Aflu de la Antena 3 (din emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de acum câteva zile) că Mugur Mihăescu nu se mai luptă pentru mine. Ba mai mult decât atât, marele actor îi numește „melci” pe cei care stau în case. Evident, Răzvan Dumitrescu nu reacționează și nu sancționează remarca jignitoare și îl lasă pe invitat să vorbească nestingherit.
“Lumea nu are joburi dar stă acasă, nu se lupta pentru joburi. Lumea simte că e greşit ce se întâmplă dar nu face nimic, stă acasă. Pe cine aş mai apăra eu? Aţi pierdut un an jumate din viaţă, melcilor! Eu mă descurc, pot să mă angajez la o televiziune, nu am probleme din punct de vedere material. De ce să mă mai lupt eu pentru oamenii ăştia care stau ca melcii acasă?”, a spus marele Garcea la Antena 3.
Asta e! Am mai pierdut un salvator al neamului
Sunt uluită. În primul rând, nu știam că Mugur Mihaescu stă în stradă pentru mine. Profit acum să îl rog să stea în casă. Tot pentru mine. Chiar insist. Mai ales că el se descurcă și (din păcate, pentru noi și pentru umorul de bună calitate) chiar se poate angaja la un post de televiziune, pe un salariu onorabil.
Mă amuză falsul altruism pe care-l afișează Mugur Mihăescu la TV. El are de toate, dar iese în stradă pentru ceilalți. Pentru ăi mai proști, mai slabi de înger, fără bani de mâncare. Mi s-a părut chiar că era un pic deranjat că mulți încă mai au bani de mâncare. Ce le mai place unora să pozeze în salvatori, în oameni profund dezinteresați care își sacrifică timpul și sănătatea pentru bunul mers al cetății. După ce timp de peste 30 de ani i-a „îndopat” pe oameni cu umor de proastă calitate, acum Mugur vrea să-l credem și să-l urmăm orbește în stradă. Ba chiar se enervează că nu o facem.
N-ar fi mai bine să vă asumați acțiunile? Vreți să stați în stradă fără mască și să strigați „jos pandemia”? Foarte bine! Dar să o faceți pentru voi. Să fie un act asumat. Nu vă mai mințiți și nu ne mai mințiți că faceți ceva pentru alții.
O frumoasă țară de Christoși
Trăim într-o țară de Christoși. Sunt sute de altruiști-liberi în toate orașele mari ale țării, gata oricând să iasă claie peste grămadă, fără mască, pregătiți să arunce cu bolovani în vitrine și în jandarmi și să demonstreze că sunt liberi. Sper că acum ați înțeles că ei fac toate astea pentru noi, melcii din case! Nu pentru ei. Lor le e bine! Dar nu pot dormi noaptea de grija altora!
Eu îi înțeleg frustrarea lui Mugur Mihăescu. E greu să descoperi că oamenii, deși râd la glumițele tale, nu te iau în serios când vine vorba despre subiecte de viață și de moarte. Desigur, pe Facebook par mulți, în realitate, însă, oamenii poate că nu sunt chiar atât de ușor de prostit.
Evident, nu mă aștept ca CNA-ul să dea vreun avertisment sau vreo amendă. M-aș fi bucurat să existe totuși o reacție. Să nu uităm că la faza cu „pavian” a reacționat CNCD-ul. Cu ce e pavianul mai nasol decât melcul?!
Uitați-vă la imaginea de mai jos (preview-ul de pe Youtube)… Astfel de personaje sunt promovate ca lideri de opinie de o televiziune națională de știri. Cam acesta este nivelul….
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025
Asta e un palavragiu invartit care se baga peste tot ca sa-si faca lui reclama ,nu mai poate el de grija altore.Asta e luptator!?E si la miting contra psd si la miting contra pnl si contra orice daca are un interes.De aia nu vine nimeni dupa el pt ca e cu toti si joaca la toate capetele.Despre ceilalti nu comentez , macar aia sunt sinceri in treaba lor, ca e buna sau rea.