Îmbrățișați-vă și plecați!

2
21

sursa foto: gsp.ro
sursa foto: gsp.ro

Articol de Alin Buzărin publicat pe gsp.ro
De trei luni încoace, un neamț cu șublerul la ureche distruge fotbalul românesc pe care fusese adus să-l repare. Ilustrul Christoph Daum e cea mai penibilă figură care a stat vreodată pe banca echipei naționale și ne convingem, meci după meci, că momentul angajării sale s-a situat într-o noapte a minții celor care l-au adus. De fapt nu, afirmația e complet greșită, conducerea FRF, în frunte cu Răzvan Burleanu, se află într-o multiplă noapte polară a minții, iar cei ce iubesc fotbalul așteaptă în zadar zorile, după doi ani și jumătate de întuneric.
0-0 la Astana e rodul diletantismului lui Daum și al pupincurismului celor care l-au angajat și-l plătesc cu jumătate de milion de euro pe an ca să ne ducă în prăpastie. Acest neamț a cărui carieră de antrenor s-a terminat de mai bine de un deceniu se pare că n-a priceput niște noțiuni elementare, pe care orice nea Caisă de la liga a treia, cu treningul sumes peste pântece, le visează și noaptea.
Habarnistul a impus echipei naționale o călătorie de noapte care nu era necesară. N-a înțeles că, la trei zile distanță, nu poți să schimbi doar un jucător în echipa de start, când ai un lot de 25 de turiști. N-a priceput că un puști ca Răzvan Marin nu poate juca două meciuri la 72 de ore. N-a intuit, când s-a accidentat Chipciu, că avem nevoie de un vârf, nu de Enache. N-a realizat că e absurd să bagi încă un atacant, pe Andone, abia în minutul 85. N-a putut să-și dea seama că n-ai cum să joci în față mereu cu Stancu și să-i ții pe bancă la infinit pe Alibec, Andone sau Keșeru. La început ne-a aiurit cu discursurile sale de pastor la Credo TV, dar dacă nici după ce am pierdut patru puncte cu Muntenegru și Kazahstan nu înțelegem că trebuie să-l facem imediat pachet și să-l trimitem acasă, ne merităm soarta!
Christoph Daum e însă un vinovat secundar, adus de niște bani (mulți!) în situația de a se face de râs la bătrânețe. Marele vinovat al acestor eșecuri în serie este însă Răzvan Burleanu. În două zile au ratat calificarea reprezentativele U19 și U21, iar echipa mare a pus deja trei brațe dintre cele patru ale crucii pe Mondialul din 2018. Ca și Daum, la început Burleanu ne-a vorbit frumos, dar fără sens, făcându-ne să credem că el e calea, adevărul și viața. În timp ne-am lămurit de această imensă păcăleală, care nu ține fotbalul nostru pe loc, ci îl duce mult în spate, făcându-l să piardă și timp, și bani!
 
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://blogsport.gsp.ro/buzarin/2016/10/11/imbratisati-va-si-plecati/

2 COMENTARII

  1. Nu cred ca s-ar fi recurs la solutia asta cu selectioner strain daca un anumit finantator, cunoscut ca o oaie breaza pentru intrigile sale, n-ar fi facut si desfacut sforile la Echipa Nationala, impunand selectionerilor petardele lui de jucatori, pentru a le creste cota si pentru a obtine bani in plus, nemeritati, din transferul lor. Exasperarea celorlalti oameni de fotbal a condus la solutia aceasta controversata…

    • Teoria ar fi valabilă dacă în lotul de acum n-ar fi așa de mulți actuali sau foști steliști. Oricum nu cred că Burleanu a apelat la un antrenor străin de frica implicării oierului. A făcut-o din neputință, nepricepere, snobism. Dacă nu l-a luat pe Tamaș aflat în mare formă, dar l-a luat pe Enache (penibil mai tot timpul) atunci dă-mi voie să spun că Daum nu e cu nimic mai breaz. Ambii jucători sunt la Steaua! O părere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here