Actrița americană Jane Fonda, în vârstă de 81 de ani, a fost arestată vineri în timp ce participa la Washington la un protest pe tema schimbărilor climatice, relatează Mediafax citând postul BBC News.
O înregistrare de la fața locului arată momentul în care actrița era escortată de polițiști în cursul unui protest în fața Capitoliului american.
Actrița se numără printre cele 16 persoane care au fost arestate, potrivit postului CBS News. Persoanele arestate sunt acuzate de obstrucționare.
Jane Fonda a anunțat că se va implica în protestele pe tema schimbărilor climatice, afirmând că a fost inspirată „de mișcarea incredibilă creată de tineretul nostru”.
Artista a promis să protesteze în fiecare vineri până în luna ianuarie, cerând să fie luate măsuri pentru a face față schimbărilor climatice.
Jane Fonda a participat la o serie de proteste, rostind chiar un discurs la Los Angeles cu ocazia grevei climatice globale, care a avut loc săptămâna trecută.
- JURNAL HOLBAT DIN 22 IULIE – N. DAN SĂ DESEMNEZE PREMIER! SĂ PUNEM BRELOCUL LA LOC! - iulie 22, 2026
- JURNALUL MEU DUMINICAL: FOTBAL – SHOW LA MONDIALE 19.07 - iulie 19, 2026
- VĂ MULȚUMIM, PRIETENI! - iulie 16, 2026
































