Maria Gheorghiu și Pro Musica la Psihologul muzical (ediția 776 – 12.08.2017)

0
238

Maria Gheorghiu la Psihologul Muzical 2017Din nou o ediție cu care ne mândrim. Am realizat un prim duplex în cadrul emisiunii noastre între Radio România Actualități și Radio Timișoara, motiv pentru care le mulțumim domnilor Sorin Floricu și Konrad Pfaff. A fost o senzație extre de plăcută de a-i auzi și chiar vedea pe cei din Timișoara care s-au reunit după 44 de ani de Pro Musica pentru un eveniment de excepție (lansarea clubului Reflektor, un loc deschis pentru acte de cultură: muzică, teatru, film) transmis în direct pe Facebook de către colegii de la Radio Timișoara. S-au aflat în studioul de la Timișoara 4 membri fondatori ai grupului Pro Musica: Ilie Stepan, Doru Apreotesei (Suedia), Dixie Krauser (Germania), Doru Eugen Iosif (primul solist al grupului) și Dragoș Neacșu (colecționar, iubitor de muzică, sponsor al concertelor Pro Musica). Piesele difuzate au fost extrase de către Ilie Stepan de pe DVD-ul Live In Prison.

sursa: pressalert.ro
sursa: pressalert.ro

Partea a doua a emisiunii i-a revenit Mariei Gheorghiu care a făcut un adevărat tur de forță pentru a fi cu noi. Venea de un concert din București și se pregătea să plece spre Gărâna. Maria a dialogat cu prietenii din Timișoara exprimându-și admirația reciprocă. Maria a pregătit un material de album nou, care se intitulează Câmp de lavandă de pe care ne-a oferit mai multe premiere, unele înregistrate și altele interpretate live în studio. Dintre preferințele ei muzicale ați putut asculta piese cu Jack Savoretti, Blackmore’s Night, Garou. Un moment emoționant a fost cel în care a invocat personalitatea marcantă a Reginei Maria căreia i-a dedicat și una dintre compozițiile sale, „Inima de la Balcic”.
Agenda Pop Rock include piese cu Mark Knopfler, Celelalte Cuvinte (a fost ziua de naștere a lui Radu Manafu), Tanita Tikaram, Luther Allison, Pat Metheny, Porter Wagoner și alții.
Topul Sentimental al trupei canadiene Rush a plasat pe podium piesele: 1. Tom Sawyer, 2. Xanadu, 3. The Spirit Of Radio.
N-a lipsit rubrica Hituri de vară de odinioară care dinamizează matineul cu nume ca Precious Wilson, G’Race, Showaddywaddy și Violinista.
 
Audio:

 
 
 
Selecția mesajelor (au fost peste 700!)
Maria Gheorghiu la Radio Romania 2017Veronica, Cluj Bun revenit în casele noastre! Am fost la concertul Depeche Mode. Să ştiţi că mi-a plăcut o bună parte din el. Apoi… nu zic că nu a mai fost frumos, dar am început să fiu atentă la mesaj, la text şi pe alocuri mi s-au părut chiar deprimanţi. Dar publicul, adică restul oamenilor, păreau că se distrează, erau foarte entuziaşti.
Teddi, Londra Salutare! Mulţumesc pentru Rush! Chiar sunt curios ce a ieşit. Mi-a plăcut mult piesa aceasta. Eu nu o ştiam… Am vreo 3 albume acasă, dar nu e pe niciunul. Oricum, mi-a plăcut mult!
Niko, Milano Ce bucurie! Mi-a plăcut mult concertul, l-am urmărit live. Super tare coverul după Dark Side Of The Moon!
Alin Când va cânta Pro Musica live la Bucureşti? Aşa în componenţa în care a cântat în această seară.
Bogdan Felicitări Pro Musica! Jos pălăria în faţa dvs domnilor!
Yannis, Grecia Pro Musica sună bestial! Îi felicit pentru tot ceea ce fac!
Carmen Movileanu ·  Va imbratisez cu mult drag! Psihologule drag, tare bine-i sta Mariei langa tine.
Ovidiu Trufin Va saluta din nou Omul din Taiga din Canada! Multumesc mult pt melodiile frumoase de pana acum! Duminica este ziua mea. Va rog o melodie folk, aleasa de dumneavoastra! Sunt intr-un camp singur in Nord si va multumesc ca imi sunteti aproape acum!
Florin Apostol O noapte frumoasa, succes emisiunii, invitatului/invitaților, și nu in ultimul rând echipei și realizatorilor.
Maria Gheorghiu la RRA 2017Lavinia Ban Când a compus piesa care dă titlul albumului, a inspirat-o un câmp de lavandă real?
Alex M Tita · Bun gasit! Va ascultăm in masină, incă de la începutul emisiunii. E minunat sa urmărești o emisiune live din România, undeva la aproape 10 mii km distanța, undeva in America, in mijlocul zilei! Călătorim si ne-ati facut drumul dintre Chicago si Detroit mai placut si usor! Va multumim din nou pt inca o emisiune minunata! Felicitari echipei si invitaților! Numai bine!
George, Los Angeles Vă ascult cu mult drag! Îmi plac piesele noi. S-au auzit foarte bine piesele live. Şi eu mi-aş dori să ascult piesa cu elicopterul. Dar mi-aş dori să ascult şi Vara întâmplător.
Boogie Ce super ediţie! Până la ora 3.00 i-am avut în case pe cei de la Pro Musica, pe Maria Gheorghiu şi pe… trupa Megadeth (o bucurie să-l revăd pe Kiko)! Mulţumim! Nu vreau să se termine!
Paul Să ştiţi că nu-mi place ce a făcut Blackmore cu piesa diamonds And Rust. Nu ştiu de ce i-a permis Rob Halford să o folosească. Practic, coverul lui Blackmore e lipsit de energie. Nu se cuvine să ataci repertoriul Judas Priest dacă nu eşti în stare.
Călin Vă rog frumos, dacă se poate, să difuzaţi şi o piesă cu Marlyn Manson. A trecut ceva vreme de când nu l-am mai auzit la radio. M-aş bucura să ştiu ce părere aveţi despre acest artist. Ştiu că l-aţi difuzat de multe ori pe Alice Cooper… deci m-am gândit că din când în când am putea să-l auzim şi pe „fiul” lui. Mulţumesc anticipat!
Robby, Reşiţa Oraşul meu se mândreşte cu Maria Gheorghiu!
Maria Gheorghiu live radio 2017Teddi, Londra Am fost la Wacken Festival. Am rămas impresionat de recitalul Status Quo. Nu ştiu de ce, dar eu îi percepeam ca pe o trupă pop-rock. Aşa se fixase în mintea mea. Au avut cel mai zgomotos şi mai bun recital din tot festivalul. N-am cuvinte să descriu!
Cristian, Târgovişte Mulţumesc pentru Celelalte Cuvinte.
Amalia Vă mulţumesc din suflet pentru Elvis Costello. Am avut aşa emoţii când am ascultat-o la radio!!
KissArmy Nu vreau să se termine. Hai să mai cumpărăm o oră! Se poate? Strângem noi bani!
Ramona Credeţi că un top Roger Waters (doar perioada solo) ar fi interesant?
Niko, Milano Wow!! Nu mă aşteptam ca Xanadu să fie atât de sus în top, dar mă bucur mult. Piesa aceasta este o capodoperă! Mulţumesc!
Marcel, Texas, SUA Dle Partoş, trebuie să recunoaşteţi un lucru. Faptul că David Gilmour şi-a văzut de muzică în cariera solo fără să se amestece în social-politic nu i-a scăzut cota. Dimpotrivă. Nimeni nu-l înjură pe Facebook, nimeni nu-l critică. Este un chitarist excelent, un artist desăvârşit. Roger Waters putea să înveţe de la el.
Teddi, Londra Acu’ nu vreau să fiu eu cel care-l bagă pe David Gilmour în gura detractorilor, dar… i-aţi ascultat ultimul album? Sigur, e mai subtil decât Waters. Dar…
Crina Se poate şi un top cu Duran Duran? Nu cred că a existat trupă mai mare în anii 80!
Sorin Waters îi îndeamnă pe alţii să nu cânte în Israel. Le scrie scrisori, pune presiune pe ei. Se bagă în toate. Să-şi vadă de cântat. Am prieteni aici în Cleaveland care spun acelaşi lucru. Şi au dreptate. Ce-i trebuie lui să îl critice pe Trump? Să-şi vadă de Regină!
 

sursa (pentru audio): Radio România Actualități

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here