Articol de Iulia Radu
Cum ar fi viața fără textele de PR? Seacă! Tristă! Pustie (sau „pustiu” ca să înțeleagă și Delia și Macanache)! Gri! Pe scurt, de netrăit. Noroc cu PR-ii care ne colorează viața cu texte savuroase, pline de umor și cu jurnaliștii care n-au simțul ridicolului și publică orice, oricând, oricât.
Am citit astăzi pe site-ul Adevărul un titlu care mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să intru și să citesc articolul (publicat pe 19 martie). Astfel, am aflat că piesa lui Smiley, „Vals”, a avut peste 3.000 de difuzări la radiourile românești de la începutul anului. I-am mulțumit lui Dumnezeu în gând pentru că faptul că nu am mai avut nicio pornire „sinucigașă” de a mai asculta posturile de radio din România, și am continuat să citesc articolul.
„Sunt surprins şi recunoscător pentru atâta apreciere! «Vals» este o piesă diferită de ce se difuzează acum pe radio; cu toate astea, reacţiile oamenilor au fost extraordinare. Mi-am dorit că prin această piesă să repun în valoare un gen căruia nu îi se acordă atenţia pe care o merită şi mă bucur mult că am reuşit“, povesteşte Smiley.
Întâi, mă bucur că și Smiley a sesizat că dacă oferi „ceva diferit” față de ceea ce intră astăzi în playlisturile radiourilor, te bucuri de succes. Înseamnă că publicul vrea ALTCEVA. Acum, sper că nu vor răsări valsurile în playlisturile radio ca ciupercile după ploaie.
Așadar, Smiley este acest „Obi-Wan „Ben” Kenobi” care ne arată drumul prin muzică. El îi aduce la lumină pe toți și pe toate! Iată că după Alexandru Andrieș, i-a venit rândul valsului, gen muzical căruia, în opinia artistului „nu îi se acordă atenţia pe care o merită”. Noroc că a scris el această piesă și uite, așa, mai aude și românul ceva muzică! Așteptăm cu interes să cânte în duet cu Corina Chiriac piesa „Valurile Dunării”, compusă de Iosif Ivanovici, pe versuri de Carol Scrob.
Între noi fie vorba (dar să nu îi spuneți și lui Smiley, ca să nu se simtă prost că n-a știut), de vreo 13 ani sunt sălile pline (atât în București cât și în țară) la concerte susținute de orchestre din Viena care cântă (culmea!) VALS. Ba mai mult decât atât, Andre Rieu aproape s-a mutat în România și a „ocupat” Piața Constituției timp de 7 zile de concerte sold-out. Ca un făcut, și olandezul cântă tot VALS. Dar, nu-l deranjați pe Smiley cu aceste amănunte, el e un om ocupat care se bucură că a revitalizat un gen muzical. Să nu-i stricăm bucuria.
P.S. Când difuzezi ceva de peste 3.000 de ori în nici 3 luni, nu înseamnă că ai revitalizat un gen, ci mai degrabă că l-ai „îngropat”. Gata! I-a stricat piața lui Rieu prin agresivitatea promovării unei singure piese.
Acum că „Micul Mozart” a ieșit din prim-planul muzicii românești, să ne bucurăm și să-l prețuim pe „Micul Strauss”!
Puteți citi articolul aici:
http://adevarul.ro/entertainment/muzica/smiley-loc-topul-difuzarilor-radio-mi-am-dorit-repun-valoare-gen-caruia-nu-acorda-atentia-merita-video-1_5aafe1dfdf52022f75c514ef/index.html
Articole pe aceeași temă:
Chiar l-a revitalizat Smiley pe Alexandru Andries?!
http://andreipartos.ro/chiar-l-a-revitalizat-smiley-pe-alexandru-andries/
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
- MULTUMIRI PRIETENILOR NOȘTRI! - septembrie 1, 2024
- FESTIVALURI, GOLĂNII, BANI, SAU NE FACEM CĂ NU ÎNȚELEGEM? - iulie 16, 2024
nu credeti ca sunteti destul de rautacios cu smiley?se vede ca ati prins alta generatie si alte gusturi
Nu credeți că ar trebui să citiți cu atenție textul? N-are nicio legătură cu generația. Am exact aceeași vârstă cu Smiley. Gusturile nu se discută.
Eu vorbeam despre (încă) o declarație nefericită de PR. Puteți face diferența?