Editorial Classic Rock Magazine: De ce trupele vechi încă mai contează, iar cele din noul val ar trebui să se străduiască mai mult

De
Andrei Partos
-
0
80

Editorial de Scott Rowley, redactor-şef la Classic Rock Magazine


Led Zeppelin a revenit în atenția publicului printr-un material remastarizat. Trupa The Stones umple O2. Status Quo (în formula originală, adică „The Frantic Four”) au susţinut un turneu. Magazinele de muzică sunt pline cu albumele Kiss şi Aerosmith (sau ar putea să fie dacă ar mai exista magazine de CD-uri). În urmă cu ceva timp, Jeff Lynne avea DOUĂ albume în top 10.
De fiecare dată când ne apropiem de evenimentul Classic Rock Roll of Honour, premiile acordate anual de revista mea sunt întrebat următoarele:
1. Nu ar trebui ca toate aceste trupe din vechea generaţie să se retragă şi să lase loc trupelor noi?
2. Toate aceste reuniuni sunt pentru bani, nu-i aşa?
3. Poţi să-mi faci cunoştiinţă cu Jimmy Page?
La toate răspunsul este NU. În afară de întrebarea numărul 2 unde în mod evident răspunsul este: DA, O FAC PENTRU BANI.
Vă propun următoarea analiză: vânzările de discuri au scăzut extrem de mult. Trupele, care erau obişnuite ca la final de an să primească un cec gras în urma drepturilor de autor şi a vânzărilor înregistrate, s-au trezit acum cu câte un cec de la Spotify şi YouTube în valoare de vreo 56,84 lire… Suma asta nu le plăteşte room service-ul, cu atât mai puţin nu le poate ţine fetele în puf şi nici nu îşi mai pot întreţine casele din… Costa Rica. Vă aud cum mă întrebaţi în timp ce citiţi aceste rânduri: „Dar nu sunt destul de bogaţi?„. Mulţi dintre ei, sunt. Dar funcţionează şi ei după acelaşi principiu ca toată lumea: atunci când cheltuielile depăşesc veniturile TE SPERII.
Austeritatea? Majoritatea rockerilor cred că acesta este numele unei formaţii olandeze de rock progresiv.
Între timp, a susţine turnee a început să fie extrem de profitabil, iar apetitul pentru a vedea trupe live nu a mai fost niciodată atât de mare. Sunt foarte multe festivaluri care concurează pentru a-i avea în line-up pe artişti, crescând astfel sumele acordate trupelor pentru un show. Se zvoneşte că în urmă cu 5 ani, trupele cereau 250,000 de lire pentru a cânta la un festival, astăzi aceleaşi trupe cer 750,000 de lire. Se spune că în urmă cu câţiva ani, atunci când AC/DC a cântat la Download, australienii au primit 3 milioane de lire. Despre The Rolling Stones se spune că urmează să primească 16 milioane de lire pentru 4 concerte. Adică 4 milioane de lire pe concert. Un câştig frumos pentru o seară de muncă.
Aşadar, credeţi că trupele din vechea gardă ar trebui să renunţe şi să lase lor tinerilor? Hmmm… NU! Trupele tinere ar trebui să îi împingă pe cei din vechea gardă jos de pe scenă. Ar trebui să îi facă pe aceştia să pară irelevanţi, depăşiţi. Ar trebui să compună mai bine decât ei. Rock’n’roll-ul înseamnă succes pe merit. Ne plângem că Paul McCartney închide Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice tot cu Hey Jude. Dar din noul val cine are piese pentru a-l înlocui pe Paul? Ce trupă nouă are măcar o piesă care să fie recunoscută de la primele acorduri, ale cărei versuri să fie cunoscute şi să devină un imn în conştiinţa oamenilor de pe acest Pământ?! Păi, cu siguranţă nu Dizzee Rascal, Frank Turner sau The Arctic Monkeys.
Ca să punem problema puţin diferit. Nimeni nu ne cere să nu mai citim literatură clasică, sau să nu ne mai uităm la filme clasice. S-au scris atâtea cărţi după cele publicate de Jane Austen, Charles Dickens şi Ernest Hemingway – dar ceea ce a venit după a fost mai bun decât clasicii, i-a făcut să pară desueţi pe aceştia?
Există tendinţa de a-i compătimi pe tineri: „Sărăcuţii…. nu mai au loc de dinozaurii ăştia”.
Recent m-am întâlnit cu trupa Marillion la premiile acordate de Prog Magazine. I-am spus solistului Steve Hogarth: „În mod clar ceea ce a făcut Marillion a fost inovativ, dar voi aveaţi deja un public al vostru în faţa căruia cântaţi. Ce ar putea face o trupă nouă astăzi?”. „Îţi spun eu ce pot să facă: să fie extraordinari!”, mi-a spus Steve.
Pe la începutul anului, am fost la Radio 5 unde am vorbit despre Festivalul Isle of Wight (cu Tom Petty, Bruce Springsteen şi mai „tinerele” speranţe Pearl Jam – cap de afiş). Am explicat faptul că noi, cei de la Classic Rock Magazine susţinem trupele tinere. Dar, ca să fiu cinstit, niciuna dintre trupele pe care chiar noi le-am premiat nu au compus piese care să poată concura cu Whole Lotta Love sau The Boys Are Back In Town. Nu am auzit la trupele tinere o piesă cel puţin la fel de bună ca Walk This Way, We Will Rock You, Jumping Jack Flash, London Calling, Going Underground, Sex And Drugs And Rock’N’Roll, Smells Like Teen Spirit.
Este adevărat că vremurile s-au schimbat. Trăim în lumea DAB radio, YouTube, Spotify şi Soundcloud şi având în vedere că nu mai există Top Of The Pops sau un Top 40 este din ce în ce mai greu să ieşi în faţă şi să impui piesele tale… dar subliniez din nou faptul că NU EXISTĂ PIESE EXTRAORDINARE.
Noul editor muzical de la New Musical Express mi-a spus că există aceste piese de excepţie la trupele noi. Mi-a dat exemplu trupa Milk Maid şi mi-a lăudat piesele lor. DJ-ul a fost drăguţ şi mi le-a pus. Le puteţi asculta aici:
 
Milk Maid – Summertime
http://www.youtube.com/watch?v=MaLOhjrK6aI
Milk Maid – Dead Wrong
https://www.youtube.com/watch?v=NXhXbkHZSew&feature=relmfu
Eu nu voi comenta nimic…
sursa: Scott Rowley, redactor-şef la Classic Rock Magazine

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here