O mare problemă, a devenit una imensă! Casele preşedinţilor. Fiecare post tv prezintă diferit povestea. După cele spuse de Iohannis am înţeles că e supărat că Statul nu i-a asigurat de 100 de zile locuinţa ce i se cuvenea (respectând normele de securitate) ca preşedinte. Apoi a zis Ponta versiunea lui, care-l scotea vinovat pe Băsescu, iar în final l-am auzit şi pe Băsescu explicând clar, dovedibil, cum au stat treburile. Acum e într-un apartament la Scroviştea şi se va muta în vila de protocol (cu normele de securitate asigurate) când va fi renovată (cea în care a locuit dna Roman). Lipsa de fair-play a unora e vizibilă, odată ce TB n-a primit ce i se cuvenea. Mutarea lui TB s-a făcut la propria cerere, după ce a auzit-o pe actuala prima doamnă că s-a plâns. Cam jenantă întreaga tărăşenie pentru toţi participanţii. Mai ales pentru privitori…Acum că vila prezidenţială e liberă Iohannis se va putea muta imediat…Subiectul va rămâne, dar pentru mine e consumat!
Am sesizat că există un aspect care-i uneşte pe cei trei: toţi scriu intens pe Facebook, sunt, ca să-l citez chiar pe KI, nişte „postaci”
- JURNALELE MELE DIN 15-16.10.- VOM AVEA SAU NU GUVERN ROȘU? - octombrie 16, 2026
- JURNAL DE MARȚI 13.10 – M. PIELEANU NE ENERVEAZĂ! - octombrie 14, 2026
- HOLBĂRI DIN 12.10 – PĂCĂLELI CU ARMISTIȚIUL ENERGETIC - octombrie 13, 2026



































