Ong-urile pentru protecția animalelor. Salvatori sau profitori?

Actrița Carmen Tănase a afirmat într-un podcast că unele asociații profită de suferința animalelor pentru a strânge fonduri și a-și crea imagine publică. M-a pus teribil pe gânduri observația ei, în contextul în care sunt binecunoscute sacrifiicile sale pentru animalele pe care le are în grijă, inclusiv mutarea de la bloc la casă în alt județ.

În facultate și la master am fost voluntar într-un ong, am participat la evenimente de adopții, am ținut în foster care, pe rând, 9 pisici, pe care le-am dus la veterinari, toate tratamentele achitate din fonduri proprii, pentru că, în accepțiunea mea asta însemna să fii voluntar în ong – să te implici activ atât fizic, cât și financiar. Apoi am organizat evenimente de adopții pentru salvatorii independenți în cafenele și grădinile lor. Nu mi-a plăcut să amestec mediile – studenția, jobul, voluntariatul -îmi plăcea să am o identitate diferită definită de activitățile în care eram implicată, care mă absorbeau total.

Oricâte dezamăgiri au apărut inevitabil, am încurajat pe toată lumea să facă acte de caritate fie, mai ales prin prezența la evenimente fie că erau pentru oameni la nevoie, fie animale abandonate în căutarea unor adopții responsabile. A dărui timp, energie și alte resurse poate fi cel mai mare lux al vieții.

Prin prisma profesiei de jurnalism cultural am avut șansa de a călători  12 ani, am filmat în câteva orașe, chiar și în afara țării, am documentat evenimente cu artiști și scriitori și publiculor lor din diferite colțuri ale țării. Fascinante întâlniri!

Plecam la festivaluri doar după controlul și analizele anuale medicale.Sănătatea era darul esențial al mobilității pe care nu l-am apreciat pe deplin, ci l-am conștientizat abia în clipa în care analizele noastre nu s-au mai încadrat în baremul normalității și viața ne-a devenit altfel. Am învățat să conviețuim cu afecțiuni incurabile, ne-am devenit suport emoțional reciproc, fără cuvinte, doar prin emoții și celebrăm fiecare respirație cu recunoștința de a fi împreună pe acest drum complex și complicat al sănătății avariate iremediabil.

De ceva vreme, suntem turiști ai cliniclor veterinare și umane din întreg orașul, un soi de experimente iterminabile, iar când totul pare că se năruie, pisicile și cățelușa mea îmi oferă motive de a construi, nu doar a spera la undeva, cândva…M-am obișnuit cu inevitabilitatea morții, dar nu și cu neputința din fața bolilor, totuși,  demnitatea lor și pofta de viață în fața acestor nenorociri îmi sunt motivații de rezistență spirituală.Da, animalele mele sunt ființe spirituale, minunile lumii care duc cele mai mari orori de boli în corpușoarele lor, nu se plâng și se comportă nomal, suferă în tăcere și țin piept încercările nefaste. Cum au greșit ele în fața lui Dumnezeu ca să fie bolnave? Eu sunt om păcătos prin definiție, așa spune religia, nu? Dar animalele ce păcate au în afară de devotament etern față de oamenii lor? Când răul te invadează amintește-ți că în esență ești bun. Am învățat din experiențele medicale variate că soluțiile magice nu există nici în terapii, nici în medicamente, ci doar în puterea de a îndura conviețuirea cu musafiri permanenți și neinvitați în viețile noastre schimbate.

Și cum nevoia mea de a dărui e imensă, periodic iau legătura cu diverse ONG-uri să văd cum mă pot face utilă și am observat cu stupoare că nu sunt prea multe schimbări în bine față de acum 15 ani de la voluntariatul meu din studenție. Nu voi înțelege de ce România e mai degrabă țara regresului din acest punct de vedere , mai ales referitor la mentalitate, iar când se întâmplă tragedii cu oameni uciși de câini, toți stăpânii de câini sunt huliți. De ce nu se aplică mereu legile care sancționează stăpânii iresponsabili care își lasă liberi pe străzi câinii? Zilnic văd astfel de cazuri și chiar dacă le atrag atenția că există o lege care obligă stăpânii să își plimbe cățeii în lesă în toate spațiile publice, nu sunt luată în seamă. De ce suntem incluși în aceeași categorie stăpânii responsabili care își plimbă câinii în lesă și cei iresponsabili care îi lasă liberi? De la acest gest deloc banal pleacă totul.

O altă percepție greșită e că ong-urile sunt responsabile de toate animalele abandonate. Într-o lume cilizată, oamenii ar steriliza pentru că altfel ar fi amendați și nu ar mai arunca animale pe stradă, acțiune sancționabilă de legi în vigoare. E îngrozitor că există această practică barbară inclusiv în marea capitală europeană, București, în contextul în care se desfășoară des campanii de sterilizări gratuite. La ordinea zilei sunt și abuzurile, prea puțin sesizate de Poliția Animalelor, care are program cu publicul 1 oră pe săptămână miercurea.

Din pricina noilor afecțiuni ale pisicilor și cățelușei mele, am fost nevoită să le schimb periodic dietele așa că tot ce îmi rămânea contactam un ong mai mic sau mai nou pentru a le dona. Interacțiunile cu noul val de salvatori ai animalelor au fost plăcute, mai ales că am descoperit inițiative comunitare extrem de benefice precum un spital veterinar social, montarea sistemelor de hrănire și adăpare în parcuri, capturarea și sterilizare, campanii de adopții. Unele ONG-uri merg în audiențe la primării și parlament pentru propuneri în sprijinul conviețurii dintre oameni și animale, ceea ce e o evoluție extremd de favorabilă. Activismul nu rămâne la nivel de adăpost ci poate sta la masă cu decidenții unei comunități la nivel local și național.

Supriza toxică. Am mai găsit o asociație al cărei obiect de activitate e specificat pe site ca fiind animalele cu dizabilități și suportul emoțional al aparținătorilor. Foarte interesant! Realizez că fondatoarea era eleva care venise voluntar în același ong din studenția mea. M-am bucurat de reușita unei persoane pe care o știam de la 15 ani și am întrebat-o imediat ce ar avea nevoie pentru animalele ei, mi-a spus că boabe Virbac Gastro, cele mai scumpe și greu de găsit, dar i le-am procurat. Am așteptat-o o oră pe caniculă să i le ofer pentru cele 20 de pisici, altele față de cele din asociație. M-a sensibilizat când mi-a spus că are 300 de milioane datorii la veterinari și i-am scris idei de strângere de fonduri, timp în care i-am promovat asociația către iubitorii de animale din mediul cultural, care au și donat în contul scris pe site. Ca să ajung prin a fi apostrofată în cel mai perfid mod în ceea ce privește grija față de animalele salvate de mine, asupra cărora nimeni nu are nici un cuvânt în afară de medicii lor și desigur, eu. Ba chiar mi se spune cu un limbaj în afara codului etic și moral că nu mai avem nici o colaborare. Poftim? De când donațiile înseamnă colaborări? De când își permite oricine să emită opinii la adresa animalelor din grija mea, plus atitudinea deplasată inclusiv față de menționarea problemelor mele de sănătate? Trec peste că analiza batjocurei nu îmi e caracteristică. Văd o postare care reflecta destul de mult situația mea doar că persoana în cauză avea nevoie de bani pentru ea și motanul ei, având o factură imensă la un celebru spital veterinar. Și atunci  mi-au răsunat în cap vorbele doamnei Carmen Tănase – unele ONG-uri profită de suferința animalelor pentru imaginea lor. Concluzia: aveți griijă cui donați și nu vă lăsați conduși de factorul emoțional pentru că veți fi induși în eroare de inițiative aparent lăudabile și sfârșiți prin a fi mustrați că nu vă abandonați animalele la greu, precum și umiliți că vi se returnează donațiile. Așa ceva nu am trăit până acum și e de înțeles de ce , din păcate, unele ong-uri au o reputație nefavorabilă în opinia publică și media. Salvăm animale sau le folosim pentru a construi imagini neconforme realității, ba chiar ridiculizăm donatorii aflați în contexte delicate de viață?

Avem și un minivideo educațional despre importanța de a crește împreună cu un cățeluș, iar un alt artist exemplu pozitiv în acest sens e doamna Oana Pellea.