Lars Ulrich (Metallica) este îngrijorat pentru viitorul genului heavy-metal

0
51

Lars Ulrich și-a exprimat îngrijorarea pentru viitorul rock-ului și al genului heavy-metal, declarând că nu este sigur de unde vor veni marile staruri de mâine.
Revista Classic Rock a pus următoarea întrebare în numărul din februarie: „Este rock-ul pe moarte?
Bateristul formației Metallica a declarat: „Cred că ar fi minunat dacă ar exista undeva o trupă care să zguduie din nou industria muzicală. Dar nu văd cine ar putea să o facă. Din punctul meu de vedere, cea mai tare trupă din ultimii ani este Baroness. Mai îmi place și trupa Kvelertak. Dar nu cred că niciuna dintre acestea poate să atingă culmile succesului, din păcate”.
 
Lars a vorbit și despre procesul împotriva Napster (site de file-sharing): „Nu regret că am dat în judecată Napster, dar sunt surprins că oamenii sunt de părere că este vorba doar despre bani. Mi se pare ciudat că oamenii folosesc atât de des cuvântul „lăcomie”. Am dat în judecată acest site pentru că am vrut să am control. Să vă explic: dacă vreau să pun la dispoziție gratuit muzica mea, o fac. Dar mie mi-a fost luată această opțiune atunci când au fost încărcate pe site piesele noastre”.
 
Lars a recunoscut că în ultima vreme nu prea a mai citit comentariile fanilor de pe Internet, dar a mai spus că ține cont de critici. „Desigur, depinde de critici… Unii spun toate tâmpeniile, Dumnezeu știe de ce, așa că nu am cum să țin cont de ele. Dar dacă s-a întâmplat să citesc și lucruri cu sens , țin cont de ele”.
 
sursa: Classic Rock

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here