Am fost la Mesterul Manole opera rock, nu m-a zidit, dar m-a vrajit. Orice ai spune despre acest spectacol este prea putin. Regie, muzica, lumini, decoruri, balet, cor, orchestra, interpreti, se imbina atat de perfect incat muzica te patrunde din crestetul capului pina in varful degetelor de la picioare. Emotiile si trairile sunt greu de descris. Simt si acum furnicaturi in corp cand ma gandesc la pasajul muzical/orchestral in care Manole realizeaza ca cea zidita va fi sotia lui.
Totul incepe de la intrarea in teatru. O mica schela, o masa de santier, cu mistrie, ciocan; un zid adevart din caramizi avind la mijloc o gaura care sugereaza zidirea Mirunei (Ana). Aici se fac poze fie in postura Anei in spatele zidului, fie in fata in postura mesterului. Au si un fotograf specialist care le face si le pune pe retele sicializare. In fata mesei de santier o roaba plina cu sticle de bere toate inscriptionete cu Mesterul Manole, Ana.
Intri in sala cumva deja pregatit, apar decorurile simple si foarte sugestive: schele de santier bine proportionate si asezate astfel incat sa nu incarce inutil scena, in spatele scenei proiectata manastirea Curtea de Arges. Orchestra asezata aerisit, are o liniste de inceput inselatoare. Corul barbatesc si feminin va canta din spatele scenei de undeva de sus asezati tot pe un fel de schela. Povestea este incadrata de mici videouri care se ruleaza in spate extrem de simple si bine facute. Iti transmit emotia care va incepe! Spectacolul incepe si esti in alta lume. Piesele curg una dupa alta, scaldate in lumina alba, rosiatica sau verzuie, te cuprind si-ti intra fara exagerare in tot corpul. Esti fascinat, in sala nu se misca nimeni, toata lumea pare hipnotizata. Orchestra, Corul, baletul, Manole, Miruna se complecteaza asa bine ca uiti de tine. Textele cantecelor te emotioneaza, te capteaza, te surprind si esti in poveste. Dirijorul orchestrei este din alta lume, traieste si conduce cu pasiune si nebunie.
Vocile celor doi interpreti: Florin Butnaru – Manole si Daniela Bucsan – Miruna sunt extraordinare se potrivesc cu povestea, ochestra si trasmit o emotie care te misca alocuri pina la lacrima. Spectacolul are o pauza de aprox 30 minute – se fac poze, socializare. Nebunia incepe cu a doua parte a spectacolului venirea Mirunei (Ana) si zidirea ei. Toate starile emotionale se escaladeaza rapid, vrei sa afli mai departe povestea spusa de Josef Kappl, dar ti-e teama ca se va termina. Si chiar se termina la un moment dat. Sala e tot amutita,nu poate sa iasa din starea povestii. Intr-un final citiva incep sa aplaude si incepe acest torent care nu se mai opreste! Ce spectacol! Ce bijuterie ! Nu poate fi ratat pur si simplu!
Daca eu nu-l vedeam pe Josef Kappl la Foc de P.A.E si nu-l descopeream ca e un artist adevarat nu m-as fi dus niciodata la un spectacol de opereta de acest gen. Uite asta e un exemplu de ce mi-e drag sa va ascult /citesc. Descoper emotii de acest gen intr-o emisiune la Psiholog, o postare, un Foc.
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
- MULTUMIRI PRIETENILOR NOȘTRI! - septembrie 1, 2024
- FESTIVALURI, GOLĂNII, BANI, SAU NE FACEM CĂ NU ÎNȚELEGEM? - iulie 16, 2024
 Am fost la Mesterul Manole opera rock){kind=link}