JURNALUL MEU DIN 25.10 – ZIUA ARMATEI

0
48

JURNALUL MEU DIN 25.10 - ZIUA ARMATEIZi de sâmbătă cu soare pe strada mea. Ni s-a spus că de mâine vin ploi și temperaturi scăzute.* Am avut o noapte intensă și radiofonică. Doi invitați foarte muzicali. Florentin Milcof care-și pregătește aniversarea de 60 de ani cu un show de zile mari (e sold out) și Claudiu Purcărin, vecin de bloc cu Florentin, baterist cu multiple proiecte, dar primul e Nightlosers.* Fiind Ziua Armatei mi-am amintit că pe 25.10.1976 am depus și eu jurământul la unitatea militară din Lipova. Am aflat că acolo a fost și Premierul Bolojan, spre final de ani 80. Și mulți alții au ajuns acolo. E bine că suntem școlarizați. Bolojan s-a dus și a cuvântat la Carei, unde se află Monumentul Ostașului Român creat de unchiul meu, Vida Gheza (ajutat de arhitectul A. Dâmboianu). Inaugurarea a fost pe 25.10.1964 adică la 20 de ani de la eliberarea totală de sub ocupația horthistă a nordului țării. De atunci se sărbătorește Ziua Armatei Române. Erau semne reale de consolidare a identității naționale, când România căuta, spera la independența de blocul sovietic. Atunci se putea vorbi despre ”suveranism” real.La mulți ani tuturor militarilor adevărați și cinstiți!*

Observ că Președintele nici acum n-a învățat cum se fac mișcările firești în fața gărzii de onoare, măcar un simplu stânga-nprejur. A vorbit în stilul cunoscut la Iași, unde s-a ales și cu o porție de huiduieli aurii. E bine, totuși, că postează pe FB tot ce face.* Ciolacu a ieșit la atac, s-a săturat să fie criticat. A vorbit despre o criză de empatie a guvernului actual. Echipa Nordis joacă tare. Omul va candida la C.J.Buzău.*Întâlnirea lui Grindeanu cu factorii de decizie din Justiție, arată că țara nu e condusă de Guvern, sau de Coaliție, ci de formula ”subtilă” PSD-CSM-CCR.

*Se pare că firma Carrefour vrea să vândă tot din România. 17.000 de angajați ar rămâne fără job-uri. Totuși s-au deschis 30 de magazine noi.

*Sectorul 6 găzduiește un Halloween de București. * În Parcul Circului se adună Aromele toamnei.*La Biblioteca Națională este Festivalul Ciocolatei, Chocolate Saga. Amplu reportaj la TVRInfo.*La Vocea României mi-a plăcut Mara Biriș, dar nu pentru coverul Billie Jean, ci pentru atitudine, expresie și voce. A ales să meargă la Tudor Chirilă și cred că a făcut bine.Mai vedem…

* Mâine are loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sunt așteptați mii de pelerini. Cifre impresionante ale construcției le-ați aflat desigur.Cum ar fi crucea de 7 tone, de exemplu. Costurile nu prea se aud, dar cu siguranță sunt imense. Se și vorbește despre Catedrala recordurilor.TVR și Trinitas vor asigura împreună transmisia de mâine.

*Din păcate la C.M. de gimnastică de la Jakarta fetele noastre n-au prins podiumul, dar merită felicitări pentru prezența în două finale.*F.C.Argeș- Dinamo 1-1.* J. Sinner a trecut în două seturi de Bublik și joacă acum cu australianul De Minaur la Viena.*  Azi e meci tare la italieni: Napoli- Inter Milano iar mâine în Spania,  Real Madrid -Barcelona!*Jaquelin Cristian a pierdut, dar prinde Top 40, performanță mare!*

* Au crescut considerabil vânzările de senzori, de toate felurile, ieftine și scumpe. Aflu din câteva reportaje că lumea e speriată și preocupată de gaze, după explozia din Rahova.Ancheta continuă, iar soluțiile pentru locatarii rămași fără case, nu sunt clare deloc. Nevoie de legi, de juriști, de bani, de bun simț!

*Noi atacuri violente ale rușilor asupra Kievului cu rachete balistice.Victime, incendii. Zelenski cere ajutor, dar nu în genunchi cum scriu niște nesimțiți pe FB. *Coaliția de voință n-a ajuns încă la soluția optimă pentru a ajuta Ucraina. Britanicii au anunțat că vor furniza 5000 de rachete, din alte țări vin avioane, dar Zelenski dorea Patriot, chiar mai multe sisteme.*Noile sancțiuni s-ar putea să aibă efect dar nu curând.*Consilierul lui Putin se află în SUA, pentru negocieri.

*Focare de rabie în județul Botoșani. Se recomandă vaccinarea. *TVRInfo anunță că s-ar putea face mamografii gratuit. Există o hartă online. Dar sunt prea puține județe cu aparatură și specialiști.Ministrul entuziast promite că ia măsuri. Se vorbește iar despre ore de educație pentru sănătate. Auzim la proiecte de nu le putem duce.

* La noapte schimbăm ora, trecem la ora de iarnă, unii zic că vom dormi mai mult, dar nu e adevărat.Mergem la psiholog pentru terapie de adaptare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here