Cum am trăit primul meu concert post-pandemie: Iron Maiden la București (26.05.2022)

mai 30, 2022

569

Cum am trăit primul meu concert post-pandemie: Iron Maiden la București (26.05.2022) — **Galerie foto aici (click)**

Aveam nevoie de un concert Iron Maiden ca de aer. După o lungă perioadă în care m-am rupt complet de ideea de a merge la concerte, am întâmpinat probleme în a mă reconecta la atmosfera unui show live. Cumva pierdusem pe drum entuziasmul cu care obișnuiam să merg la diverse concerte. Faptul că îmi inventam motive să nu merg la concerte (deși se dăduse liber), m-a speriat cel mai mult. M-am forțat să merg la două concerte, dar nu am putut să scriu niciun rând. Parcă tot actul artistic se lovea de un zid și nu ajungea nimic la mine. Chiar am crezut că voi rămâne „defectă” de tot.

Era clar că dacă exista un concert care să mă readucă la viață, nu putea fi decât Iron Maiden. Până la urmă, niciodată, la niciun alt concert n-am trăit atât de intens ca la un concert Maiden. Schimbul de energie dintre trupă și public, nu se compară cu nimic din ce am mai văzut/trăit la alte concerte.

Aventura mersului cu bicicleta la concert

Joi, am decis să merg cu bicicleta la Romexpo chiar dacă asta înseamnă un drum de 15 km dus-întors. M-am gândit că la întoarcere îmi va fi mai ușor să-mi croiesc drum spre casă. Mă felicit pentru această decizie. Singurul regret este că, deși suntem în 2022, organizatorii de evenimente nu-și pun problema de a asigura locuri sigure unde să îți poți lăsa bicicleta. Eu am avut noroc să găsesc un rastel într-o parcare a unui hotel, iar gardienii au fost drăguți și mi-au dat voie să o las acolo (acel rastel era special pentru agenții de pază ai parcării respective). De asemenea, am preferat să merg fără cască de protecție pentru că dacă organizatorul nu se gândește la oamenii care circulă cu bicicleta, de ce s-ar gândi să asigure un loc în care să îți poți lăsa casca?! N-am vrut să risc să nu pot intra.

Când vrei să cumperi tricouri, dar tehnologia se opune

Am ajuns cu puțin timp înainte de recitalul din deschidere, așa că am avut timp să „inspectez” toate sectoarele. Așa cum era de așteptat, cortul cu merchandise era cel mai „fierbinte” punct din zona dedicată „The Troopers” (Gazon C, situat cel mai departe de scenă). Am vrut să cumpăr două tricouri, dar nu am anticipat corect prețul. M-am gândit că un tricou nu poate fi mai scump de 150 lei. Drept urmare, am avut 300 lei cash. Printre trupurile îngrămădite în fața vânzătorilor, am zărit un carton pe care scria de mână „cash only”. Apoi am văzut afișate prețurile: 200 lei tricoul.

Cum în incinta spațiului de concert nu am găsit niciun bancomat (iar în comunicatul de presă nu a fost menționat nimic despre prețurile practicate, dacă e cu jetoane sau se acceptă plata cu cardul sau e doar cash), a trebuit să mă mulțumesc cu un singur tricou. M-am tot învârtit prin jurul cortului de merch și am văzut că unul dintre vânzători avea un POS. Plină de speranță, m-am așezat la coadă și când am ajuns în față am întrebat dacă pot plăti o parte cash (300 lei) și o parte cu cardul. Nu se putea. Din nu știu ce motiv, băiatul nu putea scrie pe aparat 100 lei: „păi, ce? Vă vând jumătate de tricou?! Pe POS trebuie să scriu prețul întreg”. Probabil, așa se întâmplă când nu vrei să vinzi. Dacă în Piața Matache vânzătoarele de la magazine pot împărți suma cash & card, nu credeam că e așa o mare filosofie. Se pare că este!

Recitalul Lord Of The Lost

Am avut bilet la categoria Aces High și pentru asta îi mulțumesc prietenei Sonja din Germania! Trupa din deschidere a fost o surpriză frumoasă pentru mine. Nu mai auzisem de Lord Of The Lost până acum. Trupa a fost înființată în 2007 în Hamburg, Germania și are 7 albume de studio, 4 albume editate pe vinil și 3 DVD-uri. Am văzut că jurnalistul de la HotNews.ro (click aici pentru a citi) i-a numit „majorete” pe nemți. Aproape că le reproșează faptul că solistul ne-a mulțumit de câteva ori în limba română și că „au făcut marketing pentru headliner”. Dumnezeu să ne mai înțeleagă! Ne supărăm când Bucureștiul e confundat cu Budapesta, ne supărăm că ni se mulțumește prea mult în limba română… Nicicum nu-i bine cu noi!

Mie mi-a plăcut recitalul lor. Am văzut în public oameni care le cunoșteau unele cântece și chiar au cântat alături de ei. Am văzut, de asemenea, fani care au cumpărat și tricouri cu numele Lord Of The Lost. În sectorul A și chiar și în sectorul B, oamenii au reacționat cu entuziasm la fiecare „multumesc” rostit de solist și de fiecare dată când numele „Iron Maiden” a fost amintit.

Merită să căutați pe Youtube muzica trupei Lord Of The Lost. După cum v-am spus, au o discografie generoasă, deci aveți de unde alege.

Revederea cu Iron Maiden

Cu cât de apropiam de ora anunțată de începere a show-ului (20.50), cu atât creșteau emoțiile. Știi că urmează să înceapă concertul când din boxe răsună „Doctor, Doctor” (UFO). Având în vedere că zona din Gazon A era full, am încercat să ies în lateral pentru a putea face câteva fotografii. Asta cred că a fost provocarea serii pentru mine: să pot face măcar câteva poze ok. Pe la jumătatea piesei „Doctor, Doctor”, marea majoritate a celor din sectorul A, au ridicat telefoanele pentru a surprinde începutul. Unii erau live pe Facebook, alții erau pe apel video WhatsApp cu familia sau prietenii, alții pur și simplu filmau sau erau pregătiți pentru a face poze. Gestul a provocat indignare în rândul celorlalți spectatori, care au încept să scandeze cu foc „jos telefoanele”, fără sorți de izbândă. Micul moment de revoltă a trecut repede. A început concertul și am redevenit prieteni.

Senjutsu a fost una dintre puținele bucurii din pandemie. Mi-a plăcut acest album de la prima audiție. Materialul discografic vine după o pauză de aproape 6 ani, așa că era de așteptat să fie bine primit de fani. Primele trei cântece din concert au fost de pe noul album și apariția lui Eddie samurai a fost impresionantă. Mi-a plăcut faptul că publicul cunoștea versurile pieselor noi.

O altă surpriză frumoasă a fost să ascult două contece din perioada când Blaze Bayley era solistul vocal al trupei. Este vorba despre „Sign of the Cross” (de pe albumul „X Factor” din 1995) și „The Clansman” (de pe albumul „Virtual XI” din 1998). Mărturisesc că mi-au plăcut foarte mult în interpretarea lui Bruce Dickinson! În plus, m-am bucurat să văd că o trupă își valorifică repertoriul din toate perioadele, indiferent de cine era solist vocal. Evident, Maiden își permite acest lucru pentru că Bruce poate cânta fără griji orice. Spun asta pentru că am auzit și comentarii ridicole în jurul meu. Dau un singur exemplu: ce bine era dacă și Sabbath cu Ozzy includea în concerte și piese din perioada cu Dio.

Personal, pot spune că punctul culminant al concertului, a fost când am ascultat „Blood Brothers”. Este cântecul meu preferat din repertoriul Iron Maiden și am avut senzația că l-am prins pe Dumnezeu de picior când am auzit primele acorduri.

Este greu să redau în cuvinte atmosfera de la un concert Maiden. Trebuie să o trăiești ca să o înțelegi și nu e un clișeu. Fiecare apariție a lui Eddie, faptul că decorul se schimbă de la cântec la cântec, că Bruce Dickinson își schimbă hainele mai des ca Madonna, agitația de pe scenă, răspunsul energic al spectatorilor, modul excepțional în care se filmează și se transmite pe ecranele uriașe, jocul de lumini – absolut toate contează, te încarcă și te repune pe linia de plutire. Cei șase membri ai trupei sunt un izvor nesecat de energie!

Da, aveam nevoie de un concert Iron Maiden pentru a mă putea reconecta la atmosfera concertelor live. Tot ce pot să spun este că sper că voi mai avea ocazia să îi văd live măcar încă o dată.

Despre organizare

A fost dezamăgitoare. Am fost la atâtea concerte înainte de pandemie, am participat la concerte organizate în aceiași parcare C de la Romexpo. Niciodată nu s-a creat aglomerație la ieșirea din spațiul de concert. Am stat pur și simplu îngrămădiți pentru că exista o singură cale de ieșire. Drumul din fața scenei până în Piața Presei Libere a durat cam o oră. N-am înțeles cum au gândit împărțirea spațiului, dar nu a fost bine. Când ai 10-12.000 de oameni la concert, ai grijă să îi poți evacua rapid. Pentru că suntem pățiți, n-ai cum să nu te întrebi ce se întâmpla dacă artificiile, dacă efectele în care este folosită flacără deschisă ar merge prost….

Un alt lucru care m-a deranjat a fost servirea produselor la standuri. Înțeleg că s-a dat drumul la viață, dar virusul nu a dispărut cu totul, așa ca prin magie. Mă așteptam, sincer, la o adaptare la realitatea pe care o trăim, din păcate, de atâta vreme. N-am avut voie să intrăm cu apa de acasă, în schimb mă obligi să dau 10 lei (sau 15 lei pe suc) și să primesc un pahar, care trece prin una sau două mâini și peste care suflă vânzătorul, care, evident, nu poartă mască (nici mănuși, ca să fie clar). Nu e deloc igienic. Dacă nici măcar sectorul cel mai afectat de pandemie (mă refer la organizatorii de concerte) nu ia în serios măsurile de protecție sanitară, atunci își merită soarta!

Și încă ceva, apropo de organizare. Am avut surpriza neplăcută să fiu oprită de un domn de la security care mi-a atras atenția că nu am voie cu aparat foto. La intrare nu am avut nicio problemă. A trebuit să îi explic respectivului că nu încalc nicio regulă. Dragi organizatori, când scrieți în comunicatul de presă că este interzis accesul cu „aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) și cu aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale”, faceți un pustiu de bine și explicați-le voluntarilor și celor de la security ce înseamnă aparat foto cu obiectiv detașabil. Sau măcar i-ați putea dota cu un dictionar (cu imagini) din care pot afla ce înseamnă cuvântul detașabil. Un aparat foto compact nu este semi-profesional, chiar dacă pare mai robust. Sunt unele telefoane mobile care fac poze la fel de bune ca un aparat foto compact, unele chiar mai bune. Și cel mai important: un aparat foto compact NU ARE OBIECTIV DETAȘABIL.

Pe bune, uneori am impresia că organizatorii de concerte și-au păstrat regulile de acces din anii ’90 și acum doar le dau copy-paste la fiecare concert… Trăim în era vizualului. Există astăzi telefoane care fac fotografii extraordinare și voi vă cramponați de niște aparate foto compacte. Cu alte cuvinte: n-aveți voie cu aparate foto cu obiectiv detașabil (se pare că nici cu cele compacte), dar puteți face fotografii și filmări cu telefoanele. Unde-i logica?!