…….??!!??…… N-am mai văzut atâta puștime strânsă la un loc din 2009 când am fost la Sala Polivalentă pentru un concert Voltaj. Oriunde întorceam capul, vedeam câte un copil care își târa cu înverșunare părinții după el. „Mami, hai mai repede să le vedem pe Indila și pe Delia”, zicea o fetiță de vreo 7-8 ani în timp ce părinții ei urcau agale scările. „Fiica mea m-a convins de dimineață să iau bilete, a zis că aproape toți colegii ei de clasă vor fi aici. Am mai găsit bilete doar de 220 lei și am venit toți trei (n.r. – era și tatăl prezent)”, mi-a mărturisit o mamică-spectatoare. Sala Palatului era un adevărat furnicar. Este greu să vă descriu entuziasmul unor copilași. Ei sunt sinceri, nu știu încă, să mimeze bucuria, așa că te molipsești rapid văzându-i. Maria, o elevă în vârstă de 17 ani se lăuda în fața colegilor: „Am trei piese de-ale ei pe Ipod: SOS, Dernier Danse și Tourner Dans le vide”. Am urcat puțin și până în spatele sălii, acolo unde Teodora (10 ani) era puțin dezamăgită: „Mami, dar nu cred că o să o vedem de aici… e prea departe”, spunea ea îngrijorată. În fața scenei, situația era mai liniștită.
O fetiță (să fi avut vreo 12-13 anișori) îi explica unchiului ei de ce este Indila preferata ei: „Este naturală de aceea îmi place mie foarte mult de Indila. Îmi place și vocea ei, dar cel mai mult o admir pentru că e naturală, nu are o tonă de fond de ten pe față, nu se îmbracă vulgar. E ca un om simplu”.
Undeva în partea dreaptă a sălii, un tătic vorbea la telefon: „Sunt la concertul Indila… am adus-o pe fii-mea… Nu știi cine e? Dar tu ai trăit sub piatră până acum?? Eu am alergie deja la piesa aia… Dernier Danse… au dat-o ăștia peste tot la radio!”
Sala s-a umplut rapid, iar la ora 16.00, luminile s-au stins și a început recitalul Deliei Matache. Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută. Are o trupă foarte bună, un chitarist care cântă cu trăire (și-a rupt chiar și o coardă la chitară) și se pierde în solo-uri de efect. Delia este o prezență deosebită. Legătura dintre ea și public s-a creat rapid, iar glasurile cristaline ale celor mici au răsunat pe parcursul celor 30 de minute. Îi cunoșteau toate piesele, iar când Delia i-a rugat să aprindă telefoanele, Sala Palatului s-a transformat brusc în bolta înstelată. Delia nu a ratat ocazia să îi invite pe spectatori la concertul ei din 13 martie 2015, care va avea loc tot la Palat. Pe mine m-a convins.
În pauza dintre cele două recitaluri, organizatorii au ales să aprindă doar primul set de lumini (cel din fața scenei), păstrând un semi-întuneric în sală. Foarte puțini spectatori s-au mai încumetat să-și părăsească locurile. Între timp, jurnaliștii, care se strânseseră deja în fața scenei (se puteau face fotografii în timpul primelor două piese de la o distanță de cel puțin 1 metru față de scenă, pe scurt, trebuia să stăm peste cei din primul rând), își pregăteau aparatele foto. Mi-am căutat și eu un loc cât mai bun pentru fotografii, dar n-am apucat să mă acomodez cu el pentru că a venit Andrei Irode (Blackhawk Security), care ne-a anunțat cu zâmbetul pe buze că… s-a modificat schimbarea. Aveam în mână setlistul serii și ne-a spus că avem voie să facem fotografii la bis, atunci când va cânta Dernier Danse. Ne-am uitat lung la coala de hârtie A4 pe care erau scrise cu pixul 7 piese! Una dintre ele, evident, Dernier Danse, era trecută de două ori. „Asta o fi prima parte a concertului”, m-am gândit eu. La ora 16.50 au venit pe scenă cei 4 instrumentiști: doi dintre ei cântau la chitară acustică, unul era la cajun și cel de-al 4-lea cânta la.. laptop. Luminile au rămas aprinse timp în care artiștii și-au acordat chitarele și au așteptat, pe scenă, să se stingă luminile, să vină Indila… să se întâmple ceva. Orice! Au fost 20 de minute extrem de lungi și pentru ei și pentru noi, cei din sală. Din când în când câte un copil striga cât putea de tare „Indila” și aplauzele se întețeau, semn că oamenii erau tot mai nerăbdători. Cei patru instrumentiști terminaseră de mult probele și priveau când spre culise când spre luminile din tavan… La 17.10 așteptarea noastră a luat sfârșit! Indila a pășit pe scenă în aplauzele și strigătele de bucurie ale românilor.
Recitalul a început cu Dernier Danse, spre bucuria tuturor. Oamenii au cântat cot la cot cu artista. „Mă bucur că sunt aici! Hai să ne distrăm!”, a spus ea fără pic de entuziasm, fără pic de căldură în glas. Intonația ei aproape a „înghețat” sala. Cred că este și asta o artă: să reușești să tai elanul celor 4.000 de spectatori care au venit special pentru tine, care și-a declarat dragostea necondiționată pentru muzica ta. Din păcate, am văzut pe scenă o artistă care părea adusă cu forța acolo, care învățase mecanic un text… Ne-a mulțumit pentru că am fost printre primii care au susținut-o și care au ajutat-o să se mențină în topuri, apoi și-a încheiat ideea cu o frază care i-a făcut pe unii spectatori să zâmbească ironic: „I think you’re so ok”. Ceea ce nu putea decât să ne bucure! E ok să fii… „ok”. Indila a mărturisit că nu știe prea bine engleza, așa că a vorbit mai mult în franceză, dar nici atunci nu a fost convingătoare. Am mai văzut artiști care nu se mișcă prea mult pe scenă, dar niciunul nu a fost atât de inexpresiv. Indila a făcut 3 – 4 pași în stânga stativului de microfon și alți 3 – 4 pași în dreapta. În rest, a bătut pasul pe loc și și-a mișcat brațele în ritmul muzicii. Îmi place vocea ei, îmi place să o ascult, dar live nu-mi transmite nimic. La un moment dat ne-a spus că are nevoie de un moment de respiro (cântase vreo trei piese!!). A strâns microfonul la piept, și-a pironit privirea în podea și a rămas așa… tăcută câteva momente. S-a așternut o liniște nefirească în sală… parcă țineam un moment de reculegere în amintirea cuiva drag… Liniștea a fost întreruptă brutal de glasul unui copil: „Je t’aime Indila”, a strigat el. Artista a zâmbit, ca pentru sine, și a răspuns pe un ton la fel de plat: „Și eu te iubesc! Exact de asta aveam nevoie”. Apoi concertul a continuat cu piesa Tourner Dans Le Vide.
Era 17.40 când ne-a mulțumit pentru prezență, a spus că speră că acesta va fi începutul unei frumoase povești de dragoste și și-a luat rămas bun de la noi, spre surprinderea tuturor. Evident, a fost cerut bisul cu insistență. A revenit ținând în mână steagul României, gest aplaudat intens de spectatori. A mai cântat două piese: SOS și, din nou, Dernier Danse, doar că de data aceasta a avut și orchestrație. Din păcate sunetul a fost sub orice critică la ultima piesă. Bașii puternici ne-au reașezat plămânii în cutia toracică. Abia îi mai auzeam vocea printre atâta zgomot. La 17.50 a părăsit scena fluturând steagul României de care nu s-a despărțit pe parcursul bisului.
Așadar, Indila a oferit un recital scurt de 40 de minute. Au fost 8 piese dintre care una a fost cântată de două ori. M-a surprins neplăcut faptul că la final a ieșit de pe scenă fără să facă o fotografie alături de colegii ei, sau măcar să stea să-și ia la revedere de la noi alături de băieți. Nu! Pur și simplu a plecat, iar cei 4 colegi ai ei au rămas și s-au felicitat între ei. Probabil așa se face în Franța.
În loc de concluzie
Este prima dată când plec de la un concert fiind mai impresionată de recitalul din deschidere decât de cel al vedetei principale. Faptul că a cântat doar 40 de minute i-a deranjat pe toți, inclusiv pe cei mici. Dacă piticii au fost dezamăgiți pentru că și-ar fi dorit să o asculte mai mult, părinții lor erau nervoși din motive financiare. „Am dat aproape 5 milioane pe 3 bilete… pentru ce?! Nu am văzut niciodată un concert atât de scurt!”, comenta cineva. Un alt aspect extrem de comentat în drumul spre ieșire a fost lipsa ecranelor: „Eu nu am văzut-o… e mică de înălțime, eu am stat sus, în spatele sălii… știu că am dat doar 120 lei pe bilete, dar totuși, aveam dreptul să o văd și eu, nu??”, se întreba revoltat un domn. Copilașii în schimb, au fost mai înțelegători: „mi-aș fi dorit să dureze mai mult, dar mă bucur că am văzut-o”, îi spunea unul mamei lui. „Prea sunteți nemulțumiți de toate, a fost foarte tare!!”, își dojenea părinții o adolescentă.
Cam așa s-a văzut, prin ochii mei, concertul susținut de Indila la București. Am înțeles că oricât de bun ai fi în studio, oricât de bun ar fi producătorul tău și oricât de bune sunt videoclipurile tale, asta nu înseamnă că ești și un artist excepțional în concertele live. Ceea ce nici măcar nu e grav. De asemenea, poate ar fi (mai) bine să așteptăm ca un artist să lanseze măcar două albume până când decidem să-l aducem la Sala Palatului. Știu că românii și-au exprimat, în repetate rânduri, frustrarea că la noi nu vin cei aflați pe val, vin doar „dinozaurii”. Propun să îi aducem când sunt pe val, dar să le dăm șansa să își alcătuiască un repertoriu care să acopere măcar 90 de minute decente.
Trebuie să menționez că inițial, organizatorul VreauBilet.ro, a anunțat un singur concert, dar cererea de bilete a fost atât de mare încât a programat al doilea concert în aceiași zi. Semn că românii merg oriunde dacă ascultă, ca niște roboței, o piesă în heavy rotation pe toate posturile de radio. E clar că suntem ușor de manipulat din acest punct de vedere. Spre surprinderea mea, nu au existat CD-uri la vânzare… Nici la primul concert, nici la al doilea! Așadar, Indila a lansat albumul Mini World în februarie 2014, dar nu a dorit să-l vândă și la București. Păcat! Sunt sigură că cei mici s-ar fi bucurat să-l aibă, iar părinții ar fi dat cu generozitate bani pe el, până la urmă ce ar mai fi contat alți 50 de lei pe lângă cele câteva sute date pe bilete?!
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
- MULTUMIRI PRIETENILOR NOȘTRI! - septembrie 1, 2024
- FESTIVALURI, GOLĂNII, BANI, SAU NE FACEM CĂ NU ÎNȚELEGEM? - iulie 16, 2024
macar asa sa cante si delia in concert pe bani, ca s-o fi plictisit de fredonat la TV si la festivalurile primarilor:)Asta e problema si lanoi, avem oameni de TV, nu de concerte:)
[…] INDILA LA SALA PALATULUI (7.12.2014) (cronică) […]