Din jurnalul unui ninja (86): La Iași totul este o poezie: și seminarul de Ninjutsu și plimbările pe străzi și aerul pe care îl respiri :) (5 – 7.04.2025)

aprilie 7, 2025

530

Îmi doream de multă vreme să ajung la Iași. În primul rând pentru a participa la un seminar de Ninjutsu și în al doilea rând pentru că nu am văzut niciodată acest oraș, despre care auzisem doar vorbe frumoase. De vreo doi ani aveam în plan această călătorie, dar din diverse motive am ratat-o mereu. Era cât p-aci să nu ajung nici acum, dar m-am ambiționat. Așa că iată-mă sâmbătă, 5 aprilie, la ora 6.50, urcată în trenul cu destinația Iași.

Ca niciodată, CFR-ul a mers brici. Știți că mai nou, poți vedea în timp real parcursul trenului și vezi dacă are sau nu întârziere. Ei bine, a fost o bună bucată de vreme în care aplicația ne spunea că trenul va ajunge cu 5 minute mai devreme decât ora anunțată pe bilet. Așa ceva n-am văzut în viața mea. Cred că s-a prins și trenul că ne-ar șoca prea rău un astfel de timp olimpic, așa că a lăsat-o mai moale și am ajuns la destinație cu 2 minute întârziere.

Primii care te întâmpină zâmbitori când te apropii de oraș, sunt Codrii Iașului. Am mai văzut păduri la viața mea. Dar niciodată nu am avut un sentiment de liniște și bucurie sinceră, așa cum mi s-a întâmplat când am trecut în goana trenului prin pădure. Copaci înalți, frumoși, puternici îți atrăgeau privirile urându-ți bun venit.

Având în vedere că mă cunosc destul de bine, m-am gândit să îi scriu unui coleg care este din Iași (pe care îl știam de la alte seminarii) și să îl întreb dacă pot apela la el în caz că mă rătăcesc prin oraș. Apropo, dacă nu știți cum să vă rătăciți pe o stradă dreaptă, vă pot învăța eu.

Omul amabil se oferă să mă aștepte la gară și să îmi arate puțin orașul. N-aș fi îndrăznit să sper la așa ceva, așa că îi sunt profund recunoscătoare. Am bătut străzile orașului timp de vreo două ore alături de colegul meu, Cătălin. Era frumos, senin cu soare blând… dar cum nimic bun nu durează o veșnicie, cerul s-a întunecat rapid și a început o ploaie neprietenoasă. Cătălin a propus să mergem să bem o cafea. Wow! Chiar aveam nevoie, așa că am îmbrățișat ideea. Cât de greu poate fi să găsești o cafenea în centrul Iașului sâmbătă după amiază?! Păi, e foarte greu! Am găsit câteva, dar toate erau închise. Și eu care m-am declarat supărată pe cei din Sighișoara și Sibiu care închid tot de la ora 19.00… Aici se închid de la ora 14.30-15.00… Am găsit în sfârșit ceva deschis. Am intrat. Am cerut două cafele și 10 pliculețe de zahăr pentru mine. Am primit cafelele și două pliculețe de zahăr. Zic… hai să mai încerc o dată, dar de data asta să nu îi șochez. Cer „4, 5, 6… 7 pliculețe, cât vă lasă inima„. Mi-a adus încă 4 pliculețe. La plecare, cerem nota 14 lei. Colegul meu întreabă dacă e corect prețul pentru că i se părea puțin. Chelnerul zice că este corect pentru că specificul localului este vinul, nu cafeaua. Probabil, așa se explică și lipsa zahărului. Cred că le-am dat gata proviziile pe o lună. Așadar, în Iași am băut o cafea la cramă.. 🙂Am ajuns în sfârșit și la sală. Micuță, cochetă, așezată pe niște străzi întortocheate, dar despre asta o să vă povestesc mai târziu. Genial anunțul de pe ușa vestiarului elevilor! 🙂

Prima zi de antrenament a fost intensă. Shinden Fudo Ryu. Tehnici de mâna goală. V-am mai spus că este unul dintre stilurile mele preferate. Nu pentru că îmi ies tehnicile. Dar are o energie aparte, un flow divers. Te ajută, te obligă chiar, să îți cunoști corpul mai bine, să îl folosești eficient, te învață să fii conectat la mediul înconjurător și la oamenii din jurul tău, te determină, îți cere să înveți să te adaptezi la ceea ce primești de la adversar. Cred că asta este cheia de fapt: adaptarea, flexibilitatea mentală. Iar la acest capitol, Shinden Fudo Ryu excelează. Te obligă să dai importanța cuvenită acestor aspecte. E greu să îți păstrezi cumpătul, luciditatea când ești atacat. E greu să îți ții egoul sub control (fix atunci când e răscolit și zgândărit). Shinden Fudo Ryu nu-i doar o școală de arte marțiale. Este și o școală care te pregătește pentru viață pentru că principiile întâlnite aici pot fi aplicate cu ușurință în interacțiunile de zi cu zi cu semenii noștri. De altfel, motto-ul clubului Raiden Dojo București este „Învățăm să ne luptăm pentru a nu avea nevoie de luptă„. Parcă niciodată nu au avut mai mult sens aceste cuvinte. Din multe puncte de vedere, a fost un seminar revelator. Desigur, nu o să mă mișc nici într-o sută de ani așa cum o face Sensei, dar dacă voi reuși chiar și un pic să schimb ceva în modul meu de a gândi, de a mă raporta la ceilalți, de a adăuga mai multă flexibilitate în gândire, mă voi declara un om mulțumit. Desigur, orice îmbunătățire a tehnicilor, a modului în care mă mișc, orice întărire a corpului meu este mai mult decât dorită, sperată și binevenită!

Sensei ne-a vorbit despre un principiu extrem de important, numit KAIZEN. Ceea ce înseamnă o îmbunătățire continuă. O permanentă evoluție, căutare și șlefuire a părților bune din tine. Poate tocmai perspectiva acestui drum lung și anevoios, îi sperie pe cei care decid să se lase. Ai nevoie să crezi cu adevărat în tine, în forța ta interioară ca să nu te abandonezi pe drum. Ai nevoie să crezi cu adevărat că meriți șansa de a evolua într-o persoană mai bună. Și trebuie să fii dispus să investești timp în acest proces. Dar dedicarea pentru o cauză (chiar dacă e vorba despre propria persoană) nu pare să mai fie la modă. Cred că este încă unul din multele motive pentru care mă fascinează Shinden Fudo Ryu. E ca un clopoțel care îți sună deșteptarea și te pune la treabă.

Sensei ne-a prezentat un scroll vechi și rar (datat oficial din 1703). Acest scroll este semnat de 4 generații ale familiei Hirata. Acum nu trebuie să fii nici istoric, nici cercetător, ca să realizezi că pentru câteva momente ai putut observa un obiect mic, plăpând dar care poartă în el pagini importante de istorie. O bucată de hârtie făcută sul pe care sunt caligrafiate o grămadă de semne caraghioase. Așa pare la o privire superficială. Dar la o privire mai atentă, îți dai seama că ajungi în mintea altor persoane care au trăit cu sute de ani în urmă. Peste atâta amar de vreme, niște oameni îți vorbesc clar, ți se adresează direct. Scrisul este, probabil, cea mai bună invenție a omului, legând persoane care nu s-au cunoscut niciodată, unind epoci atât de diferite. Aceste scroluri rup cu adevărat lanțurile Timpului.

A doua zi de antrenament

Te-ai fi așteptat ca după o noapte bună de odihnă, să fiu fresh, cu mintea limpede, să îmi amintesc drumurile făcute sâmbătă… Ei, aș! Am plecat spre sală dimineața, imediat după ce mi-am băut cafeaua. Pe Google Maps zicea că fac 7 minute de la cazare până la sală. Trebuia să mă aștept că Google e prea optimist. Plec eu de la cazare și respect indicațiile cu sfințenie. Mă tot uitam în stânga și în dreapta sperând să îmi amintesc ceva de ieri când făcusem drumul alături de colegii mei. E drept că era noapte și eu eram obosită rău (funcționam pe pilot automat), dar tot speram să recunosc ceva. N-a fost cazul. După ce m-a învârtit Google Maps pe 100 de străduțe, mă anunță voios că am ajuns la destinație. Ăăăă, cum?! Unde?! Mă întreb eu contrariată… Verific să văd ce destinație am pus… poate setasem din greșeală în neant, prima pe dreapta. Nu, pusesem adresa corectă. Dar nimic nu e mai frustrant decât să vezi pe hartă că s-au terminat punctele albastre, dar mai sunt unele roșii care îți sugerează o ușoară curbă la dreapta… Cu alte cuvinte: În principiu, ai ajuns. E p-aci pe undeva… Începusem să mă obișnuiesc cu ideea că asta e… dacă nu ajung… n-a fost să fie. 🙂 Spre norocul meu, a lătrat un câine și mi-am amintit că și sâmbătă lătra unul pe lângă curtea școlii. Zic: dă Doamne, să fie tot ăla. Bucurie mare: chiar era! 🙂 Am ajuns cam cu un minut înainte de începerea antrenamentului. Ăsta da noroc!

Duminică, am lucrat cu arme (hanbo, jo, bokken), dar și puțin cu mâna goală. A mai fost o porție de Shinden Fudo Ryu, dar și puțin Gyokko Ryu. După cum am mai spus, armele te ajută mult la aliniere și precizie. Am lucrat tehnici destul de avansate (cel puțin așa mi s-au părut mie). Dar când simțeam că mi-a ieșit ceva cât de cât corect, sentimentul era cu atât mai înălțător.

Mă bucur mult că am fost la acest seminar! Colegii de la Shingan Dojo Iași aniversau 20 de ani de la înființare. Mi se pare fabulos că există persoane care pot strânge în jurul lor comunități de oameni cu profesii diferite dar care sunt uniți de o pasiune comună. Sunt oameni care de 20 de ani se strâng de câteva ori pe săptămână și se antrenează. Cu ocazia acestui seminar, au venit și alți colegi din zona Moldovei, dar și un domn din Tulcea (pe care eu l-am văzut pentru prima dată). Să ai șansa să intri în astfel de comunități, este minunat. Îți crește încrederea în tine și în faptul că ești pe drumul cel bun. Le mulțumesc colegilor din Iași pentru că au organizat acest eveniment, pentru că au fost gazde bune și pentru că sunt o sursă de inspirație pentru noi, cei aflați la început de drum! La mulți ani și la cât mai multe antrenamente și seminarii! Felicitări și lui Sensei Cristian Laiber care a aprins scânteia și continuă să alimenteze flacăra de atâta vreme!

Duminică seară am ieșit un pic prin oraș, dar pentru că vremea era profund neprietenoasă (foarte frig și un fel de ninsoare), m-am întors rapid în cameră. Iașiul este frumos și ziua, și seara și noaptea. Am apucat să ajung în Parcul Copou și să mă plimb puțin pe aleile aproape goale. Mi-a plăcut ideea băncilor tip carte pe care puteai citi diverse poezii.

Palatul Culturii văzut la amurg a fost o reală încântare. De altfel, străzile în sine au un farmec aparte seara.

Luni dimineață am continuat plimbarea la pas prin Iași. Am ajuns la Bojdeuca lui Creangă. Am fost impresionată de acea căsuță și de priveliștea care se desfășura în fața ochilor mei. Mi-ar plăcea să locuiesc într-o astfel de căsuță!

Mă întorc la București cu bateriile încărcate, cu câteva tehnici pe care le voi repeta acasă și cu o grămadă de amintiri frumoase! Sper să mai am ocazia să revin la Iași!