Strazi Deschise – Bucuresti: Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale si traseu extins pe strazile Piata Amzei si Christian Tell

0
27

Strazi Deschise - Bucuresti: Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale si traseu extins pe strazile Piata Amzei si Christian TellPrimul weekend din iulie marchează o nouă etapă în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, când Calea Victoriei se redeschide pietonilor și devine, din nou, un traseu liber pentru promenadă.

Două străzi din proximitatea Pieței Amzei devin pietonale până în octombrie

Începând din weekendul 5-6 iulie, traseul pietonal „Străzi deschise – București” se lărgește cu două noi artere: strada Piața Amzei (între Calea Victoriei și Piața Amzei) și strada Christian Tell (între str. Biserica Amzei și str. Piața Amzei) devin pietonale pe toată durata proiectului, până în luna octombrie, oferind bucureștenilor mai mult spațiu pentru plimbare în inima orașului.

Extinderea traseului pietonal în aceste zone reprezintă o continuare firească a demersului de redare către pietoni a unor artere principale ale Bucureștiului și de transformare a spațiului public într-un loc al comunității.

Spectacole, expoziții și intervenții performative în spațiul public

Programul artistic de pe Calea Victoriei organizat de ARCUB aduce în prim-plan o serie de activări culturale menite să transforme orașul într-o scenă deschisă. Muzeul Municipiului București propune expoziții permanente și retrospective fotografice în aer liber, zona Parcului Kretzulescu devine atelier de pictură în spațiu public, iar în fața Muzeului Național de Artă al României, publicul poate asista la spectacole de magie interactive, susținute de Magitot. Atmosfera de seară este animată de intervenții stradale prezentate de Circul Metropolitan București și momente muzicale semnate de Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.

Calea Victoriei, spațiu al comunității

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” continuă să transforme orașul, weekend de weekend, oferind locuitorilor o altă perspectivă asupra Bucureștiului. Spațiul public devine, astfel, un loc al oamenilor – deschis întâlnirii, experimentului artistic și bucuriei de a trăi orașul altfel: la pas, în ritmul comunității.

Programul complet al weekendului este disponibil pe www.arcub.ro și pe canalele de comunicare ARCUB.

 

Proiectul „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București. Proiectul este susținut de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, și de PPC România, NEPI Rockcastle, Promenada Mall și Mega Mall București, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, în calitate de parteneri.

 

Străzi deschise – București, Promenadă urbană” se desfășoară cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism și al Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului București, al Administrației Străzilor București, al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și al Poliției Locale a Municipiului București.

 

 

Restricții rutiere

 

Calea Victoriei, Strada Piața Amzei și Strada Christian Tell

În cadrul programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 5 și 6 iulie, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

 

Strada Piața Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei și Piața Amzei) și Strada Christian Tell (segmentul cuprins între Str. Biserica Amzei și str. Piața Amzei) devin pietonale în zilele de 5 și 6 iulie, între orele 10:00 și 22:00.

 

Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe canalul Whatsapp ARCUB

Detalii pe www.arcub.ro

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul celor mai ample evenimente de stradă din București, printre care: Festivalul internațional al luminii – Spotlight, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internațional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here