EXCLUSIVITATI

Alexandru Andrieş şi chitara lui la Cinema Patria (mai 2009)

decembrie 3, 2012

Articol de Iulia Radu
Mă aflu pentru prima dată la Cinema Patria, aşa că încerc să maschez dezorientarea, urmând „turma” până în sală. Am ajuns devreme… În hol reprezentanţii editurii Nemira împărţeau cărţi spectatorilor. Spre uimirea celor două tinere, unii le întorceau spatele privindu-le aproape cu groază… „Cum poţi să refuzi o carte?”, se întreba contrariată una dintre ele. „Preferam o sticlă cu apă”, spunea unul dintre spectatori către grupul de prieteni care îl însoţea.
Mi-am găsit relativ uşor locul în sală. La balcon… mi-a plăcut pentru că aveam în faţă şi un fel de măsuţă numai bună pentru a nota tot ce se întâmplă în jurul meu. Lume multă (aproximativ 800 de persoane), zarvă mare, tineri, unii veniţi pentru prima dată la un concert al lui Alexandru Andrieş, dar şi „abonaţi” la concertele lui Dom’ Profesor.
La 19.50 a urcat într-un colţ al scenei Aurel Mitran. Drumul până la microfon i-a fost însoţit de o scurtă microfonie, exact ca acum 30 de ani. Scurta prezentare făcută de domnul Mitran a stârnit curiozităţi în sală, întrebări rămase fără răspuns: „Dar cum s-or fi cunoscut?” „Cum au ajuns să colaboreze” întreba în stânga şi-n dreapta o fată pe la vreo 20 de ani. „Credeam că spune mai multe”, a încheiat ea…
Alexandru Andrieş s-a aşezat pe scaun, a luat chitara în braţe şi, cu textele în faţă („pentru că după 50 de ani încep problemele şi eu nici înainte n-am stat prea bine, nici cu memoria scurtă, nici cu cea pe termen lung”) a cântat aproximativ o oră şi jumătate.
În mijlocul piesei „Am pneumonie” a spus un banc cu miliţieni şi chiar mă gândeam amuzată dacă i-a făcut semn Andrei, aşa cum spusese în emisiunea de vineri.
Concertul a fost presărat cu multe piese pe care nu le-am mai auzit: unele în primă audiţie („Petala”, „Asta e tot”, „Normal”), dar şi melodii pe care nu le cântă în spectacole, cum ar fi „Balet” (una dintre preferatele lui Valeriu Sterian, în memoria căruia a şi interpretat-o).
N-au lipsit nici dedicaţiile speciale: mătuşii, câteva piese pentru domnul Panfilov (de la sunet), lui Sergiu Mitrofan care se ocupă de site alte câteva melodii, pentru Aurel Mitran, pentru spectatori (aici n-am prea înţeles, credeam că întreg recitalul e pentru noi), pentru o admiratoare înfocată care îl roagă să cânte câte o piesă mereu, chiar şi pentru el, artistul Alexandru Andrieş. La capitolul „mulţumiri”, pe lângă cei enumeraţi deja, au fost aminţiţi Marius Tucă, SmartFM (fără de care nu s-ar fi umplut sala, probabil), unui site de muzică…
În partea a doua a spectacolului, Andrieş a anunţat că am ajuns şi la „cântece fără de care nu se poate, adică cele pe care dvs le vreţi şi eu nu am încotro”. Tensiunea a crescut în jurul meu „Ce-mi plac cele cu Andreea Marin şi cu Ştefan Bănică, abia aştept. Are umor omul ăsta, de aceea îl apreciez”, spunea cineva din spate. Din păcate, nu am mai ascultat şi acele piese, ne-am mulţumit cu Cea mai frumoasă zi, La Rovine (atmosferă adevărată de concert, s-a aplaudat, s-a cântat şi în sală), Dracula Blues (piesă care a fost înregistrată în studio la Radio Vacanţa Costineşti), Tango turbat, La Telejurnal.
Cum era de aşteptat, publicul nu l-a lăsat să plece aşa uşor. La bis a cântat Ce oraş frumos şi o piesă în primă audiţie, „Normal” cu care ne-a trimis acasă şi el a plecat grăbit pentru că… îl aştepta o fată frumoasă… Da, aşa era textul!
Trebuie să recunosc că am plecat de acolo cu un sentiment de profundă dezamăgire şi nu din cauza concertului în sine. Dar nu am înţeles atitudinea lui Alexandru Andrieş faţă de postul public de radio, care avea în sală mulţi reprezentanţi, care îl difuzează constant şi pe care nu îl aminteşte nici măcar după 30 de ani de carieră… Asta nu mi-a plăcut. Cu atât mai mult, cu cât în urmă cu două zile fusese la R.R.A, în emisiunea lui Andrei Partoş unde a stat aproape 3 ore…