Am adunat aici câteva subiecte mai puțin vesele, nelegate de divertisment, dar culese tot de pe micul ecran.
* Ghiță TV continuă atacurile la Băsescu. E televiziunea unui securist, ce altceva să facă? Patronul e în drum spre pârnaie. Mai trist e că un nene de peste 70 de ani, ca Tudor Octavian, cu pretenții de scriitor, e dispus să comenteze o nonștire privind eventualul conflict între Elena Băsescu și Elena Udrea. Și dacă Udrea are o relație de 15 ani cu TB, cum afirmă celebrul intelectual Ciutacu, pe cine încurcă azi? Acum se pune problema că Ionuț Marta ar fi fost asasinat și e căutat prin pădurile patriei. Cine s-o fi făcut? Evident, tot mafia lui Băsescu. La chermeza științifică participa și profundul exministru al palmierilor, Dan Matei Aghaton, o caricatură teve perfectă pentru orice bârfă…Sebastian Ghiță protejat de arest, aflăm dinspre Parlament chiar azi, 29 martie.
* Îl văd pe Cornel Nistorescu transferându-și umorile, manipulările obsesive la B1 Tv. brusc e omul casei, e sunat pentru comentarii. Tristă involuție a unui canal care avea o oarecare linie. Exaltările lui de om informat n-au nicio valoare când nu aduce dovezi de niciun fel. Beleaua e că tot aici a fost revalorificat plimbărețul Stelian Tănase. Și el va juca în barca lui Oancea, de unde va încasa sume frumușele, că de la TVR n-a luat destul. Cei doi au emisiune săptămânală la postul amintit.
* Scandalul TVR nu se termină. Se dorește numirea unui neica nimeni, șef al instituției. De ce oare? Cică omul nu și-a terminat nici facultatea, afirmă Tăriceanu.Oana Stănciulescu în CA la TVR? După anii de venin de la A3 sau după micuța spălare de la Realitatea? A fost acuzată de antisemitism, legionarism. A publicat o replică lungă, stufoasă. Femeia chiar vrea să fie în C.A. odată ce se apără cu atâta înverșunare. Nu știu dacă acuzațiile ce i se aduc sunt valide, dar știu sigur că e un om rău. Nici nu e nevoie să fii psiholog pentru asta!
* Gâdea (A3) îl anchetează pe cel care a făcut multe declarații împotriva multora, dar în primul rând a lui Băsescu, apoi Morar. Florin Ghiulbeghian este președinte al unei Fundații. Omul a avut mai multe procese de-a lungul vieții. Ale lui. Firește că e nevinovat, nu? El e avocat, din câte am înțeles. Gâdea e iritat de multe răspunsuri. Dar simte că lupta cu TB e iar de mare actualitate.
* La Ciutacu (RomâniaTV) a vorbit la telefon Băsescu. Și el e turnat de cineva. De cel care a fost la Gâdea. Și e supărat pe turnătorii care scapă cu averi neatinse. Tot la RTV se discuta sâmbătă despre ieșirile în public ale lui TB. Ei au uitat că omul nu mai e nimic în politică.
* Românii au obosit de atâta muncă. Vor 4 zile de lucru. Adică unii parlamentari doresc să fie popolari cu o astfel de idee.
* Un alt subiect s-a reacutizat. Cazul Colectiv. Rudele, supraviețuitorii, prietenii s-au constituit într-o asociație și cer dreptate, cer adevărul. Eternul, unicul dr Arafat dă replici zgomotoase. Omul nu acceptă că sistemul creat și condus de el poate eșua. Pe B1TV l-am văzut pe Robert Turcescu făcând un comentariu aplicat pe acest subiect.
* D. Cioloș ar pregăti remanierea unor miniștri. E subiect de luni. La cât de tehnocrați sunt, e posibil orice.
* Cartelele pre-pay, să fie cumpărate cu buletin, cu date personale, o idee a băieților de la SRI? Sau doar o cortină de fum ca să avem despre ce discuta?
* La Măruță (ProTV) s-a discutat despre abuzurile directoarei de grădiniță din București. Și a fost o ediție bună pentru că dr. Cristian Andrei a subliniat unele aspecte importante. O grădiniță foarte curată, foarte ordonată e suspectă. E făcută pentru bani, pentru patron, nu pentru părinți și copii…Declarațiile directoarei, aroganța ei în fața reporterilor (am văzut-o de multe ori) sunt teribile, arată că se simte în siguranță, că are un spate asigurat. Nu știu ce fel de anchetă trebuie să se facă în fața evidenței unor imagini revoltătoare!
* Un funcționar primește zilnic 1000 de lei, pentru că Primăria Capitalei n-a vrut să-l reangajeze, așa cum a decis Instanța. Bun e o sumă fabuloasă, dacă ne gândim că e forba de un an și 7 luni, dar nu înțeleg ce fek de judecători avem care pot decide așa ceva. În fond sunt banii noștri. Omul stă acasă pentru că cineva n-a vrut să-l reprimească. Să plătească persoanele vinovate, nu noi. E un dublu abuz. De unde știu eu că respectivul nu dă un procent celor care-l țin acasă?
- DACĂ LE-AȚI RATAT. NOTIȚELE MELE - septembrie 25, 2024
- M-AM NĂSCUT ACCIDENTAL (9.09.2024) - septembrie 9, 2024
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024