Adrian Cioroianu: Schimbarea de sex a bradului. De ce Crăciunul e în pragul unei revoluții – și al multor contestări

Articol preluat din Dilema Veche Crăciunul / 2020 - ce a fost bine cînd a fost rău

0
137

Craciun Schimbarea de sex a braduluiÎn anul 1992, ca student la Istorie, am urmărit de departe aniversarea celor 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb. Tîrziu, după ani, aveam să aflu – din magistrala carte a lui David S. Landes, Bogăția și sărăcia națiunilor. De ce unii sînt atît de bogați și unii atît de săraci (1995) – că povestea acelei aniversări, în acel an, a fost cu mult mai complicată.

Pusă sub semnul luptei împotriva „imperialismului omului alb”, contestarea din 1992, în America, a lui Cristofor Columb a fost germenele din care, spre 2020 (și în anii următori, bănuiesc), s-a ajuns la dărîmarea de statui ale lui Columb și ale suitei de „stăpîni albi” care i-au urmat.

Ce vreau să spun: în permanență, în jurul nostru, se află semnele incipiente ale unor tendințe viitoare.

E un început în toate

Prin 1997, fiind în Canada franceză, am primit la un moment dat un mesaj alarmat de la o prietenă care se stabilise în Statele Unite. Surprinderea ei era că, într-un oraș de pe coasta de Vest a SUA, un grup de lobby non-creștin întreba municipalitatea de ce, iarnă de iarnă, parcurile orașului se umpleau cu simboluri ale Crăciunului (brazi împodobiți, tîrguri tematice etc.) – și niciodată, în restul anului, cu simboluri ale altor religii. Cu mintea mea de atunci, am pus acea știre în sertarul cu bizarerii – ca o altă dovadă că o lume liberă poate duce inclusiv la aruncarea în dezbatere a unor idei crețe.

Dar poate că mă înșelam. Acel lobby nu era o bizarerie, ci doar expresia convingerii cuiva că sărbătoarea de Crăciun este tot semnul unei „supremații”. Unele dintre ideile aruncate în societate pier de la sine, dar altele, într-un mod ce merită mereu analizat mai îndeaproape, aterizează pe un teren fertil, își găsesc portavoce, capătă consistență. Această analiză poate fi făcută doar post-factum – pentru că nici unul dintre noi nu vede în viitor.

Sau iată un alt exemplu. În anul 2011, Dominique Strauss-Kahn a negat agresiunea sexuală de care îl acuza o cameristă de culoare din New York; dar lucrurile, pentru el, s-au complicat cînd tînăra Tristane Banon, franțuzoaică, jurnalistă și gracilă, l-a acuzat de ceva similar. La primele mitinguri feministe la care era invitată T.B. nu veneau nici o sută de persoane.

Dar acolo s-au aflat semințele viitoarei mișcări #BalanceTonPorc din Franța, de după toamna lui 2017 – adică echivalentul francez al mișcării americane #MeToo. Balance ton porc e, narativ vorbind, chiar mai sugestivă – înseamnă denunță-l pe porcul tău (haștagul a fost lansat de jurnalista franceză Sandra Muller).

Dacă mișcarea americană e una defensiv-acuzatoare (me too, adică și eu am fost victimă), mișcarea franceză a fost net ofensivă: victima nu numai că-și expune statutul de (femeie) agresată, ci arată și cu degetul spre violator. E o nuanță importantă, care deja a fixat tendința de viitor a mișcărilor similare.

Actul de acuzație s-a dematerializat

În momentul scandalului din 2011, respectivul D.S.-K. era mare boss la Fondul Monetar Internațional și candidat la președinția Franței. Peste Atlantic, în 2017, producătorul Harvey Weinstein era unul dintre mega-mahării industriei de cinema.

Ceea ce nici unul dintre ei nu pricepea, în momentul „dării lor în vileag”, cum s-ar spune, era că ambii funcționau după o paradigmă de secol XIX-XX, în care dacă cineva te acuza (ziar, persoană, instituție etc.), actul de acuzare era în primul rînd un dosar material, pe care tu îl primeai, îl consultai, îți chemai avocații etc. Te ataca un ziar? Foarte bine: cumpărai spațiu publicitar acolo, îl cumpărai pe director sau, în funcție de posibilități, cumpărai publicația ca atare.

(…)

Care e femininul pentru brad?

În decembrie 2019, artista Carol Bîmes (franțuzoaică, din Bordeaux) stîrnea ceva valuri cu un obiect de artă prezentat ca un manifest feminist: o bradă reconstituită pe orizontală (din ramuri de cetină), astfel împodobită încît să sugereze vizual imaginea unui vulve umane.

În semn de protest față de aspectul erectil și, deci, falocratic al bradului, artista Bîmes propune feminizarea cuvîntului („la sapine în loc de le sapin), pe firul mai vechii idei (care între timp s-a ideologizat și ea) că este injust ca toată lumea să vorbească numai despre Moș Crăciun cînd e clar că și soția sa, Crăciunița, participă la ambalarea cadourilor!

Puțin băgată în seamă în 2019 (cu excepția unor atacuri ale extremei drepte, care i-au sporit notorietatea), brada artistei Bîmes revine în forță anul acesta, chiar în aceste zile de Crăciun, fiind expusă într-un mare centru cultural din Bordeaux (eventual căutați pe net sudouest bîmes sapine).

Puteți citi articolul în întregime aici: https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/schimbarea-de-sex-a-bradului-de-ce-craciunul-e-in-pragul-unei-revolutii-si-al-multor-contestari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here