INTRO
Am citit atent consemnările Iuliei (ea ştie mult mai multe decât ştiu eu în acest caz) şi cred că e important să extragem concluziile general valabile, dar şi cele particulare. Adică e clar că o astfel de persoană trebuie ocolită, dar din păcate sunt multe altele care joacă roluri prietenoase, altruiste şi, de fapt, au cu totul alte intenţii. Parveniţii sunt peste tot, de la parlament la instituţii centrale, la showbiz sau în presă. Oameni care fac orice să-şi schimbe mediul social, să semene zâzanie, discordie şi să urce trepte sociale şi/sau economice. În fond de ce v-ar interesa ce păţesc eu, site-ul, sau munca mea? Ce păţim noi ca mini-echipă a emisiunii s-ar putea să Nu vă intereseze, dar vă sugerez să citiţi, pentru că e de învăţat din greşelile altora. Eu n-am verificat nimic. A fost vorba de un om tânăr şi entuziast, iubitor de muzică şi mergător la concerte, stăpân pe administrarea unui site. Ce puteam dori? Să investighez? Să intreb, să cer referinţe? N-am făcut-o. M-am bucurat că a apărut o astfel de soluţie. În fond 10 intrări la concerte mari costă între 10-20 de milioane, după caz… O spun doar ca exemplu. Au fost mai multe, dar e forma cea mai firească de a mă revanşa pentru ajutor. Veţi afla că refuzul plăţii a fost categoric şi repetat. Partea cu schimbarea atitudinii are şi un aspect interesant. Locul nou de muncă e chiar acolo unde eu merg în nopţile de vineri. Eu nu-s angajat. Dar amici de-ai mei au anumite poziţii, care permit o vorbă bună. Nici nu insist pe această latură, ci pe faptele recente. Cum să nu suni (e o diferenţă de peste 35 de ani între noi) şi să spui că nu mai vrei, nu mai poţi lucra cu mine? Ba, printr-o prietenă comună, îmi transmiţi să te sun eu! Am acceptat şi asta, dând un SMS la care n-am primit răspuns până azi, adică după 3 zile. Solicitam o discuţie telefonică. Am fost prea insistent, am creat sentimentul că persoana e de neînlocuit pentru că aveam în faţă deschiderea iniţială, elanul, pasiunea bine jucate! Nici măcar nu-s supărat pentru că din cauza ei am cheltuit mult mai mult decât a fost cazul. Foarte mult. Regret strict aspectul uman. A fost la mine în casă, i-am acordat credit moral şi profesional şi n-am primit în schimb nici măcar un „la revedere”! Decât astfel de ajutoare, mai bine să ne descurcăm singuri. În lumea IT sunt oameni şi oameni. Ca-n orice domeniu specializat, care cere calificare. Sper să găsesc omul corect de care am nevoie. E destul de mult de citit, dar m-ar bucura să primesc păreri, fie ele şi critice! Chiar şi de la voi, cei care ştiţi persoana…
Articol de Iulia Radu
Hai, mai bine să nu fim prieteni! Hai, să fim parteneri. Hai, să fim corecți unul față de celălalt! Așa, evităm dramele de la final. Ce sens are să te implici emoțional, să investești timp și energie într-o relație de prietenie care-i sortită eșecului de la bun început?! Totuși, eu sunt un om norocos. Mi s-a întâmplat foarte rar să să mă înșel în privința cuiva atât de mult încât să accept persoana respectivă în cercul prietenilor mei și apoi să-i descopăr adevărata față. La fel de adevărat este și faptul că nu sunt cel mai prietenos om de pe Pământ, socializez puțin și greu, nu caut compania nimănui, fiind o fire mai retrasă. Viața mi-a demonstrat că prieteniile solide se leagă în copilărie, așa că 80% dintre prietenii mei sunt oameni pe care-i știu fie de la grădiniță, fie din clasa I. Practic, am crescut împreună. Venirea în București a completat lista prietenilor cu vreo 4 oameni pe care știu că mă pot baza oricând! Dar mi-a scos în cale și fel de fel de persoane, care mai de care mai prefăcute. Având în vedere că nu căutam prieteni noi, a fost simplu să mă pun la adăpost de posibile răni sufletești. Dar ce te faci când alte persoane îți caută prietenia? Le îndepărtezi ferm? Le acorzi o șansă? Asta-i o decizie grea! Mai ales când ești într-un impas și ai nevoie disperată de ajutor! Ești vulnerabil. Ești incapabil să deosebești un om „bine-intenționat” de unul „bine-ascuns”. Asta mi s-a întâmplat mie.
Aveam probleme cu site-ul și am apelat la câteva persoane, unele mi-au dat sfaturi pe care am încercat să le aplic eu, altele mi-au spus că nu se pricep. Din căutare în căutare, am dat peste o persoană (mi-a fost recomandată de o prietenă) care a rezolvat problema site-ului. N-a fost o treabă simplă. A durat ceva timp, au fost bătăi de cap, dar finalul a fost fericit. Site-ul era din nou funcțional. Am apreciat gestul acestei persoane! Deși nu ne cunoșteam, și-a pus la bătaie întreaga pricepere, au fost și câteva nopți nedormite și nu s-a lăsat până nu a rezolvat tot. „Mai rar astfel de oameni”, mi-am zis. N-am ezitat și i-am povestit lui Andrei în termeni elogioși despre cea care ne-a ajutat atât de prompt și dezinteresat. Andrei i-a mulțumit la rândul lui atât personal cât și public, în cadrul emisiunii „Psihologul muzical” (Radio România Actualități), pe Facebook. Aveam nevoie de un om care să se ocupe de administrarea site-ului, așa că i-am propus o colaborare, fie contra-cost (Andrei a rugat-o de nenumărate ori să spună dacă și cât vrea pentru această activitate), fie un parteneriat (să-i punem sigla pe site, etc). Ea a ales varianta a doua. Tocmai pentru că mi s-a părut un om de bună credință și pentru că știam că se găsesc din ce în ce mai greu astfel de oameni, am invitat-o la ieșirile în parc alături de alte persoane pe care le-am cunoscut datorită site-ului și forumului. Și uite așa, încet-încet s-au pus bazele unui început de prietenie. Sigur, privind acum înapoi, pare ciudat că de la primele noastre întâlniri, persoana respectivă mi-a spus că abia se rupsese de un alt grup de prieteni și m-a avertizat că s-ar putea să aud niște lucruri rele despre ea din partea foștilor ei prieteni și mă ruga să nu le iau în seamă. Culmea este că (acum am aflat!) și lui Andrei îi spusese același lucru. La vremea respectivă nu am dat atenție acestor vorbe. Cunoșteam vag persoanele la care făcea referire, în plus ea tocmai ce ne ajutase să trecem peste un moment foarte dificil. Deci… n-aveam niciun motiv să-i pun la îndoială sinceritatea. La scurtă vreme, mi-a spus că și-ar dori să facă site-uri pentru câțiva artiști și m-a întrebat dacă aș putea vorbi cu ei. N-am ezitat nicio clipă! Am recomandat-o cu entuziasm! Mai mult decât atât, Andrei a recomandat-o la rândul lui! De fiecare dată când a avut ocazia! I-a dat și sfaturi atunci când le-a cerut!
Devenisem deja o gașcă. Ieșeam destul de des împreună în parc, jucam tenis de masă, ne plimbam, mâncam înghețată, râdeam, povesteam. Am ascultat-o povestind despre ea, despre viață, despre cât de importantă este prietenia pentru ea, despre problemele de care se lovea în relațiile cu artiștii cărora le făcuse site, despre zilele mai grele pe care le avea la muncă. Cât am putut am încercat să o încurajez, să o mobilizez, să o liniștesc, să îi ofer un sfat. Dacă am reușit sau nu să-i fiu un sprijin, habar n-am! Sper că da! Acum să nu vă închipuiți că a vorbit doar ea. Am povestit și eu diverse situații prin care am trecut, dar i-am și subliniat în repetate rânduri că nu sunt un om „cald”, prietenos (ceea ce oricum se vedea și cu ochiul liber), dar asta nu înseamnă că nu știu să fiu un prieten de nădejde.
Când am observat că îi place să facă fotografii, am întrebat-o dacă și-ar dori / dacă i-ar plăcea să meargă la concerte în calitate de fotoreporter. Îi puteam obține acreditare foto din partea site-ului lui Andrei Partoș. Nu era obligatoriu să meargă la toate concertele, ci doar la cele care îi plăceau. Pentru noi era un câștig deoarece aveam poze bune, iar pentru ea era de asemenea un câștig pentru că nu mai plătea intrarea, deci scutea niște bani. În plus, era o șansă bună să pătrundă în această „lume”, să cunoască alți fotoreporteri, să-și creeze relații. Ceea ce s-a și întâmplat!
Au mai fost mici probleme pe site pe care le-a rezolvat. Andrei i-a spus cum și-ar dori să arate prima pagină, iar ea a făcut totul cu promptitudine. Mai mult decât atât s-a oferit să facă ea modificările necesare la două dintre secțiuni atunci când era nevoie. Tocmai pentru că o consideram parte din echipă, nu am insistat să învăț eu cum se fac acele schimbări pe prima pagină. De ce aș fi făcut-o?! Mă bazam pe ea! Sunt de părere că fiecare trebuie să facă ce știe mai bine, în plus, îmi doresc ca site-ul să arate și funcționeze bine. Având în vedere că au mai fost unele ciudățenii pe site, persoana în cauză i-a sugerat / recomandat lui Andrei să schimbăm „hosting”-ul. Andrei a acceptat și am stabilit de comun acord să ne mutăm în septembrie 2015, atunci când expira contractul cu cei care ne găzduiau site-ul. Având în vedere că erau mai bine de 8 luni până la data stabilită nu ne-am impacientat. Am amintit subiectul ocazional în timpul plimbărilor prin parc și totul părea în ordine.
Am mers împreună la diverse concerte, a făcut fotografii pe care i le-am publicat pe Facebook și pe site și care au fost și sunt apreciate de cei care ne citesc! Părea că îi place ceea ce face! De fapt, asta susținea mereu! Apoi ceva s-a întâmplat. Și-a schimbat locul de muncă, dar și-a schimbat și atitudinea față de noi. Brusc nu mai părea o bucurie mersul la concerte (era mai degrabă o corvoadă), nici ieșirile în parc (s-au împuținat rapid), iar modificările pe care se oferise să le facă la cele două secțiuni, nu mai erau atât de prompte. N-am zis nimic, n-am dat atenție. Știu că este dificil când schimbi locul de muncă, înțeleg că există o perioadă de acomodare. Ba chiar mă îngrijora puțin când o auzeam că spunea mereu că e stresată, obosită, că e mult de lucru la noul job, dar având în vedere că rărise întâlnirile cu noi, nu o puteam ajuta decât cu o vorbă bună prin mesaje. Uneori chiar aveam impresia că o „încarc” atunci când o rog să actualizeze prima pagină a site-ului.
Luna august a venit, iar Andrei a readus în discuție subiectul cu mutarea site-ului. Ea a recomandat noul hosting. E drept că nu a mai făcut-o cu entuziasmul de altă dată, dar am pus acest lucru pe seama oboselii, a stresului de la muncă. În plus, ea ne asigura mereu că vrea să se ocupe în continuare și că nu e nicio problemă. În septembrie, în schimb, a început să bată în retragere. Că site-ul e mare (de parcă atunci îl vedea pentru prima dată), că mutarea durează, că mai bine o lăsăm pe 2016, că o să dureze un an să-l mute… Andrei plătise deja noul hosting și obținuse o amânare de plată de la cei cu care aveam deja contract. Până la urmă, Andrei a fost obligat să plătească și vechiul și noul contract dar și transferul site-ului (pe care l-au făcut cei de la noua firmă de hosting, HostX). Site-ul a fost mutat de noile noastre gazde (s-a făcut totul în câteva ore!), dar Andrei a rugat-o să supervizeze acțiunea. După transfer au mai apărut unele probleme (peste noapte depășisem spațiul alocat pe server), dar fata noastră îl luase în brațe pe „nu știu, nu-mi dau seama, nu-mi răspunde la telefon cel care se ocupă de hosting”, așa că Andrei a vorbit la telefon cu cei de la HostX și uite așa a început un lung și obositor joc, cunoscut de toată lumea drept „telefonul fără fir”. Andrei vorbea la HostX despre un subiect pe care nu-l stăpânește, apoi o suna pe fată pe a-i povesti ce i-au spus gazdele noastre. Am ajuns la concluzia că trebuie să ștergem lucrurile inutile de pe site. M-am așezat cu Andrei la computer și am început să verificăm forumul. Am șters topicuri, sub-forumuri cu totul. Degeaba! Cifrele se încăpățânau să rămână pe roșu. În tot acest timp, „ajutorul nostru de nădejde” verifica în CPanel dacă mai e ceva de șters. Dintr-o greșeală (fie a mea, fie a ei) forumul a dispărut cu totul, adică a fost dezinstalată platforma pe care era construit. Eu salvasem conținutul forumului înainte de a începe să șterg, dar… nu aveam ce să fac cu el pentru că nu mai exista platforma, „scheletul”. Îmi cerea să reinstalez „phpBB3”, abia apoi puteam să încarc ceea ce salvasem eu. Nu mă pricep la astfel de lucruri, tocmai de aceea mă bazam pe „prietena mea”. Verdictul a picat ca o bombă: „nu am cum să remediez, spune-mi ce ai făcut și poate găsesc o soluție”. Nu exclud posibilitatea să fi greșit eu cu ceva, până la urmă și cel mai mare IT-ist poate greși fără să vrea, dar m-a deranjat modul abrupt în care a pus problema. Mi-e greu să cred că într-un astfel de domeniu, o greșeală involuntară poate fi definitivă și irevocabilă. Nici măcar nu a încercat să găsească o soluție.
Brusc, persoana în cauză a început să o scalde. Ba că nu are timp să vină să verifice computerul lui Andrei (a rugat-o de câteva ori să-l ajute, dar l-a amânat de fiecare dată), ba că nu știe de ce apar unele erori pe site (de exemplu, afișa aceeași dată și același număr de comentarii la toate articolele de pe prima pagină). De fiecare dată când îi propunea să o plătească pentru tot ceea ce face, refuza cu îndârjire acest subiect. L-a rugat pe Andrei să lase verificarea computerului pe 2016, atunci când va reveni din vacanță. Din păcate pentru el, computerul lui a „crăpat” chiar de Crăciun. „Omul nostru de bază” a spus că nu știe care ar putea fi cauza (îi trimisesem un print screen cu eroarea afișată), așa că Andrei nu a mai insistat, a căutat rapid pe altcineva. Sărbătorile de iarnă au fost un calvar din acest punct de vedere, și până la urmă Andrei a fost nevoit să schimbe hardul, procesorul și să pună cât de cât pe picioare computerul. Se baza, totuși, pe cuvântul prietenei noastre și aștepta revenirea ei din vacanță pentru că mai trebuiau puse la punct unele lucruri pentru ca obiectul să funcționeze normal.
Bun… pot înțelege orice. Că nu mai ai stare, că nu-ți mai place, că nu mai ai timp, că stresul e mare, că te-ai plictisit, că nu-ți (mai) place de mine (de parcă aveai vreo obligație în acest sens)… Dar în cazul de față nu era nimic, dar ABSOLUT nimic, obligatoriu. Era vorba de pasiune, se oferise să ne ajute. Dacă nu mai vroia să o facă, era suficient să o spună. Fără nicio supărare. Mai ales că aproape la fiecare întâlnire a noastră îmi spunea că e un om dintr-o bucată, că nu face măgării, că preferă să spună lucrurilor pe nume, că în momentul în care nu mai vrea să aibă de-a face cu cineva îi spune persoanei respective în față. I-am dat dreptate și i-am spus că exact așa gândesc și eu.
Dar cum aș putea să înțeleg mesajul pe care i l-a trimis lui Andrei la începutul anului?! Cum dracu să nu mă revolt când la începutul lui ianuarie, Andrei îi scrie un mesaj în care îi spune La mulți ani și o roagă să-i dea un semn, iar ea îi trimite o epistolă lungă în care se plânge că a fost exclusă din echipă (!?!), că a fost înlocuită pe partea de design (?!?), că am găsit pe altcineva și pe partea de foto (?!?) că nu i-a mai spus nimeni nimic despre cum a decurs reparația computerului (?!?)… Și… colac peste pupăză, observase că site-ul nu a mai avut probleme, de parcă asta nu era un lucru bun! Cum să nu mă revolt când astfel de acuze vin din partea unui om care nu și-a dorit niciodată cu adevărat să fie parte din echipă?! Altfel, aș fi văzut măcar un like, un share, un comentariu sau măcar un mesaj privat din care să reiasă că citește ceea ce se postează pe site, că există o minimă implicare în ceea ce se postează aici. Dar în afară de faptul că a dat share galeriilor foto făcute de ea…NIMIC! Mai mult decât atât, n-a propus niciodată vreun design special când a fost ziua lui Andrei sau ziua emisiunii, în schimb, s-a simțit lezată, exclusă în momentul în care cineva a creat mascota emisiunii (n-am știut că trebuie să ne simțim vinovați când primim un cadou atât de frumos!). Un gest decent (din punctul meu de vedere) era să o felicite pe cea care l-a creat pe Pampsy și să găsească o soluție ca acel banner să apară pe prima pagină a site-ului. La fel de stupidă este și trimiterea la fotografiile de la concerte! Acesta este un site care se ocupă de muzică. Cum poți să te dai ofensat dacă primim fotografii de la concerte și de la alții? Dacă tu tot nu poți să vii, atunci care-i problema dacă primim poze din alte părți?! Și apropo de fotografii de concert și spiritul de echipă. Când managerul lui Garou ne-a scris revoltat că am publicat fotografii făcute după prime trei piese aprobate de ei, atât eu cât și Andrei am scris și ne-am apărat! Ba mai mult decât atât, chiar și fanii lui Garou au sărit în apărarea noastră scriind mesaje pe Facebook. Toți au simțit nevoia să se exprime public și să-și arate solidaritatea cu noi, mai puțin fotoreporterul. În aceste condiții, te poți plânge că ai fost „exclus” din echipă?!
Cum să nu mă enervez când aflu acum că îi spunea lui Andrei că nu îi place tonul pe care o rog să intervină pe site când e nevoie?! Asta în condițiile în care, în perioada cu mutarea site-ului, mie îmi spunea că Andrei nu înțelege ce îi spune, că o tot ține cu „dacă nu mai vrei să te ocupi, spune-mi”, și atunci am rugat-o să comunice cu mine, dacă așa îi e mai ușor. Oricum, mă bucur că-i plăcea tonul cu care o încurajam, sprijineam!
Evident, ca orice om dintr-o bucată care se respectă, după ce a trimis acel mesaj nu a mai răspuns nici pe Facebook, nici pe mail, nici la sms-uri! Nimic, dar absolut nimic nu îi justifică atitudinea! Era atât de simplu să spună: „nu mai am timp”, sau „nu mai vreau”, sau „nu vă mai bazați pe mine”! Știam și noi ce aveam de făcut și nu era nicio supărare!
Așadar, 2016 a început pentru noi cu o lecție dură despre „prietenie”, „fățărnicie”.
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025
Cunosc despre cine anume este discutia, chiar daca nu i-ati dat numele… Oamenii sunt complicati si imprevizibili, multi dintre ei, vreau sa spun. Va compatimesc pentru problemele tehnice avute si pentru pierderile suferite din pricina comunicarii dificile cu persoana in cauza. Totusi, apreciati ceea ce a facut bun pt. site, la un moment dat, si lasati-o de acum inainte pe drumul ei, e inutil sa va enervati in plus.