Terry Uttley (Smokie): "Filosofia mea de viaţă este: dacă nu este stricat atunci nu-l repara"

septembrie 16, 2014

369

Traducere din Yorkshire Evening Post (2012)
Terry Uttley este membru fondator al uneia dintre cele mai de succes trupe din lume – Smokie – dar probabil nu l-aţi recunoaşte dacă l-aţi vedea pe stradă. În interviul acordat lui Neil Hudson de la Yorkshire Evening Post (11 ianuarie 2012), Terry Uttley povesteşte despre concertul susţinut în faţa a 170.000 de spectatori, despre familie şi despre întâlnirile cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
„Kremlinul este extraordinar, absolut fabulos, foarte spaţios. au un teatru înăuntru, am cântat de 4 ori acolo şi a fost senzaţional. În 2004, am primit un telefon şi am fost înştiinţaţi că preşedintele Putin ne-a invitat personal să cântăm acolo. Ultima dată am cântat acolo în decembrie. am susţinut şi turnee în Rusia şi am cântat în săli mici de 800 de persoane dar şi pe stadioane cu 170.000 de persoane. Pe 17 decembrie am cântat la Tallinn, în Estonia, iar în culise am fost întrebaţi dacă vrem să cântăm din nou la Kremlin, aşa că pe 29 decembrie am susţinut din nou un concert acolo. am cântat 4 piese printre care şi What Can I Do? – o piesă foarte populară acolo”.
„În ceea ce priveşte succesul nostru în Anglia… Acasă am avut un hit cu Alice, dar acolo există o mentalitate cel puţin ciudată: „ok, ştim hitul, dar… ce urmează, ce mai e nou?„. Noi cântăm cam 6 concerte pe an în Anglia. În orice alt colţ al lumii suntem foarte populari. În Africa, în Australia am fost recent în top 5 al celor mai bine vândute albume. Nu prea stăm acasă în Marea Britanie, suntem mai mereu plecaţi. Anul trecut am făcut 166 de zboruri şi am susţinut 80 de concerte în toate lumea”.
„În ceea ce priveşte muzica, sunt foarte mândru de faptul că am putut să mergem mai departe şi de faptul că oamenii încă vor să ne asculte. Am parcurs un drum lung din 1968, abia în 1975 am avut primul nostru hit: If You Think You Know How To Love Me. Trupa a fost înfiinţată pe vremea când eram la Şcoala Catolică de Gramatică. Îmi amintesc că am văzut la TV trupa The Shadows şi apoi l-am rugat pe tatăl meu să-mi cumpere o chitară. Am învăţat să cânt la chitară cu ajutorul revistei publicate de Burt Weedon„.
„Primul meu job a fost într-o tipografie. Acolo lucra şi tatăl meu. Părinţii mei s-au gândit încă de când m-am născut că aceasta va fi profesia mea, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Colegii de la şcoală mă tot rugau să facem împreună o trupă aşa că nu am stat prea mult pe gânduri. Tatăl meu m-a susţinut, deşi a considerat că nu am ales un drum bun. Ar fi putut să nu iasă nimic nici cu muzica, nu aveam nicio certitudine că voi avea succes. Dar când eşti tânăr şi nu ai prea multe griji faci şi astfel de nebunii. Şi eu şi colegii mei locuiam cu părinţii, nu aveam griji sau responsabilităţi. Mai târziu îmi amintesc că tata a recunoscut că a greşit”.
„Filosofia mea de viaţă este: dacă nu-i stricat atunci nu-l repara. Mi-amintesc de un concert în Africa de Sud şi la un moment dat a urcat pe scenă alături de noi câştigătorul concursului Pop Idol de acolo. Ne-a întrebat dacă îi putem da un sfat. I-am spus: priveşte mereu spre public, zâmbeşte şi să miroşi întotdeauna bine”.
„Mi-amintesc o poveste amuzantă din 1970. Alan plimba o fată cu maşina şi a fost oprit de Poliţie. Alan s-a dat jos din maşină, aşa cum făcea acasă în Anglia, dar acest lucru s-a dovedit a fi greşit în SUA. Poliţiştii au interpretat gestul ca pe o ameninţare şi au scos pistoalele. L-au întrebat pe Alan de unde este şi el, speriat de moarte, ţipa într-una: East Bierley. În mod evident Poliţia din Los Angeles habar n-avea de East Bierley din Anglia”.
„Mi-ar plăcea foarte mult să-l întâlnesc pe Tommy Shaw de la trupa Styx. Ei s-au lansat cam în aceiaşi perioadă cu noi. Styx e trupa mea preferată, iar Tommy este un performer excepţional. Sunt un mare fan”.
„Când vreau să mă relaxez petrec timp cu familia, sau merg la pub-ul local. Nu mai sunt o pasăre de noapte, deşi la un moment dat am fost. Când nu suntem în turneu nu ne vedem unul cu altul şi cred că acesta este unul dintre motivele pentru care am rezistat atât de mult împreună. Am doi copii şi doi nepoţi. Sunt căsătorit cu Shirley de 36 de ani şi jumătate”.
„Despre numele formaţiei… Povestea este în felul următor. Trupa s-a numit în multe feluri până am ajuns la acesta. Prin 1970 am trimis un demo la Los Angeles şi cei de acolo ne-au spus: ‘Hey, that’s a smokey sound’ – ne-a plăcut atât de mult încât am păstrat numele: SMOKIE. Iniţial ne-am numit SMOKEY, dar am primit un telefon de la Smokey Robinson care ne-a spus că nu putem folosi acel nume deoarece lui i se spune Smokey. Aşa că am schimbat numele în SMOKIE„.