Articol de Iulia Radu
17 decembrie 2015. O dată de notat cu litere roșii în calendar pentru că este ziua în care am descoperit că nesimțirea și oportunismul nu mai au limite în România! În mod normal, Bucharest Fashion Week nu este un eveniment pe care să-l pot comenta, și asta pentru că nu mă pricep la modă. DAR în momentul în care prima imagine care mă izbește peste ochi când deschid Facebook-ul, este un fotomodel defilând cu o pătură termoizolantă peste o ținută elegantă, totul sub marca #colectiv, nu pot decât să mă revolt! Mi-e greață de toată făcătura asta pe care o numim „showbusiness”.
Responsabil pentru această „colecție” (făcută, probabil, cu gândul la un parteneriat cu ISU și SMURD) este un anume Eugen Olteanu (înțeleg, de pe Google, că-i designer de încălțăminte). Omul s-a gândit să facă o faptă bună și să doneze banii câștigați. Astfel, toate încasările vor merge la familiile a trei dintre victimele de la clubul Colectiv. Este vorba despre Pavlos Jester (tânărul de 15 ani care se afla în comă după ce și-a salvat prietenul imobilizat într-un cărucior cu rotile) și despre frații Alexandru și Nicoleta Șerban, aflați în stare stabilă la Spitalul Grigore Alexandrescu. MI-NU-NAT! O bomboană de om! Ce suflet generos!! Să-mi fie iertat, dar nu pot să nu observ că sunt două dintre cele mai mediatizate cazuri în emisiunile TV tabloid (informația am găsit-o aici).
Nefiind în stare să propună o colecție adevărată, „eroul” nostru s-a gândit să comercializeze o dramă! Pentru că la asta ne pricepem foarte bine! Televiziunile (showbusiness-ul, în general!) ne-au învățat să stoarcem sentimentele semenilor noștri pentru a obține ceea ce vrem (audiență, atenție, bani, etc)! La asta suntem foarte buni: să exploatăm oamenii sufletește! Să intrăm cu bocanii în sufletelor lor! Așa am ajuns o nație fără repere morale. Așa am ajuns să nu știm ce înseamnă de fapt, SOLIDARITATE, EMPATIE. Habar n-avem să respectăm suferința semenilor noștri. Facem „gesturi caritabile” pentru că „așa dă bine”. Prin astfel de gesturi „nobile” am reușit să golim de conținut cuvinte precum „erou”, „solidaritate”, „ajutor”, „caritate”, „iubire”, „milă”, „empatie”. Astăzi, sunt doar niște cuvinte folosite mecanic de oameni goi pe dinăuntru, care mimează că au „sentimente”. Nimic mai mult! Felicitări, Eugen Olteanu pentru că ne-ai învățat ce înseamnă OPORTUNISMUL! Iată că am pierdut 6 cuvinte, dar am câștigat unul!
Încă o zi tristă în România!
P.S. Între timp, numărul celor care și-au pierdut viața în Clubul Colectiv a ajuns la 62!!
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025