10 august este o dată pe care, cu siguranță, n-o vor uita nici protagoniștii dar nici participanții la spectacolul “Fusioni Sonore”.
Terracina, localitatea pe teritoriul căreia se află situl de patrimoniu cultural și deci va găzdui extraordinarul eveniment, se pregătește intens din punct de vedere logistic.
Iar locuitorii orașului (ca și cei din împrejurimi) știu că acesta va fi Concertul Verii și nu trebuie ratat.
În 10 august 2026, de la ora21.00, din ruinele Templului Anxur vor răsuna vocile tenorului crosssover Federico Paciotti și a sopranei pop-opera Iana Novac.
Eventul organizat de Twenty Five Events în colaborare cu Prom’Art Creative beneficiază de patronajul reunit Fondazione Città di Terracina și PrimăriaTerracina (și marchează Anul România-Italia printr-un original parteneriat public-privat).
Fostul student eminent (devenit azi profesor) la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma, Federico Paciotti este poate cel mai recunoscut interpret de crossover din Italia și numai, sincretismul realizat de el între canto classic și chitara rock fiind unanim remarcat.
Și se poate lăuda cu performanțe dintre cele mai diverse, de la câștigarea Festivalului Sanremo (cu trupa Gazosa) la colaborările cu David,Foster, Sumi Jo, Giovanni Allevi, Ramón Vargas sau Celso Valli.
Și-a purtat stilul interpretativ inedit pretutindeni. Din Piazza San Pietro (unde a cântat în fața Papei Francesco) sau Arena di Verona până la scene ample din întreaga lume.
Iana Novac, compozitoare, pianistă, solistă, membră a trupei A.S.I.A, este una dintre cele mai appreciate voci din panorama pop-opera europeană.
Printre titlurile care atestă acest lucru figurează “Vocea simbol a României pe scenele lumii”,”Excelență în Pop-Operă” sau ”‘Elite Voice Iconic Soprano”.
Cu asemenea protagoniști, spectacolul din 10 august desfășurat în splendidul cadru natural oferit de Tempio di Give Anxur poate propune fără emoții un program care să abordeze pagini celebre din muzica clasică italiană sau internațională, în reinterpretări crossover dar și creații originale semnate Federico Paciotti sau un autoportret muzical oferit de Iana Novac publicului Italian.
- Psihologul Muzical (ediția 1253 – 24.10.2026): Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Top Cântece despre prăjituri, ciocolată, dulciuri, etc - octombrie 28, 2026
- Actorul Marcel Iureș, invitatul artistei de jazz Teodora Brodyîn spectacolul „Întâlniri cu Oameni-Păsări – esențe de zbor”,pe 29 octombrie, la ARCUB – Sala Mare - octombrie 28, 2026
- Top Cântece care au în titlu bătrân, old, vecchio etc. Votează cel mult 10! - octombrie 25, 2026






































