Rânduri inspirate de Tudor Chirilă, această oază de originalitate

0
50

sursa: Vocea Romaniei, Pro TV
sursa: Vocea Romaniei, Pro TV

Articol de Iulia Radu
Din când în când, Tudor Chirilă mai „aruncă” câte o „dudă” la „Vocea României” (ProTV). De teamă că telespectatorii au ieșit din cameră sau au strănutat fix în momentul lui de glorie, ratând astfel intervenția lui plină de tâlc, Chirilă explică „duda” pe pagina lui de Facebook. În ediția de vineri a show-ului TV, s-a discutat (mult, vreo 8 minute) despre cât de periculoase sunt trupele de coveruri pentru industria muzicală. Am transcris mai jos ce au spus Tudor Chirilă și Loredana Groza (doi dintre cei mai „prolifici” compozitori, creatori din România – în cazul în care nu ați înțeles, eram ironică). Înregistrarea din emisiune o găsiți aici (click).
Tudor Chirilă (către o concurentă)„Vă simțiți bine în trupa de coveruri? E frumos să cânți melodiile altora? Nu vă speriați, întrebările nu sunt ofensive, întrebam ca să-mi fac o idee despre piața de coveruri din România. Scrieți și cântece domnișoară? (n.r. – Răspunsul a fost DA!) Și ce e mai frumos să cânți un cântec al tău sau să cânți un cântec al lui Bono? Aveți sentimentul că atunci când lumea se bucură, piesa lui Bono devine un pic a dvs? (n.r. – fata a răspuns: Nu, am sentimentul că se bucură tocmai pentru că sunt piesele lui Bono). Încă o trupă de coveruri în plus înseamnă un atentat la compoziție și la creativitate și eu cred că țara asta are destul de multe de spus în compoziție și în creativitate. Știu că toată lumea trebuie să trăiască și să câștige și să-și facă o viață și știu că și acesta este un concurs unde se cântă coveruri, dar încurajez compoziția. Câștigul imediat e confortabil. Nu te poți numi muzician cântând coveruri. Muzician te numești când scrii cântece. Poți să faci chestia asta măcar în paralel cu coverurile… dar să o văd. Există foarte multă relaxare și blazare la oamenii care cântă coveruri și aia e… Dar cât o să poți să faci treaba asta? Și ce o să-ți aducă? O nuntă, două, trei, 10, dar după aceea expiri. Cred că este o proliferare și o multiplicare a acestui fenomen în România destul de nefericită”.
Loredana Groza: „Noi investim, scriem aceste piese pentru că până la urmă suntem autorii, creatorii acestor cântece. Pierdem nopți în studio ca să putem să „naștem” niște piese și… bineînțeles, de la „nașterea” unui cântec până la a-l crește mare, a-l face cunoscut, a-l face hit este un drum foarte sinuos. Este o investiție pe care artiștii din ziua de astăzi o susțin cu greu pentru că nu se mai vând discuri, muzica este dată pe gratis pe Internet și atunci… cumva unii iau totul de-a gata, fac profit din asta, iar alții creează și din punctul ăsta de vedere este într-adevăr… balanța nu este egală”.
 
Bun, că producătorii emisiunii sunt în criză de idei, e clar pentru toată lumea. Faptul că cele două concurente care au fost puse la zid făceau parte (culmea!) din aceeași trupă, mă face să cred că a fost vorba doar de un regizor fără viziune, fără umor, în căutare disperată după un subiect despre care să scrie presa. Altfel, mi-e greu să cred că un artist, care trăiește din coveruri, nu ar fi fost în stare să dea o replică potrivită atât lui Chirilă cât și Loredanei sau că ar fi acceptat cu atâta pioșenie să fie mustrat în direct la oră de maximă audiență. Dar, fie și un lup mâncat de oaie.
 
Să discutăm problema de fond. Văzându-i pe cei doi profund marcați de faptul că alții câștigă bani pe „spatele” lor, m-a „umflat” râsul. E greu de crezut că poate exista atâta ipocrizie pe centimetru pătrat. E ca și când un hoț, după ce golește seiful dintr-o bancă, se întorce și ține un mic discurs în fața camerei de supraveghere în care condamnă hoția. Știu că din fotoliul de jurat la Vocea României, e ușor să debitezi orice, dar poate n-ar fi rău să vă gândiți de două ori înainte să deschideți gura. Brusc nu mai este o onoare pentru un artist, o bucurie, când altcineva îi interpretează piesele. Nu, e motiv de frustrare. E drept că în România, nu prea a prins conceptul de cover-band, nici cel de tribut-band. Cum ar fi fost ca în 1996, 1997, 1998, Tudor Chirilă să aducă un tribut unor trupe sau artiști precum Sfinx, Roșu și Negru, Phoenix, Vali Sterian?! Ar fi fost degradant, i-ar fi știrbit din aura de creator original. În mesajul postat ieri pe pagina de Facebook, Tudor Chirilă mărturisește: „în toate încercările mele de a scrie muzică mi-am propus să fiu original, să scriu muzică originală mai ales ca linie melodică. Prin urmare, mi-e greu să înțeleg cum poate un cântăreț să fie fericit interpretând doar piesele altora. OK, nu oricine poate să compună, înțeleg asta. Dar cred că oricine poate încerca. Și dacă nu reușești singur, cauți colaboratori. Și dacă nici așa nu funcționează, rogi pe cineva să scrie cântece pentru tine, pe stilul tău și pentru personalitatea ta”. Trec peste partea cu muzica lui „originală ca linie melodică” (??!!??!!??!!), să „sărim” direct la partea în care rogi pe cineva să scrie pentru stilul tău. M-aș bucura să aflu de la Tudor Chirilă sau de la Loredana, cât costă să îți compună cineva o piesă, una singură, nu un album. Pentru că stimatul artist a uitat să le spună celor care câștigă pe spinarea altora, cât trebuie să scoată din buzunar pentru a avea repertoriu propriu, original. Cât îi costă dacă vor să intre într-un studio și să înregistreze piesa? Cât îi costă orchestrația?
Mai este un aspect. Câte festivaluri – concurs de CREAȚIE există astăzi în România? Sunt oare încurajați, motivați CREATORII din România? Festivalul de la Mamaia a „murit”, Eurovisionul e pe butuci… Unde se pot „exprima” creatorii în simulacrul acesta de industrie muzicală mioritică? Îmi amintesc câte discuții au fost în anii 1998, 1999, 2000, 2001 când compozitori precum Dani Constantin, Andrei Kerestely, Bogdan Cristinoiu, Ovidiu Komornyik, Ionel Tudor, Viorel Gavrilă, Virgil Popescu și mulți alții din generația de mijloc, au fost „sacrificați”, aruncați la coșul de gunoi pentru că trebuia să se facă loc pentru noua generație de compozitori. Așa am „sărit” de la George Grigoriu, Temistocle Popa, Marius Țeicu, Marcel Dragomir, Laurențiu Profeta direct la Marius Moga, Costi Ioniță, Laurențiu Duță, Adrian Sînă, Săndel Bălan (trupa Andre)… Ar fi putut fi în această grupare și Andrei Tudor, din păcate pentru el, a „plătit” prețul de a avea un tată compozitor, considerat „dinozaur”. Așa că Andrei a fost un „outsider”, care deși a avut succes, nu a fost „îmbrățișat” de industrie. Mare minune că nu ne-am „rupt” gâtul la acest salt peste generații.! Am să le acord o bilă albă producătorilor de atunci, care au mers pe mâna lui Adrian Ordean (compozitor cu experiență) și au avut succes cu piesele trupei A.S.I.A .
Dar… Nu vi se pare că lipsește din acest „tablou” generația de mijloc care ar fi putut să compună și astăzi foarte bine dacă nu ar fi fost fost respinși de „industrie” la vremea respectivă? Dani Constantin, de exemplu, a mărturisit când a fost invitatul lui Andrei Partoș la „Psihologul muzical” (Radio România Actualități) că a renunțat să mai compună deoarece nimeni nu îi difuza creațiile. Culmea, era considerat și el, un dinozaur. Ceilalți au susținut același lucru în diverse interviuri de-a lungul timpului. Desigur, în ipocrizia lor, nici Tudor Chirilă, nici Loredana nu văd o problemă în acest aspect. Pentru ei, pericolul îl constituie trupele de cover, nenorociții ăștia care câștigă din munca altora. Nu-i deranjează faptul că la radio ascultăm aproape în exclusivitate piese compuse și produse de aceeași 5-6 „creatori”. Nu-i o problemă nici faptul că piesele difuzate în heavy-rotation sună la fel și sunt cântate de aceleași voci fără personalitate. Și până la urmă, de ce i-ar deranja?! Ei fac parte din „gașca” care trebuie, ei își primesc drepturile de autor din difuzările intense. Unde ar trebui să se ducă un tânăr artist care nu-și compune singur piesele? Câte opțiuni valabile are, astfel încât piesa lui să fie difuzată la posturile de radio? Poate nu vrea să colaboreze nici cu Moga, nici cu Kazibo, nici cu Carla’s Dreams, nici cu  Sînă, nici cu Haha Production (Smiley)Poate personalitatea și stilul lui cer altceva. Pentru că nu vă supărați, dar din postura de simplu ascultător, pare că dacă nu lucrezi cu un compozitor AGREAT de „industrie” (case de discuri, producători, radiouri) n-ai șanse să ajungi la public. Nu mai zic să lansezi un album. Și atunci… cum e cu balanța care nu e egală, dragă Loredana? Poate ne explici!
 
Nu pot să trec atât de ușor peste subiectul cu difuzările la radio. Suntem cu toții de acord că Moga, Smiley și Loredana sunt în difuzare excesivă peste tot, da? Andreea Talmăzan susține, în schimb, pe blogul ei că „săraca” trupă Vama e în playlisturi doar la „RockFM, Guerilla, Europa FM și mai nou Radio Seven”. Păi, hai să ne amintim de piesa „Perfect fără tine”… A fost în topuri și în difuzare „masivă” la Radio Zu, ProFM, Radio 21, Radio România Actualități, Europa FM, Kiss FM, Magic FM (care au și fost parteneri, dacă nu mă înșel, la lansarea „Epidemie de iubire”). Hai, să nu ne furăm căciula! Am mai văzut în articolul respectiv câteva aspecte supărătoare. Încep cu titlu: „Frustrații din umbra lui Chirilă”. Nu aș fi făcut referire la acest articol dacă nu ar fi pornit de la discuția de pe pagina de Facebook a lui Andrei Partoș. În primul rând, nu cred că vreunul dintre cei care au dezbătut postarea lui Tudor, s-a visat în fotoliu la ProTV, cu o cască în ureche, apăsând un buton pentru a întoarce un scaun. N-avem motive de frustrare din acest punct de vedere. Eu nu mi-am dorit niciodată să cânt, nici să fiu vedetă. Îmi place, în schimb, muzica și ascult orice gen. Comentez ceea ce văd, fără să am pretenții de specialist sau formator de opinie. Știu că Andrei Partoș a primit de la regretatul Ioan Gyuri Pascu prima casetă a trupei Vama Veche și i-a sprijinit încă de la debut! Andreea îl taxează dur pe Marius Popa numindu-l „artist interpret de coveruri”. Hai, Andreea, zău așa! Trupa Spin chiar nu îți spune nimic? Piese precum „What You Are”, „A Little Bit Lost”, „Strigă”, „Nimeni pe drum” (Spin), „Ea mă minte”, sunt compozițiile lui Marius, asta ca să dau doar câteva exemple. De asemenea, pune la îndoială faptul că unii dintre colegii de trupă ai lui Tudor au cântat coveruri. Păi, de câte ori nu a cântat Eugen Caminschi, chiar alături de Gelu Ionescu (clape), blues-uri în diverse cluburi? Lucian (Clopo) Cioargă (bateristul trupei Vama) a avut trupa Clopot 13 care cânta… coveruri. Nu putem fi atât de rupți de realitate când vrem să facem o analiză. În plus, din punctul meu de vedere, nu-i nicio problemă că au cântat în trupe de coveruri. Dimpotrivă! E chiar plăcut! Nici Marius Popa nu a zis-o cu răutate. Și încă ceva. Faptul că pe discurile Vama Veche și Vama, la compozitor apare numele trupei, nu-l face neapărat pe Chirilă compozitor. Înseamnă doar că i-a legat / îi leagă o prietenie frumoasă și au decis să împartă banii. Foarte frumos!
 
Revin la mesajul postat de Tudor Chirilă pe pagina lui de Facebook. Spune artistul:

Ce nu înțeleg unii este că de cele mai multe ori trupele de coveruri fac bani pe spinarea celor care au compus piesele pe care le cântă ei. Cele mai multe cluburi, ca să nu mai vorbesc de nunți, nu plătesc drepturi de autor, deci trupa de coveruri își ia onorariul pentru prestație, dar cei care au muncit să compună piesele alea nu se aleg cu absolut nimic. Și nu e vorba de bani, ci de principiu!

 
Așadar, Tudor Chirilă are principii. Sau cel puțin, asta sugerează. Să ne înțelegem. De cele mai multe ori, trupele de coveruri iau atâția bani câte bilete au vândut în seara respectivă în club. Nu au un onorariu fix. Patronul clubului trimite lista de piese la UCMR și plătește drepturile de autor. Poate îmi explică Tudor, de ce nu e revoltat că nu este respectată legea, că patronii de cluburi nu declară piesele și nu plătesc drepturile?! Iată ce scrie, în cunoștiință de cauză, Mara pe pagina de Facebook a lui Andrei Partoș:

M. M. Corect! Din cate am observat insa, le e greu sa verifice pentru ca se intampla foarte multe. Eu am facut la un moment dat o lista a concertelor cuiva pe vreo 2 ani si am cerut la ucmr sa imi spuna daca pentru respectivele concerte s-au platit drepturi de autor – imi trebuia informatia in instanta. In mod normal, inainte sa organizezi un concert trebuie sa te duci la ucmr-ada si sa iei o autorizatie de la ei, dupa care, pe baza respectivului act si a playlistului, platesti acolo ce trebuie. Lista oferita de mine avrea vreo 4 pagini si ucmr-ul mi-a raspuns ca s-a incheiat autorizatie pentru vreo 3 dintre concerte… :)) Pe de alta parte, acest organism este atat de criminal in ceea ce face incat uneori sunt de parere ca e in defavoarea artistului cu totul. Ca organizator, as prefera sa ma descurc fara ei. Sincer. Pe sistemul urmator: ai un concert cu o formatie care canta piese proprii. Platesti la ucmr X bani – de aici, un procent ajunge la compozitor, textier si aranjor. Idem cu credidam, pentru interpreti. Pai nu as prefera eu sa le dau direct lor banii astia? Si macar i-ar primi in proportie de 100%. De fapt, cred ca exista posibilitatea asta… Am tot zis ca o sa caut, numai bine mi-am amintit :))

Întrebarea este simplă: trupele de coveruri sunt problema sau cei care nu plătesc drepturile de autor? Cine verifică dacă barurile, cluburile respectă legea? Să nu uităm că există și mulți DJ care asigură programul pentru nopți întregi în cluburi… Ăștia tot muzică originală fac? Sunt plătite drepturile? Sau avem o problemă doar cu trupele de cover care cântă și la instrumente?
Uite, stau și mă întreb de ce nu este bogat Dumitru Lupu (autor al unor piese precum „Hai vino iar în gara noastră mică”, „Mă-ntorc la tine mare albastră” pe care le auzim în toate restaurantele în mii și mii de interpretări)? Sau cât de bine o duc urmașii lui Șerban Georgescu, ai lui Ion Cristinoiu? La cât de cântate sunt piesele lor la nunți, botezuri, restaurante, festivaluri, mă gândesc că ar trebui să o ducă bine!
Spre deosebire de trupele de coveruri, artiștii consacrați au onorariu fix. Din păcate, sunt puțini care chiar cântă pe bilete. Nici trupa Vama nu-și permite să umple Sala Palatului, deși are doar piese originale, iar frontman-ul apare săptămânal la ProTV. Nici Smiley nu se încumetă la prea multe show-uri pe bilete. De altfel, cei care sunt în difuzare excesivă la radio, nu prea au treabă cu biletele vândute. Își iau banii din difuzări și din petreceri private (firme, zile de naștere, nunți, botezuri), unde ei cântă doar compoziții proprii, fără îndoială.
 
Un alt paragraf din textul lui Tudor mi-a atras atenția în mod deosebit:

Cel mai important lucru pentru mine e faptul că atunci când scena de coveruri devine mai mare decât scena originală vom avea o problemă și cu educația publicului care se va așeza confortabil și relaxat pentru ascultarea pe repeat și pastișată a unor melodii celebre.

În Marea Britanie, de exemplu, există festivaluri dedicate trupelor de coveruri precum și trupelor tribut. Acolo industria știe să facă bani și din această „ramură”. Dar noi nu avem industrie, doar frustrări. Este adevărat că în ultimii 10 ani s-au înmulțit coverurile. Nu doar în România, ci peste tot în lume. Se simte o „sărăcie” în compoziție. Poate că publicul se întoarce către piesele din anii ’60, ’70, ’80 pentru că nu se regăsesc în creațiile actuale. Poate că au început să piardă din „substanță” creatorii de azi. Poate că publicul vrea melodie. Poate că publicul simte nevoia să se raporteze la repere adevărate. Poate că vor mai mult decât un „la, la, la”, sau un „lele”, poate vor texte mai inteligente. Poate că vor diversitate. Poate, poate, poate… Eu știu că atunci când invitații la „Psiholoul muzical” cântă piese în direct, ascultătorii îi provoacă să cânte și coveruri. Este o realitate pe care o văd aproape săptămânal.
 
Un alt fragment din textul lui Chirilă spune așa:

Știu că sunt mulți cei care au o formație alături de care scriu muzică originală, se străduiesc să razbată în industria muzicală, iar în paralel cântă într-o trupă de coveruri ca să se întrețină. La fel cum sunt trupe care încep cu coveruri, dar compun constant și inserează propriile piese în concerte. Nu acuz trupele mici care încearcă să câștige un ban, ci acuz trupele mari care refuză evoluția.

Recunosc că aici sunt puțin confuză… Care trupe mari refuză evoluția? Știu că Pasărea Rock tocmai a lansat un album. Nu a intrat în playlisturile radiourilor. Știu că și Călin Pop (Celelalte Cuvinte) a lansat un album solo. Nici el n-a avut noroc de difuzări. Știu că Dan Helciug a lansat un album. Nici el nu a pătruns în playlisturile radio. Știu că Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis au lansat albume. Și pe ei i-a ocolit norocul. Eu aștept cu nerăbdare o evoluție a celor care țin în mâini frâiele „industriei muzicale” din România (directori de case de discuri, producători, promotori, directori de programe de radio).
În încheiere vă las câteva link-uri către mesaje postate de diverși artiști pe paginile lor de Facebook, ca reacție la ceea ce a scris artistul Tudor Chirilă.
 
Marius Popa:
https://www.facebook.com/marpopas/posts/1364574000219378
Laurențiu Guran (trupa Asha care abordează coveruri ):
https://www.facebook.com/LaurentiuGur/posts/10208925156103949
Călin Geambașu:
https://www.facebook.com/cgb123/posts/1175076332559750
 
Notă de subsol
*Precizăm că nu avem nimic personal cu Tudor Chirilă, Loredana, producătorii emisiunii „Vocea României”, cu Pro TV-ul. Nu este un atac la persoană ci simple observații privind industria muzicală din țara noastră.
 
 
Articole pe aceeași temă:
Joaca de-a industria muzicală
Fața hidoasă a showbusiness-ului
„Roboțeii” de la Vocea României și X-Factor
 
Aveți mai jos discuția de pe pagina de Facebook a lui Andrei Partoș.

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here