PRIMUL CONCERT DUPĂ 2 ANI 1.09.

0
322

PRIMUL CONCERT DUPĂ 2 ANI 1.09.În prima zi a lunii septembrie am efectuat un traseu bucureștean despre care veți afla curând. S-a încheiat în Grădina Casei Universitarilor, la concertul organizat de UNTEATRU. Era lansarea CD-ului single cu trei porții de cartofi prăjiți al lui Alexandru Andrieș. Cântare foarte plăcută, sonorizare de aer liber asigurată de excelentul Victor Panfilov. Public decent și avizat, mulți părinți cu copii mici, dare s-au jucat la o groapă cu nisip.

Lista pieselor interpretate de cei patru, Alexandru Andrieș, Ioana Maria Mîntulescu, Barti Barbera și Călin Grigoriu o găsiți la finalul acestei scurte relatări. A lipsit Sorin Romanescu (n-am aflat motivele, dar chiar dacă le-aș cunoaște, nu le-aș spune). Cei prezenți s-au adaptat rapid și ne-au oferit un recital extrem de agreabil cu suficiente noutăți, abordări inedite. A fost emoționant momentul dedicat celor plecați, Doru Stănculescu și Voicu Rădescu.

N-am mai fost la evenimente de la izbucnirea pandemiei, așa că pentru mine a fost totul nou. Nu s-a cerut mască, nici distanțare.Nu-s convins că e bine. Nu existau scaune aranjate civilizat, ci trebuia să te duci să-ți iei de undeva. Cineva amabil mi-a oferit unul. Erau niște palete joase din lemn pe care stăteau mulți spectatori. Înțeleg intențiile rustice în miez de București, dar dacă tot vrei să sprijini un teatru independent (80 de lei, preț unic) asiguri și minim de condiții decente. Nu existau, pe o rază foarte mare, coșuri de gunoi, deși lumea consuma de toate, inclusiv cartofi prăjiți (și nu în ulei, ceea ce e foarte bine). Pe jos nu s-a greblat de anul trecut. Intrarea nu era cea știută din str. Dionisie Lupu, ci în spate. Era normal să anunți așa ceva.

Vremea a ținut cu noi și a fost plăcut din punct de vedere meteo. Din câte s-a exprimat Andrieș, țânțarii erau la datorie. Pe mine m-au ocolit, pentru că n-am mâncat dulce de câteva ore. O seară agreabilă și inedită după atâtea luni state în casă, printre oameni care iubesc muzica. Am primit și un bis, absolut firesc, având în vedere aplauzele entuziaste culese de artiști. Prima mea întâlnire cu muzica live a fost un succes. Să vedem dacă valul 4 îmi permite o nouă experiență. Știu că mulți dintre voi ați fost la zeci de concerte. Eu sunt mai fricos, mai disciplinat, mai comod. Mă bucur mai rar, dar o fac atent la detalii și profund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here