Am fost la concertul Kiss și mi-a plăcut! (16.07.2022)

0
825
Am fost la concertul Kiss și mi-a plăcut! (16.07.2022)
Galerie foto – click aici

Kiss! Kiss! Kiss! Ce show extraordinar! Am plecat de la Romexpo cu o amintire frumoasă în ciuda oboselii apăsătoare (veneam după o noapte petrecută la Psihologul Muzical, de la Radio România Actualități, și un antrenament de sabie japoneză de dimineață, așadar dormisem vreo 4 ore). Trebuie să vă spun din start că nu am avut niciodată o chimie specială cu muzica trupei Kiss. Știam și eu ca tot profanul vreo 4 cântece (Detroit Rock City, I Was Made for Lovin’ You, Rock and Roll All Nite și puțin Psycho Circus). Atenție! Eu când spun că le „știam” înseamnă că pot fredona cu ușurință refrenul, ba chiar și puțin din strofe. Altfel, mi-au trecut pe lângă urechi aproape toate cântecele din setlistul de aseară.

Am auzit multă lume spunând: ca să înțelegi trupa Kiss, trebuie să o vezi live. Și cred că e ceva adevăr în asta. Un concert îți schimbă perspectiva, te poate apropia sau depărta de o trupă. Mie mi s-a întâmplat de multe ori. La finalul showului, primul meu gând a fost: …and that’s entertainment, my friends! Am mai simțit asta și după concertele unor trupe (culmea, tot americane) precum ZZTop și Motley Crue.

Eu, aseară, nu am avut timp să mă plictisesc din simplul motiv că nu au existat timpi morți. Nu am avut timp să mă întreb ce cântec e ăsta pentru că muzica a completat într-un mod frumos, armonios, un adevărat spectacol vizual. Erau momente în care pur și simplu, nu știam la ce să mă uit mai întâi: la artificii, la aruncătoarele de flăcări, la platformele care îi ridicau la câțiva metri înălțime și îi coborau pe pământ, pe membrii trupei, la limba roșie și lungă a lui Gene Simmons, la sângele care i-a ieșit din gură la un moment dat, la costumele lor impresionante, la imaginile proiectate pe cele trei ecrane gigant (unele din timpul show-ului fie de pe scenă, fie din public, altele alb-negru din trecut)…

Este adevărat că un astfel de show pierde la capitolul emoție. Eu nu am simțit o conexiune între artiști și public. Am fost mult prea preocupată de efectele vizuale iar muzica a trecut cumva în plan secund, lucru care nu mi s-a întâmplat la Iron Maiden, de exemplu, unde efectele vizuale susțin și completează muzica, nu invers. Apropo de o legătură subțire cu publicul o să vă dau un exemplu concret din show-ul de aseară. La momentul solo-ului de baterie, Eric Singer a fost ridicat pe o platformă până aproape de acoperișul scenei, am avut jocuri spectaculoase de lumini și laser. La un moment dat, Eric a vrut să comunice direct cu publicul: ne încuraja să ținem ritmul cu palmele, să facem gălăgie… A durat puțin până când lumea și-a dat seama că fusese atât de fascinată de ceea ce vedeau pe scenă, încât uitase să fie atentă la ARTISTUL de pe scenă care încerca să comunice cu noi. Să ne înțelegem imaginile cu Eric care arăta spre noi, erau pe cele trei ecrane, dar ne-a luat ceva până ne-am prins ce voia de la noi.

„Avem piese vechi, piese mai vechi și piese foarte vechi și vă vom cânta din toate câte ceva”

Paul Stanley (The Starchild) a comunicat cu publicul mult  între piese. Cred că avea un efect pe microfon pentru că vocea era puțin pițigăiată și părea peltic, dar a fost un moment când s-a auzit vocea clară, curată și a fost mult mai ușor să înțeleg ce spune. În rest, era adorabil când pronunța „Bucureșci”. La începutul concertului ne-a spus: „Avem piese vechi, piese mai vechi și piese foarte vechi și vă vom cânta din toate câte ceva”. S-au ținut de cuvânt.

Gene Simmons (The Demon) s-a adresat la rândul lui mulțimii. Potrivit site-ului setlist.fm, unde am intrat pentru a lua setistul serii, înainte de Calling Dr Love, Gene ne-a vorbit și ne-a blestemat în maghiară. Eu nu știu dacă a făcut-o pentru că v-am spus că aveau niște efecte pe microfoane și uneori era complicat să înțeleg ce spun, dar… dacă a făcut-o atunci… mulțumim și… să ți se întoarcă înzecit! 🙂

Mi-a plăcut foarte mult de Tommy Thayer (The Spaceman) care a avut un solo de chitară excepțional plus un „duel” de chitară cu Paul Stanley. În rest, a fost o prezență discretă dar foarte eficientă. Sau poate am fost eu prea prinsă de ceilalți colegi de scenă ai lui: Paul & Gene.

N-avea cum să nu-mi placă de Eric Singer care este, de altfel, și personajul meu preferat: The Catman. Din punct de vedere al charismei, mi s-a părut că este pe locul 2 după Paul Stanley.

E păcat că nu a fost public mai numeros. Eu zic că au fost în jur de 5000 – 5500 de oameni. Eu cred că trupa Kiss merita mai mult, mai ales că este vorba despre turneul lor de adio, dar la așa organizare nu e de mirare.

Setlist concert Kiss

Setlistul serii l-am luat de pe site-ul setlist.fm și a fost următorul:

Detroit Rock City
Shout It Out Loud
Deuce
War Machine
Heaven’s on Fire
I Love It Loud
Say Yeah
Cold Gin
Guitar Solo
Lick It Up
Calling Dr. Love (Gene speaks, sings and curses in Hungarian to the audience)
Tears Are Falling
Psycho Circus
Drum Solo
100,000 Years
Bass Solo
God of Thunder
Love Gun
I Was Made for Lovin’ You
Black Diamond

Bis:

Beth
Do You Love Me
Rock and Roll All Nite

Saints N Sinners vs ploaia bucureșteană

Trupă care a deschis „festivalul” Rock The City a fost Saints N Sinners. A fost destul de greu să adun informații despre această trupă. Am aflat că sunt din Turcia, că au un album nou, Rise Of The Alchemist și… cam atât. Inițial, crezusem că e un tribut-band Whitesnake și dacă nu a mai venit originalul, s-au gând să aducă un tribut. Dar nu a fost așa! e o trupă de power metal cu repertoriu propriu și care se bucură de oarecare succes.

Având în vedere că au urcat pe scenă puțin după ora 16.00 și după o furtună serioasă (ploaie torențială, vânt, tunete și fulgere) nu era prea multă lume la Romexpo. Poate erau vreo 200 de oameni.

La finalul recitalului, s-a petrecut o fază pe care eu nu am înțeles-o, așa că am să v-o spun pas cu pas. Solistul spune: „Ultima piesă din recital este preferata noastră”. E normal, nu? Lași la final cântecul de rezistență. Se aud primele acorduri de chitare, se aud instrumentele în boxe, iar apoi vocea solistului care spune: „Nu, nu! Nu e asta!” Se oprește muzica… brusc. Artiștii se uită spre mixerul de pe scenă. E un schimb de replici care nu se aude, apoi îl auzim pe solist spunând „oh, s-a udat….”, din nou un schimb de replici între ei, apoi solistul spune: „Scuze, nu vă mai cântăm, s-a terminat timpul alocat recitalului nostru”. Și au plecat. Deci… cum adică, nu e asta?? Ați început să cântați altceva în loc de cântecul vostru preferat?! Și… ce s-a udat?! Stick-ul, cd-ul?! Pe cuvântul meu că nu înțeleg ce s-a întâmplat acolo.

Deep Waters la Rock The City

Din păcate, vremea nu a ținut cu ei. Soarele ardea îngrozitor la ora aceea și storcea vlaga din noi. Deși se strângeau spectatorii, arătam toți de parcă eram desprinși din poezia „Cuptor” de George Bacovia. Deep Waters sună bine și Raul Kusak a fost ca de obicei impresionant. Merită să fie susținuți așa că ar fi bine să mergeți la concertele lor. M-a amuzat că în jurul meu, i-am auzit pe mulți spectatori comentând că „ăștia sunt niște britanici necunoscuți pe care i-au adus organizatorii în loc de Whitesnake”.

Trupa Powerwolf a fost preferata mea

Din punct de vedere muzical, sunt puțin mai bogată după ziua de ieri. Am descoperit trupa Powerwolf din Germania. Am aflat acum că au mai fost în România. Eu nu îi știam și a fost dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut mult muzica lor, are ceva antrenant în ea. Adună oamenii la un loc. Fiecare cântec pare un imn. membrii trupei sunt foarte charismatici: Karsten Brill („Attila Dorn”, voce), Benjamin Buss („Matthew Greywolf”, chitară solo), David Vogt („Charles Greywolf”, basist), Christian Jost („Falk Maria Schlegel”, keyboards) și Roel van Helden (baterie). Este pentru prima dată când văd un clăpar care vine în față, încurajează publicul să facă gălăgie, să aplaude… Vă recomand să ascultați trupa dacă nu o știți deja și să nu ratați un concert de-al lor. Pe mine m-au impresionat!

Când am ajuns acasă, am căutat informații despre trupă pe Internet. Așa am aflat că solistul, Karsten Brill (alias „Attila Dorn”, vocalist) a făcut Conservatorul la București. În 2003, Benjamin Buss („Matthew Greywolf”, chitară solo) și David Vogt („Charles Greywolf”, basist) l-au cunoscut pe Karsten într-un pub din Sighișoara și l-au invitat să se alăture trupei. Karsten este fascinat de legendele din Transilvania, iar povestea personajului pe care l-a ales, „Attila Dorn” (jumătate ungur-jumătate român), este inspirată din poveștile cu vârcolaci și strigoi din Transilvania.

Pentru că am găsit setlistul, vi-l las mai jos:

Fire and Forgive
Army of the Night
Incense & Iron
Amen & Attack
Dancing With the Dead
Demons Are a Girl’s Best Friend
Armata Strigoi
Resurrection by Erection
Blood for Blood (Faoladh)
Beast of Gévaudan
Werewolves of Armenia
Faster Than the Flame
Sanctified With Dynamite
We Drink Your Blood

Organizarea de evenimente la români

Este fascinant să urmărești organizatorul român de concerte/festivaluri. Aș putea să scriu o carte despre asta! Dar este cu atât mai interesant (și pe alocuri amuzant) când organizatorul este D&D East Entertainment. Este uluitor cum acest organizator nu reușește să învețe din greșelile trecutului, în schimb se încăpățânează să le repete la nesfârșit. Să le luăm pe rând.

Uite Whitesnake, nu e Whitesnake

Eu pot să înțeleg că se întâmplă lucruri neprevăzute. S-a îmbolnăvit David Coverdale. Asta e! Se întâmplă și e neplăcut. Dar publicul înțelege și este alături de suferindu-l Coverdale pentru că-l iubește. Ceea ce nu înțelege publicul, oamenii care plătesc bilete, este lipsa de empatie a organizatorului local. Cu două zile înainte de anularea concertului Whitesnake, D&D East Entertainment a dat publicității mesajul video dat de Coverdale în care artistul și exprima nerăbdarea revederii cu românii.

Despre anularea concertului, publicul român a aflat de pe pagina oficială de Facebook a trupei Whitesnake. Organizatorul local n-a zis nici pâs. Deși era obligat să o facă. Nu doar că nu a dat un comunicat de presă, dar nici nu a încercat să calmeze spectatorul plătitor de bilet. Măcar să fi spus: ne pară rău, e o situație de forță majoră și vom încerca să găsim un înlocuitor pe măsură. Ar fi fost suficient, ar fi dat impresia că măcar încearcă. Timp de câteva luni bune, tu, organizator, ai anunțat și promovat un festival cu două capete de afiș: Whitesnake și Kiss. Tot tu, organizator, ai stabilit că biletele costă: 292 lei, 475 lei, 648 lei și 756 lei!! Și când, dintr-un motiv sau altul, unul dintre headlineri se retrage, tu nu ai nimic de spus????

Aveți mai jos o postare inedită din partea organizatorului. Să înțelegem că vom plăti alte bilete pentru concertul Whitesnake sau ar trebui să păstrăm biletele de la Rock The City?! Doar întreb….

In alta ordine de idei, si nu in ultimul rand, sunt sanse ca evenimentul Whitesnake sa se reprogrameze! Din pacate, asa cum probabil va asteptati, fiind vorba despre un festival, in care headliner-ul are cea mai mare contributie in pretul biletului, nu putem si nu avem metode sa returnam banii! 🙁
Va rugam sa ramaneti pe-apropae ca sa puteti afla vesti despre concertul Whitesnake! Anularea turneului a fost o situatie total neplacuta si venita foarte din scurt. Multumim frumos pentru intelegere si rabdare!!!

Prima acreditare inutilă

Eu am aflat condițiile ridicării acreditării sâmbătă la ora 13.45. Atunci mi s-a adus la cunoștință că acreditările pot fi ridicate în intervalul orar 14.30 – 16.00. În condițiile în care știm cu toții că sunt distanțe mari în București și că nu e atât de simplu să te mobilizezi pentru a ajunge dintr-un capăt într-altul al capitalei. Eu am ajuns la Romexpo pe la 15.45 și când îmi legam bicicleta, a început furtuna.

M-am adăpostit și am așteptat să se oprească ploaia. Evident, a trecut de ora 16.00. Am ridicat acreditarea, am semnat hârtii, mi-am luat brățara albastră și m-am îndreptat spre intrare. Acolo, surpriză. Nu puteam intra cu aparatul foto, deși aveam acreditarea, pentru că trebuia să fiu însoțită și trecuse de ora 16.00. Între timp, un coleg de presă, care avea acreditare foto și implicit un aparat foto, fusese lăsat să treacă fără probleme. Văzând că eu nu mai vin, colegul se întoarce la gard și mă întreabă care-i problema. Este văzut de unul dintre gardieni care îl întreabă dacă suntem colegi și apoi, îmi spune mie: păi, dacă sunteți colegi, puteți intra. Observați, vă rog, lipsa de logică!

Când am primit acreditarea, am aflat că brățara albastră ne asigură accesul doar în Normal circle, dar organizatorul îi va anunța pe cei de la security că avem acces peste tot. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am intrat, a fost să cumpăr tricouri (200 lei, dar unele modele erau mai scumpe). Apoi, ne-am îndreptat cu încredere spre poarta de Golden Circle. Primul om de la BGS ne-a spus că nu avem voie, chiar dacă avem acreditare. Al doilea, care aflase între timp, ne-a spus că putem intra în Golden.

Victorioși, am pășit mai aproape de scena impunătoare. Am mers și am cumpărat apă (10 lei) și m-am bucurat că de data asta am primit-o în sticlă. E mult mai igienic. Am terminat rapid apa și când m-am dus să mai iau una, am primit-o fără dop. Mi s-a spus că nu mai au voie să le vândă cu dop. Măi, oameni buni, voi cei care faceți regulile de vânzare la astfel de evenimente: vă doare rău?! De ce vi se pare igienic ca un vânzător care umblă cu mâinile pe bani, care nu poartă mănuși, să desfacă dopul sticlei mele de apă? De ce credeți voi că un om care a comandat apă MINERALĂ ar vrea să își țină sticla fără dop?!

Dacă tot am ajuns în Golden Circle, am zis să ne încercăm norocul și cu Diamond Circle. Acolo ni s-a spus că nu putem intra decât însoțiți de organizator. Așa am aflat că trebuie să mergem la cortul fotografilor, unde trebuie să ne lăsăm aparatele foto. Le vom recupera cu 15 minute înainte de începerea recitalurilor, vom merge împreună în fața scenei și avem trei piese (două la Kiss) pentru a face fotografii.

Am stat și m-am întrebat, la ce e bună o acreditare foto?! Eu nu cer acreditare foto doar ca să am dreptul să îi fotografiez pe artiști din fața scenei. Din punctul meu de vedere, o fotocronică ar trebui să redea atmosfera de la un concert, să arăți ce se întâmplă pe scenă și dai imagini cu publicul. Dacă în calitate de fotoreporter nu am acces peste tot (inclusiv în tribuna VIP), atunci la ce mă ajută acreditarea?! Așa pot să cer simplu o acreditare de reporter și fac fotografii cu telefonul cât cuprinde. Văd că pe nimeni nu deranjează faptul că orice spectator filmează și fotografiază în voie cu telefonul. Și slavă Domnului, există telefoane cu camere foto foarte bune.

De ce am fost obligați să venim de la 16.00?! De ce nu puteam intra de la 16.00 până la ora 20.30? De ce să nu pot alege eu ce vreau să văd/fotografiez? Eu am stat la Romexpo de la ora 16.00 până la ora 23.15…. Sunt 7 ore!!! Am stat în soare, pe betoane, în picioare. Dacă tot ne-a obligat să venim așa devreme, nu era normal să avem condiții minime, civilizate?! Nu ar fi fost decent să primim măcar un pahar cu apă?!

M-aș bucura să prind vremea când organizatorii de evenimente vor învăța să respecte meseria unui reporter și pe cea a unui fotoreporter. Cine știe, poate se va întâmpla în viața asta!

Vă las mai jos alte opinii culese de pe Facebook:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here