O operă cu un libret savuros – Ariadna din Naxos de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19:00, într-o distribuţie de excepţie. Cap de afiş sunt două vedete: mezzosoprana Ruxandra Donose – care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii precum Opera din Los Angeles, Royal Opera House – Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Teatrul La Fenice din Veneţia şi care va interpreta rolul Compozitorului, şi Claudiu Bleonţ – actor cu un palmares cuprinzător de roluri pe toate scenele importante de teatru din România, care îl va întruchipa pe Majordom.
Inedita poveste va fi readusă la viaţă de Orchestra Naţională Radio – dirijor Tiberiu Soare. „Avem în faţă o capodoperă eclectică, un amalgam armonios de stiluri. Nu ştiu de ce, dar studiul acestei partituri îmi trezeşte o melancolie nedefinită, ca un regret după nişte splendide vremuri care, de fapt, nu au existat niciodată” – mărturiseşte dirijorul principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România despre lucrarea pe care o pregăteşte.
Povestea din spatele Ariadnei din Naxos spune că la început de sec. XIX unul dintre cei mai bogaţi oameni din Viena organizează o serată muzicală pentru care a comandat o lucrare de operă. Încurcăturile se ţin lanţ, fapt pentru care artiştii lirici sunt nevoiţi să prezinte opera în faţa invitaţilor serii în paralel cu derularea unui moment de… circ! Aşadar o operă în operă în care povestea personajelor antice (Ariadna, Bacchus etc.) se împleteşte cu comicul de situaţie.
„Situaţiile conflictuale îmbină atât comicul, burlescul, cât şi tragicul privit în cheie ironică şi/sau tragi-comică. Din punct de vedere vocal, dar şi actoricesc, este o operă grea, tocmai de aceea se cântă relativ rar. Personal, având în vedere experienţa acumulată în domeniul reprezentării muzicii contemporane, abordarea acestei partituri îmi aduce mari satisfacţii.” – a declarat soprana Lavinia Cherecheş, interpreta rolului titular, cu o frumoasă carieră legată mai ales de Opera Naţională Română Cluj-Napoca.
Invitaţi în eveniment vor fi şi alţi importanţi solişti vocali: Irina Ionescu – care şi-a desăvârşit formarea muzicală la Conservatorul de Muzică Joaquin Rodrigo din Valencia, a obţinut numeroase premii în perioada studiilor şi a colaborat deja cu dirijori ca Zubin Mehta, Valery Gergiev, şi Marius Budoiu, care a păşit pe toate scenele lirice din ţară şi a susţinut concerte/spectacole în străinătate, fiind actualmente director general al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Îi veţi aplauda de asemenea pe Florin Simionca, Lucian Corchiş, Şerban Vasile, alături de care vor evolua Beniamin Pop, Liviu Indricău, Mădălina Barbu, Andreea Iftimescu, Andreea Novac.
Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss.
Concertul este realizat cu permisiunea Editurii Boosey & Hawkes Music Publishers Limited şi cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.
Pret/bilet:
Categoria I – 30 lei
Categoria a II-a – 25 lei
Categoria a III-a – 20 lei
Categoria reducere 40% – 12 lei
Categoria reducere 90% – 3 lei
Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
- DACĂ LE-AȚI RATAT. NOTIȚELE MELE - septembrie 25, 2024
- M-AM NĂSCUT ACCIDENTAL (9.09.2024) - septembrie 9, 2024
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
[…] http://andreipartos.ro/mezzosoprana-ruxandra-donose-si-actorul-claudiu-bleont-pe-scena-salii-radio/ […]