EXCLUSIVITATI

"O viata pentru muzica" concert dedicat lui Jolt Kerestely (25 mai 2009)

decembrie 3, 2012

150

Eu am ajuns în ultimul moment la Sala Palatului. Am dat fuga la casa de bilete şi aşa am aflat că se mai găseau la toate categoriile de preţ. Am luat biletul cu o oarecare nostalgie. Eram convinsă că cele câteva ore petrecute în compania muzicii vor alunga stresul acumulat într-o zi de… luni. Păşind în sală primul contact a fost cel vizual. Am strâmbat un pic din nas văzând draperia de culoare închisă care nu atingea podeaua astfel că sesizam fiecare mişcare a copiilor din corpul de balet sau din corul Bimbam care alergau de zor prin spate, şi cele câteva reflectoare aşezate strategic în stânga şi în dreapta scenei… Simplu, fără strălucire, monoton mi-am zis…
În sală aproximativ 2.500 de persoane. Public civilizat (media de vârstă era cam pe la 40 de ani), oameni care nu mai fuseseră la un concert de ani buni aşteptau cu nerăbdare să înceapă. Ecaterina Iftode (82 de ani) era însoţită de fiu şi mi-a spus cu emoţie: „Am venit maică, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să merg la spectacole. În tinereţe mergeam şi la Operă, şi la teatru… De când am ieşit la pensie am ajuns mai greu. În ultimii 10 ani chiar deloc. Băiatul meu mi-a făcut această surpriză, el a luat biletele, m-a adus cu maşina… Febleţea mea este Gabriel Dorobanţu, dar îmi plac toţi şi mă bucur că îi mai pot vedea pentru că… mâine-poimâine mor”.
Când în sfârşit mi-am găsit şi eu locul am avut o surpriză frumoasă. Stăteam lângă o familie de tineri care aveau în dotare una bucată fetiţă în vârstă de doi ani. Argint-viu. Rândul respectiv era aproape gol aşa că s-a putut desfăşura în voie. Părinţii priveau acest spectacol ca pe o evadare: „Uite aşa mai uitam şi noi de griji. Îmi place muzica aceasta, am crescut cu ea. Nu pot să zic că am un preferat şi nici că sunt o cunoscătoare a creaţiei lui Jolt Kerestel. Am venit pentru că preţul biletului este accesibil şi pentru că n-am mai ieşit toţi trei la un spectacol de când lumea şi pământul. Ne vom bucura de fiecare clipă în parte”, a spus Danciu Elena (29 de ani).
Spectacolul a fost prezentat de Octavian Ursulescu. Stilul îl ştiţi cu toţii. Mi s-a părut obositor să aud întruna că avem nevoie de „aceşti artişti, de această muzică”. Ne-a tot povestit cât de oropsiţi sunt soliştii de muzică uşoară pentru că nu sunt difuzaţi („Artiştii trec prin momente de cumpănă din cauza difuzărilor defectuoase”). Am aflat că, întorcându-se de la Brăila a ascultat în maşină un post de radio privat şi nu a auzit muzică românească, ba chiar nici DJ-ul respectiv nu prea vorbea româna, prea multe cuvinte gen „cool”, „ok”, etc. Drept urmare este hotărât să se adreseze Ministerului Culturii pentru a exista un anumit procent de muzică românească la radio. Faptul că nu s-a spus că postul public difuzează pe toate canalele (naţionale şi regionale) muzică românească, nu mi s-a părut drept. La fel cum nu mi se pare normal să se insiste atât de mult pe „nevoia” de a asculta acest gen muzical când inviţi în scenă artişti care nu au mai lansat nimic de mult prea multă vreme. Nu poţi să stai pe loc şi să trăieşti din gloria trecutului având pretenţia să rămâi în centrul atenţiei. Dacă nu te adaptezi prezentului înseamnă că îţi asumi soarta.
Prima a urcat pe scenă Angela Similea. Nu a putut cânta pentru că doctorul i-a interzis o vreme chiar să şi vorbească. Totuşi, din respect şi preţuire pentru maestrul Jolt Kerestely, doamna muzicii uşoare româneşti a venit şi i-a oferit un trofeu special. Protagonistul serii a trecut cu greu de oamenii BGS-ului, dar într-un final a urcat pe scenă. „Ce scrie pe trofeu?”, întreabă Octavian Ursulescu. „Poţi să citeşti fără ochelari”, întreabă Angela. Nu, nici Ursulescu, nici Jolt… nici Angela. Oricum, era un mesaj din inimă pe care „îl citeşti acasă, Joli”.
Şi… primul moment muzical a fost… o înregistrare a piesei Noapte, fată cu cercei de smoală. Pe cât de mult mi-a plăcut apariţia Angelei şi am apreciat gestul ei, recunosc, mi-a fost greu să înţeleg rostul acelui moment înregistrat. Probabil, la televizor va da bine.
Singurul moment live a fost susţinut de Traffic Strings: 8 băieţi (pian, nai, vioară, contrabas, acordeon) şi două piese extraordinare: Jealousy şi Liber Tango.
Chiar înainte de pauza de 15 minute, Margareta Pâslaru ne-a dăruit o piesă în primă audiţie, semnată de Jolt Kerestely: El te aşteaptă. Publicul a primit-o cu entuziasm şi la final a plecat cu braţele pline de flori. Cele 15 minute au fost folosite la maximum de spectatori care au făcut coadă pentru a cumpăra dublul-album de autor, fiecare sperând să fie câştigător la tombola ce oferea ca premiu o excursie în Grecia.
În partea a doua ne-am mai bucurat de piese în primă audiţie: Maria Dragomiroiu – La mulţi ani, om frumos! şi Noi şi muzica (interpretată de toţi soliştii prezenţi în spectacol).
Un moment emoţionant a fost intervenţia prin telefon a Evei Kiss. N-a putut să fie prezentă pe scenă, dar a ţinut să îi transmită un gând bun compozitorului îndrăgit.
Dacă Margareta Pâslaru a primit cele mai multe flori, Mirabela Dauer a stârnit ropote de aplauze, cu greu s-au oprit spectatorii.
Pe mine m-a impresionat Loredana. Îmbrăcată simplu cu o rochie argintie, fără un machiaj strident, feminină, graţioasă… Total diferită de solista zvăpăiată, uneori vulgară pe care o ştiam. A fost extraordinară!
Foarte apreciat a fost şi Cătălin Josan, cel care a interpretat piesa Copacul.
Desigur, n-au lipsit nici momentele jenante: fiind playback unele piese se filau. Astfel, Dorin Anastasiu s-a auzit din ce în ce mai încetişor până la tăcerea completă… Neavând microfoanele deschise, majoritatea soliştilor au intrat în scenă şi n-au putut nici măcar să mulţumească pentru aplauzele primite (am putut doar să citesc pe buzele Marinei Florea un „mulţumesc” şi este doar un exemplu). Încercând să pară haioasă, Corina Chiriac ne-a avertizat că e posibil să uite versurile aşa că nu trebuie să ne speriem dacă se va întoarce cu spatele. Cătălin Crişan s-a scuzat repede la începutul piesei că nu poate vorbi pentru că i s-a spus să cânte doar, totuşi a reuşit să scape un „La mulţi ani!” pentru Joli.
Dar gafa supremă s-a produs la finalul concertului când o parte dintre soliştii care au urcat pe scenă, au revenit pentru a interpreta împreună Noi şi muzica. Cameramanii ştiau care sunt bucăţile fiecărui solist, aşa că îi vedeam pe cele două ecrane pe cei care cântau. Doar că… atunci când camerele au fixat-o pe Marina Florea în boxe răsuna vocea Margaretei Pâslaru care însă, nu se afla pe scenă… Şocată, Marina nu ştia ce se întâmplă aşa că a lăsat pentru o clipă microfonul întorcând privirea către ecrane. Da, era ea dar… cu altă voce…
Seara s-a încheiat cu un mic discurs al sărbătoritului. Cu umor, omul ne-a anunţat că am fost păcăliţi „trebuia să existe un motiv pentru a vă aduna aici, şi atunci vi s-a spus că eu am 75 de ani. Am eu faţă de om de 75 de ani?”. Evident nu, maestre! Sunteţi mai tânăr şi aveţi mai multă energie decât unul de 20 de ani!
Vă spun sincer că eu abia aştept să văd cum a ieşit acest spectacol de televiziune!