I know, it’s only… Heavy Metal. Made in Birmingham, U.K. (18.07.2022)

Cronică de Marius "Kiss" Șerbănoiu

0
142

I know, it's only... Heavy Metal. Made in Birmingham, U.K. (18.07.2022)Și a fost din nou un concert cu „Zeii Metalului” – JUDAS PRIEST – la București! Eveniment de top pentru fanii heavy metal, veniți din toate zonele țării pentru (re)întâlnirea cu trupa britanică.

 

Pe ZEI i-am așteptat la București  aproape trei decenii. Pe 11 iulie 2008, la festivalul ‘B’Estfest Aftershock’, de la Romexpo, a fost prima întâlnire cu trupa. Se întâmpla după 28 de ani de la audiția excelentului LP ‘British Steel’. În toamna acelui an (1980) îmi intrau în suflet, de unde n-au mai vrut să iasă niciodată…

 

După prima apariție JP în România, a urmat peste alți trei ani, în 2011, festivalul ‘Rock The City’ din Piața Constituției: Metrock, Trooper, Hatebreed, Whitesnake și… Judas Priest, cap de afiș. După lansarea celui de-al 17-lea album al trupei, ‘Redeemer of Souls’, în 2014, a urmat un turneu mondial, iar Priest a ajuns din nou în România un an mai târziu, în cadrul turneului de promovare a albumului. Dar și în Bulgaria, la Sofia, pe ‘Armec Arena’. N-am rezistat și am mers și acolo după ei. A doua zi, pe 1 iulie, concertau la București. Între Sofia și București sunt doar 383 km. O bagatelă, atunci când vine vorba să ajungi la un alt concert cu trupa favorită! În 2018, când nu se mai aștepta aproape nimeni, Halford & Co a ieșit pe piață cu un album devastator: ‘Firepower’! Criticii l-au comparat atunci cu ‘Painkiller’, considerat și acum unul dintre cele mai bune 10 LP-uri heavy metal din toate timpurile. De data asta, Bucureștiul a fost pe lista locațiilor pentru promovarea albumului chiar în anul apariției, 2018. Un an mai târziu, la 50 de ani de la înființarea trupei (1969), s-a anunțat turneul de promovare ’50 Heavy Metal Years’. În toamna lui 2019 îmi cumpăram deja bilet. Urma cel de-al 6-lea concert văzut cu Judas Priest! Nici în cele mai frumoase visuri, în timpul perioadei cenușii, ceaușiste, nu mi-am imaginat că voi ajunge să-mi întâlnesc idolii din adolescență de atâtea ori. Dar… a venit martie 2020 și debutul Pandemiei de Covid. Viața pe care o știam dinainte nu mai era. Au început să se anuleze concerte, iar în cele mai bune cazuri să se amâne. Concertul, programat iniţial pentru 21 iulie 2020, a fost reprogramat exact un an mai târziu, pe 21 iulie 2021, pentru ca după aceea să fie mutat iar, din cauza pandemiei, pe 18 iulie 2022 la Arenele Romane.

Doi ani au trecut ca-ntr-o clipită. Un alt concert legendar, sold out! În deschidere: Amalgama și Dead Daisies, apoi Judas Priest! Public numeros, cunoscător de muzică bună, mulți veniți și pentru DEAD DAISIES, o trupă formată din muzicieni de top, unii dintre ei legendari, precum vocalistul și bassistul trupei – Glenn Hughes (ex Deep Purple și Black Sabbath, ca să menționez doar două dintre trupele pe unde a cântat în trecut) și Doug Aldrich, un excelent chitarist ce a cântat în trecut cu Dio, Whitesnake, House of Lords, Bad Moon Rising și în supergrupul Revolution Saints, înainte de a fi din nou coleg cu Glenn Hughes, din 2016. Din păcate, au cântat mult prea puțin (cam o jumătate de oră), iar pe piesa ‘Burn’, interpretată impecabil, abia intrasem în atmosferă. Trupa ar merita în România un concert dedicat, de cel puțin 90 de minute.

 

Pauză de hidratare. Urmează să intre pe scenă JUDAS PRIEST! Emoții, întâlniri cu vechi prieteni, cu noi prieteni. Bere ‘Ciuc’, 400 ml, scumpă (15 lei) și deloc bună. Nu repet greșeala: ‘Heineken’, 500 ml, scumpă (20 lei), dar bună. Începe! Din boxe răsună un intro, acordurile faimoasei piese… ‘War Pigs’ (Black Sabbath), a prietenilor din Birmingham, probabil un tribut adus celor ce sunt considerați „inventatorii” curentului heavy metal. Al doilea intro, ‘Battle Hymn’, ridică sensibil temperatura din fața scenei de la Arenele Romane. O clasică, intrumentală, de nici un minut, înainte de debutul în forță cu ‘One Shot at Glory’, ultima piesă de pe devastatorul album ‘Painkiller’. Atmosfera se încinge la propriu. Halford este în formă, ceea ce la un concert JP este esențial. Și când te gândești că luna viitoare împlinește 70 de ani!! Un bunicuț cu barbă, ce te duce cu gândul în… Laponia. Dar Halford este prezent, aici, la câțiva pași de noi, cei din public. Aceleași mișcări ample, maiestuoase, același hipnotic aspect și aceeași personalitate pe care le știu de-o viață. Și VOCEA! Mai presus de toate, vocea. Nici nu se termină bine prima piesă, că urmează o alta de top, ‘Lighting Strike’, de pe ‘Firepower’. Ca un arc peste timp (28 ani) între cele două excelente albume. Au urmat apoi… ‘You’ve Got Another Thing Coming’, o clasică nelipsită din concertele lor, ‘Freewheel Burning’, de pe un alt album de top (‘Defenders of the Faith’), urmată de ‘Turbo Lover’, ‘Hell Patrol’ și ‘The Sentinel’, continuând cu interpretarea superbă a piesei „Victim of Changes’, de pe unul dintre cele mai bune albume clasice JP, ‘Sad Wings of Destiny’. A urmat partea cu cele două coveruri, mai întâi piesa celor de la Fleetwood Mac, ‘Green Manalishi’, iar apoi minunăția de piesă a lui Joan Baez, ‘Diamonds and Rust’, varianta în forță, deși poate unii ar fi preferat varianta acustică. Urma momentul mult așteptat: „He is the Painkiller! This is the Painkiller!” Cavalcadele de riff-uri, schimbările infernale de ritm și zgomotul asurzitor (în preajma boxelor) al pedalelor duble, fac din piesa asta infernul perfect. I-ar fi plăcut, mă gândesc, și lui… Dante Alighieri. O interpretare de zile mari, cu Halford ținând tempo-ul la un nivel incredibil pentru vârsta lui. Cu Richie Faulkner, un chitarist foarte bun, cu look, atitudine și priză la public, un tip ce s-a integrat perfect în peisajul trupei și cu Ian Hill (veteranul trupei), același „metronom” clasic și exact ca un ceas elvețian. Cu Scott Travis, toboșarul ce l-a urmat pe Halford în toate proiectele sale, rod al încrederii și al competenței acestuia. Și cu Andy Sneap, al doilea chitarist, ce a împlinit 53 de ani chiar în ziua concertului, ultimul venit în trupă. Un tip serios și un chitarist bun, dar amintirea lui Glenn Tipton încă doare…

 

‘Painkiller’ este o piesă perfectă pentru a încheia un concert. Dar Judas Priest mai are o parte separată, de final, un „encore” cu alte câteva piese de top ce nu lipsesc niciodată de pe playlist. ‘The Hellion / Electric Eye’ (de pe ‘Screaming For Vengeance’), urmat apoi de secvența în care Halford intră în scenă pe-al său Harley Davidson, cântând ‘Hell Bent For Leather’, cu aluzie la îmbrăcămintea lor clasică din piele și ținte piramidale. Momentul este legat imediat de o altă piesă „Trade Mark” JP, ‘Breakin’ The Law’, melodia fanion a trupei ce i-a însoțit în permanență, în concerte, de-a lungul carierei, începând cu toamna anului 1980. Finalul concertului de fix 90 de minute este asigurat de binecunoscuta piesă ‘Living After Midnight’, de pe același minunat LP, ‘British Steel’, un fel de… ‘Rock and Roll All Nite’, dar la alt nivel.

În linii mari, cam acesta a fost al 5-lea concert cu Judas Priest în România. A 6-a oară când i-am văzut live! Privind în viitor, având în vedere că aproape e gata cel de-al 19-lea lor album de studio, mă gândesc că… 7 e o cifră bună, frumoasă și plină de simboluri. Ar fi ceva extraordinar! Oricum va fi să fie, eu mă declar mulțumit. Și optimist! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here