Din jurnalul unui ninja (88): Eficiența stilului

mai 14, 2025

1309

Mă amuză mereu discuțiile care încep cu „Auzi, dar ce faci tu acolo funcționează pe stradă? Are eficiență? Că dacă vine unu’ care face nu știu ce stil de luptă, te descurci?! Uite, concret, ce faci dacă vine ăla care te tot amenință?!” M-am săturat de câte ori am auzit întrebările astea de la prieteni, cunoștințe sau necunoscuți din online… Nu mai pot! Jur! N-am înțeles niciodată comparațiile astea inutile între stiluri de luptă, între diverși practicanți… Oameni buni… La mine nu trebuie să vină unul care este campion în nu-știu-ce stil de luptă, poate să vină o persoană simplă care stă bine pe picioare și am toate șansele să ricoșez din respectivul om ca un titirez (pentru că eu n-am împământare bună). 🙂 Ca să înțelegeți mai bine contextul în care a revenit această întrebare în discuțiile cu amicii, fac o mică paranteză. 🙂 De câteva luni, îmi scrie unul mesaje private pe Facebook, amenințându-mă că îmi scoate ninjutsu din cap, că el face Daito Ryu și îmi aplică niște „tehnici minune”: Daki Jime Dori, Ushiro Dori, Obi-otoshi si Kuruma Daoshi și multe altele nenumite. Mi-a spus că știe exact unde merg la antrenament și mă așteaptă la ieșire, mi-a descris curtea liceului, știa că nu e mereu luminată noaptea… Nah, omul e bine documentat. Totul e pe fondul agresivității tot mai crescute din societatea noastră. Acu’ ce să zic?! Cuvinte periculoase știu și eu o grămadă, am carnețelul plin cu denumiri de tehnici. 🙂 Și dacă vine, vine asta e! Nu-l poate opri nimeni. Oricum, n-am pierdut multă vreme gândindu-mă la asta. N-are sens. Închid paranteza.

Revenind la eficiența unui stil… La antrenament am învățat că OMUL FACE TEHNICA, NU INVERS. Deci, o tehnică este eficientă dacă omul care o aplică, o face eficient. Tehnica nu există fără om. Pentru a-ți însuși o tehnică, pentru a o face să fie a ta, să îți aparțină, să o aplici natural, instinctiv, intuitiv, trebuie să te antrenezi. Doar de practicant depinde cât de eficientă este o tehnică, depinde de cât de conștiincios se antrenează. Și atunci, da! Tehnica devine eficientă!

Pe mine nu m-a bântuit niciodată întrebarea dacă X stil de luptă este mai eficient decât altul. NICIODATĂ! Nu m-am dus și nici n-am plecat vreodată de la antrenamente întrebându-mă dacă pot să bat pe cineva sau dacă sunt mai bună decât vreun coleg de la sală. Pur și simplu, nu mi-am pus problema în acest fel. N-am înțeles niciodată întrebări de genul: „Care-i mai tare: Bruce Lee sau Chuck Norris?” De ce trebuie să îi compari? De ce să nu înveți de la fiecare? Vorba lui Frank Zappa: „Mintea e ca o parașută. Nu funcționează dacă nu e deschisă”. Unul dintre primele lucruri pe care le-am auzit la antrenamente, este că nu trebuie să rămâi fixat pe o tehnică anume. Că trebuie să te adaptezi fiecărei situații, să fii pregătit mereu să schimbi din mers tehnica. Asta înseamnă să ai mintea deschisă și să știi să recepționezi ceea ce vine dinspre adversar.

E ca atunci când îl compari pe Eric Clapton cu Jimmy Page. Ambii sunt chitariști excepționali și pot cânta cu ușurință același cântec și tehnic va fi perfect, dar nu va suna la fel! De ce? Pentru că acolo contează mâna / atingerea. Este esențial modul în care atingi, ciupești corzile, sufletul pe care-l pui în interpretare. La fel este și în arte marțiale!

Eu am trăit intens acești trei ani de când am început să practic Ninjutsu, Kenjutsu și ocazional Aikijutsu. De ce? Pentru că am început să înțeleg mai în profunzime esența artelor marțiale. Lupta este în primul rând cu propria persoană, nu cu adversarul. Pe tine trebuie să reușești să te educi, să te disciplinezi, să-ți cunoști și să îți stăpânești corpul, să-ți depășești fricile.

Pentru mine, fiecare antrenament de ninjutsu este un reminder că suntem povești neterminate purtându-ne greșelile și imperfecțiunile ca pe niște cicatrici pentru a le vindeca în timp cu speranța de mai bine. La antrenament, chiar și cele mai dificile momente (alea în care nu înțeleg nimic din nimic) reprezintă pietre pe care calc spre lumină. Eu așa le privesc. Chiar și atunci când mă cuprinde îndoiala și mă necăjesc că nu-mi iese un procedeu sau o mișcare, tot există o rază de speranță că la un moment dat, poate, îmi va ieși.

Ceea ce am învățat eu în acești câțiva ani de practică (puțini, e drept, dar foarte valoroși) este un fapt extrem de simplu. Întotdeauna exagerările duc la dispariția încrederii în propria persoană. Frica a ajuns, mai nou, firescul vieții. Nimic nu îți fură mintea și sufletul așa cum o face frica! Dar în momentul în care ajungem stăpâni pe propriile frici și nesiguranțe, devenim mai mult decât suntem, începem să ne clădim pe noi înșine. Se schimbă ceva în modul în care privești atât lumea exterioară cât și pe cea interioară.

Marți seară, la antrenamentul de Ninjutsu exersam o tehnică de bază și… deși executam mișcările cât de cât bine, eficiența era zero. Colegul meu de antrenament nu cădea, era bine-mersi. Îl întrebam mereu, la finalul exercițiului: „De ce nu cazi? De ce nu te zvârcolești pe jos???” 🙂 Eu, în schimb, simțeam cum se opintea din fiecare încheietură corpul meu să facă mișcările, conștientizam că nu respir (trăgeam aer în piept la prima mișcare și îl dădeam afară la ultima) și simțeam că pun forță din umeri. Adică, pe scurt, fix cum nu trebuia să fac. Așadar, degeaba făceam mișcările corect, dacă în restul corpului era haos. Cum să fie tehnica eficientă?! În plus, nu încetam să mă minunez de modul magic în care se mișcau mâinile instructorului nostru pe brațul adversarului, ajungând fix în poziția normală pentru a face tehnica, în timp ce la mine ajungeau în cele mai incomode poziții de mai aveam puțin și-mi suceam singură încheietura încercând să aplic o tehnică. 🙂

Asta mi se pare fascinant la Ninjutsu: te ajută să îți conștientizezi atât punctele forte cât și pe cele slabe. Și să le folosești în cel mai eficient mod. Îți dă uneltele necesare pentru a corecta ceea ce nu funcționează bine. Depinde de tine să o faci! Eu simt că am evoluat mult în acești trei ani, poate nu neapărat din punct de vedere fizic, dar cu siguranță am făcut-o din punct de vedere mental. Și să știți că e mare lucru să îți poți păstra calmul într-o furtună. Desigur, mi-ar plăcea să reușesc să îmi întăresc mai mult corpul, să suport un pic mai bine durerea (nu ca marți când am crezut că-mi crapă încheietura la un moment dat), să mai antrenez și flexibilitatea… Și sper că încet-încet voi reuși.

Deci… dacă tot m-ați întrebat… DA! Tehnicile pe care le învățăm sunt eficiente, atâta vreme cât îți pregătești corpul să le aplice corect și îți antrenezi mintea să reacționeze cu calm la stimuli externi. Noi mai avem un avantaj enorm: ni se explică în amănunt care este originea unei tehnici, care este logica din spatele mișcărilor pe care le facem. Toate acestea te ajută să ai un tablou mai complet și dau mai mult sens practicii în sine.