Charlie Musselwhite în Hard Rock Cafe (17 mai 2009)

0
18

CHARLIE MUSSELWHITE & Marcian Petrescu
CHARLIE MUSSELWHITE & Marcian Petrescu

Articol de Iulia Radu
Duminică după-amiază am făcut o plimbare până în parcul Herăstrău. Căldură mare, aglomeraţie şi mai şi, zgomot din belşug… De unde mă gândeam că mă voi relaxa un pic, totul devenise mai apăsător. Abia aşteptam să se facă ora 20.00 pentru a mă retrage în Hard Rock Cafe, acolo unde urma să aibă loc concertul lui Charlie Musselwhite.
N-am mai răbdat imbulzeala de pe aleile parcului aşa că am intrat în HRC mult mai devreme decât plănuisem. Înauntru era răcoare şi muzică plăcută auzului, lume puţină de altfel nici mai târziu nu s-a umplut, la concert asistând aproximativ 200 de persoane. Am găsit locul perfect: lângă pupitru de sunet. Se auzea şi se vedea extraordinar.
În timp ce Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte făceau ultimele probe pe scenă, au intrat în club, discret şi aproape neobservaţi, băieţii dintrupa lui Charlie Musselwhite (Wirtford Core – tobe, Michael Phillips – bass si Matthew Stubbs – chitara).
Trenul de Noapte a susţinut un recital de 30 de minute, din care nu au lipsit nici piese de pe albumul Poveştile bluesului, nici coverurile.
În pauza care a urmat între cele două recitaluri, HRC a devenit terenul de joacă a câtorva copiii (pe la 5-7 ani) care au alergat în voie, ba printre mese, ba pe scenă. Voioşia lor nu l-a lăsat indiferent pe Wirtford Core care a făcut o fotografie alături de gaşca zgubilitică.
Ora 21.10. Muzicienii sunt pregătiţi şi show-ul începe. Cu o alură de aristocrat britanic, privire blajină şi voce caldă, Charlie Musselwhite ne-a cucerit de la început. Totul impresionează la el: de la gesturile simple dar pline de expresivitate prin care mulţumeşte publicului şi colegilor de trupă, la ţinuta de pe scenă şi modul în care îşi poartă servieta unde sunt depozitate muzicuţele şi o alege de acolo pe cea potrivită.
M-a impresionat reacţia publicului. Fiecare intervenţie vocală şi cu muzicuţa a fost întâmpinată cu aplauze. Spectatorii nu au onorat invitaţia la dans făcută de marele muzicuţist, au preferat să savureze fiecare notă, să îngâne refrenul unor piese care le trezeau fel de fel de amintiri şi să îi arate artistului că trăieşte alături de el prin aplauze furtunoase.
La un moment dat, cineva mi-a întrerupt visarea… Era Marcian care venise la sunetist şi întreba ceva de un microfon din colţul scenei. Omul era atât de emoţionat încât abia înţelegeam ce spune…. Urma să cânte o piesă alături de idolul lui. Wow! Au cântat împreună High 51. A fost un moment de o încărcătură emoţională deosebită. Charlie Musselwhite i-a mulţumit pentru participare lui Marcian, cei doi artişti şi-au strâns mâinile şi… mi-e greu să vă zugrăvesc imaginea lui Marcian. Pur şi simplu radia de bucurie.
Dintre melodiile interpretate amintesc River Hit Mamma, Blues, why do you worry me?, Blue feeling today, Ain’t that correct.
Momentele solo susţinute de Wirtford Core – tobe, Michael Phillips – bas şi Matthew Stubbs – chitară au fost foarte bine primite de public. Cu un plus pentru Matthew care a cucerit fetele de când a păşit pe scenă. Lângă mine era un grup de 5-6 fete care şi-au tot dat coate în cele 90 de minute şi au vorbit despre el.
Spre finalul recitalului Charlie ne-a spus că băieţii din trupa lui au albume solo şi dacă suntem interesaţi după concert le putem achiziţiona. Apoi şi-a luat rămas bun spunând că a fost o plăcere să cânte pentru noi şi că speră să revină curând. Ca la un semn toată lumea s-a ridicat în picioare şi a aplaudat cu însufleţire. Artiştii au revenit şi au cântat o melodie la bis. Spectatorii au continuat să mai ceară o piesă, două, şi chiar dacă nu au mai cântat, pe chipul lui Charlie Musselwhite se citea uimirea, încântarea, bucuria întâlnirii cu un public atât de cald. A făcut o plecăciune, a mulţumit şi s-a retras.
Oamenii i-au luat cu asalt pe Matthew şi pe Wirtford care vindeau albumele lor solo şi ofereau autografe doritorilor. A revenit şi Charlie Musselwhite şi a urmat o lungă şedinţă foto, sesiune de autografe, discuţii cu fani înfocaţi. E pentru prima dată când văd la un concert oameni care au adus cu sine întreaga discografie a interpretului. Un domn avea aproximativ 20 de albume şi îşi dorea autograf pe fiecare. Impresionat Musslewhite a semnat câteva, dar erau şi alţii la coadă.
“De 20 de ani îl aştept”, spunea un domn pe la vreo 50 de ani, gâtuit de emoţie. “Nu-mi vine să cred că am dat mâna cu el, am luat autograf”.
“Acum am inteles de ce a castigat atatea premii”, declara un spectator fascinat de spectacolul oferit de Musselwhite.
Sonia (27 de ani): “Eu nu ştiam cine va cânta azi în HRC, vin aici pentru că îmi place locul. Dar plec acasă cu o temă de gândire. Recitalul a fost super şi ceea ce văd acum mă lasă fără cuvinte. Nu credeam că este o persoană atât de deschisă. Am fost şi am făcut poză cu el, l-am felicitat. Mi se pare atât de modest, nefiresc parcă… Cine şi-ar fi închipuit că poţi ajunge atât de uşor lângă o legendă a blues-ului. Parcă e ireal”.
Marcian Petrescu: „Cei care nu au fost aici au pierdut enorm. Nu ştiu când va mai poposi acest om în România, s-ar putea să mai avem privilegiul să-l vedem. Ce pot să spun? A cântat ca pe disc! El face legătura între vechiul blues din anii ’30-’40 şi blues-ul modern la care a contribuit şi pe care la dezvoltat. Am reuşit să cânt pe scenă alături de el pentru că şi-a dat seama că sunt un pătimaş care iubeşte muzica asta şi care ştie despre ce este vorba. El nu face complimente gratuite.
Colegii lui de scenă sunt californieni, el trăieşte în California, se cunoaşte că sunt oameni cu experienţă. Sunt trupa lui de turneu, au cântat cu el de mult timp. Dacă ar fi avut şi orgă ar fi fost mult mai interesant, dar este foarte bine că a venit în formula asta. El practic aşa a debutat şi aceasta este varianta în care el dă cel mai bun randament.
A fost un public mixt… Unii au ştiut la ce vin, alţii nu. Am văzut câţiva oameni în sală care au venit cu o stivă întreagă de CD-uri în speranţa să ia autografe pe toate, ceea ce nu prea e posibil. Publicul a fost luat uşor prin surprindere pentru că nu se aştepta la aşa ceva. Mulţi au făcut comparaţie cu Sugar Blue, dar ăsta este din alt film, este întoarcerea la sunetul clasic. Şi a dat o lecţie despre cum se cântă la muzicuţă din ’50 până în prezent”.
Concertul a făcut parte din seria Blue Moods – Anotimpuri ale Blues-ului şi a fost organizat de Event Plus.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here