ucise-de-radioul-national-1672139
Nu mă pot baza pe cifre aruncate doar de dragul polemicii. Eu știu ce fac eu. Am cifre și date exacte. Am ediții în care trec de 60-70% muzică românească. Dacă la R.R.Cultural nu se mai difuzează muzică românească e foarte grav. Eu știam că e altfel. Promit să întreb și să-ți ofer cifre oficiale. Problema abordată de Iulia era cu ce se difuzează la zecile de posturi de radio. Subiectul nu era postul public, ci abuzul, prin heavy rotation. Dar fiecare cu ce-l doare. Dacă pe tine nu te deranjează realitățile semnalate în articol, nu înseamnă că altora nu le face rău!
Pai sa va dau un citat de sa va/ne doara mintea: acuzati ca au muzica proasta si cum de au tupeul sa spuna ca dau „cea mai buna muzica”, cei de la Europa FM au spus ca muzica lor e cea mai buna pentru ca asa spun ascultatorii lor! Pe considerentul acesta total ilogic probabil ca Radio manele (sau asa ceva, daca exista), ii devanseaza total si au ei cea mai buna muzica.
Cred ca cei care asculta asa ceva nici nu mai stiu ce inseamna muzica buna. Tin minte ca odata la o emisiune Tudor Octavian, dupa ce s-a lamurit despre cine e vorba, a spus ca Andra are voce de circiuma si i-au sarit toti in cap. Are perfecta dreptate, Andra e o voce de dizeuza de circiuma. La fel Deliile, Andrelele, Smiley-ii si toata ceata lor, ca sa nu mai vorbim de alde Voltaj si tot asa… Jale mare.
Ce sa mai discutam de umplut sali si stadioane, cand ei nu reusesc sa vanda doua discuri… Nu avem industrie muzicala… Avem doar o mica afacere intre cativa granguri. Aceeasi socoteala, la indigo, ca acum 10 ani, de exemplu.