Articol de Iulia Radu
Oamenilor le place să „trăiască” cu iluzii. Le place să vadă alți oameni plângând, le plac poveștile triste, se „hrănesc” cu emoții negative și se mint apoi că au empatizat cu protagoniștii. De aceea se și uită la talent-show-urile de la TV. Oamenilor nu le place muzica, nici arta. Vor doar „sânge”, vor să vadă povești triste de viață care au un final fericit (măcar într-unul dintre capitolele vieții). Vor să vadă „oameni de succes”! Și cine se pricepe mai bine la „ambalat” și „cosmetizat” povești de viață dacă nu ProTV-ul?! Ei sunt maeștri când vine vorba să prezinte povești care îi sperie pe telespectatori, îi fac să se simtă mici, neînsemnați, fără speranță și apoi – bam! – protagonistul dă dovadă de o forță interioară nemaivăzută și cucerește publicul și juriul și își recapătă încrederea în sine. Iar telespectatorii sunt în extaz. De ce? N-am înțeles încă! E clar că dintr-un talent-show, niciun concurent nu poate ieși fără „vânătăi” pe suflet. Nici măcar dacă-i marele câștigător. Arta are suflet, dar omul nu. Eu pot avea simpatie pentru orice, mai puțin pentru suferință. E prea urâtă, prea deprimantă, prea oribilă. În epoca modernă, toată această simpatie față de durere are ceva extrem de morbid. Omul ar trebui să aibă simpatie pentru artă, pentru frumusețe, pentru bucuria de a trăi, pentru culoare. Dar să explic…
Am prins astăzi reluarea emisiunii „Vocea României” (ProTV). Mai exact, am văzut 50 de minute din această ediție (fără să pun la socoteală veșnica publicitate). Am avut curiozitatea să văd cum este împărțit timpul emisiunii între concurenți – muzică – antrenori. Am dat drumul cronometrului, iar rezultatul nu a făcut decât să-mi confirme bănuielile. Show-ul se concentrează pe antrenori, nicidecum pe concurenți. Este o simplă „mașinărie” a așa-zisei „industrii” muzicale pentru a mai crește box-office-ul „antrenorilor”. Concurenții sunt doar un pretext, fiind folosiți pentru a consolida poziția de lideri de opinie a celor 4 vedete.
Iată ce spun cifrele:
–18 minute au aparținut antrenorilor: comentariile făcute după fiecare duel precum și alegerea unuia dintre concurenți.
–14 minute au fost alocate imaginilor de la repetiții. Și aici accentul este pus pe antrenori: avem sfaturile lor, explicații pentru alegerea piesei, maxime, panseuri, povețe, clișee scoase pe gură cu maximă generozitate de către antrenori. Este obligatoriu ca cel de acasă să înțeleagă cât de empatic, de preocupat, de bun psiholog și ce profesor excepțional este respectivul antrenor. De regulă, acesta este momentul în care aflăm că unul dintre concurenți nu e tocmai mulțumit de alegerea piesei, sau că nu prea are chef să cânte, sau că nu-i atent, sau că nu se concentrează suficient. Uneori, merge mai departe exact cel care întâmpina probleme cu piesa. Chestii de PR, regizate astfel încât cel de acasă să aibă impresia că cei aflați în dificultate sunt câștigători până la urmă.
–13 minute se cântă (în acest minutaj intră și prezentarea făcută de Pavel Bartoș înainte de „duel”). Practic, acestea sunt minutele care aparțin strict CONCURENȚILOR și MUZICII.
– 7 minute aparțin celor eliminați care așteaptă să fie „salvați” de ceilalți antrenori. Și de data aceasta, antrenorii sunt în prim plan. Le vedem fețele îngrijorate, privirea (uneori „goală”, alteori pironită în pământ), iar de multe ori cei patru afișează un aer jenat.
Talent-show = circul în care „mor” talentele
În total, 52 de minute în care este simulată dragostea de muzică și grija pentru noua generație de artiști. Deși la fiecare pauză publicitară auzim sloganul „Asta-i vocea ta”, cred că e clar pentru toată lumea, că e exact pe dos. M-am gândit că măcar pe site-ul emisiunii „Vocea României”, concurenții beneficiază de atenția cuvenită. Ghinion și de data aceasta. Informațiile despre concurenți sunt puține (despre unii aflăm câți ani au, despre alții nu) și ai impresia că textele de prezentare au fost scrise de un elev de liceu. Nici măcar fotografia de lângă cele 10 rânduri de biografie, nu este una profi.
Am ajuns ușor la concluzia că astfel de show-uri TV sunt fie niște „aziluri”, fie niște „închisori” pentru concurenți. Până la urmă publicul îi poate vedea doar pe perioada „ispășirii pedepsei” și doar dacă merg „în vizită” pe canalul TV amintit. Apoi, când își recapătă „libertatea” artistică, aceștia dispar în neant.
Am decis să nu mai urmăresc o vreme astfel de emisiuni. Este modul meu de a mă proteja de falsitate, de plictiseală. În plus, am mare respect pentru nervii mei. Mie chiar îmi place muzica, iar această „vânătoare” de talente în prime-time aduce un mare deserviciu ARTEI. Și cu asta nu pot fi de acord!
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025
- Despre audiențele TV din noaptea de Revelion - ianuarie 2, 2025
- M-A IMPRESIONAT! 28.12.2024 - decembrie 28, 2024
Nu fac alte comentarii inutile insa … aveti mare dreptate. … Mai ales cu „Talent-show = circul în care „mor” talentele”, poate mai corect este sa spun, unde sunt omorate talentele.
Nu vreau sa fiu rea, dar sunt curios cum ai regiza tu o astfel de emisiune? Cum ai putea sa dedici mai mult timp muzicii si concurentilor?
Da, intr-adevar de multe ori se dramatizeaza exagerat de mult, de multe ori antrenorii deviaza de la subiect si vorbesc aiureli, dar eu consider ca este totusi nevoie sa le auzi parerea, gandirea, motivul pentru care fac anumite alegeri.
Eu nu sunt regizor, deci nu trebuie sa regizez nimic. Eu comentez ceea ce vad. Eu nu tin neaparat sa le „aud gandirea”, dar m-as bucura sa vad ca dupa acest show se intampla ceva cu participantii.