Mihaela Bustuchină-Vlaicu : „Joacă-te cu luna, cu stelele, cu florile, dar cu dragostea nu poți, nu-i joc în doi!”

0
635

Mihaela Bustuchina aInterviu de Marina Almășan publicat pe site-ul femeide10.ro
Unii își mai amintesc, cu siguranță, vocea sa cristalină, degetele subțiri, adolescentine, mângâind strunele chitarei. Mihaela Bustuchină era o adolescentă tinerică și frumușică, pe vremea Cenaclului Flacăra. Lui Păunescu nu i-a scăpat nici talentul , nici sensibilitatea studentei la Medicină. Mihaela și-a petrecut ceva timp cântând pe scenele țării, alături de alte nume mari ale folkului românesc. Soarta ei avea însă alte coordonate. Era prea îndrăgostită de meseria sa, pentru a o abandona. A lucrat, timp de 10 ani, ca medic neurolog la Spitalul Gheorghe Marinescu, după care valurile vieții au adus-o la țărmul Depărtărilor. S-a stabilit, cu familia, la Paris, ajungând unul dintre cei mai apreciați medici neurologi de la nu mai puțin celebrul spital Pitie Salpetriere. Chitara nu a fost evacuată din peisajul său sufletesc. Mai cântă și astăzi, însă numai în timpul liber. Iar timpul liber…ca în anecdota aceea : este sublim, dar…(aproape că) lipsește cu desăvârșire!
(…)
Marina Almășan : In tine se adună o mulțume de lucruri frumoase. Unul dintre ele mă surprinde : de regulă, majoritatea celor care prind gustul scenei, nu se mai întorc la meseria de bază. Se pare că pe tine nu te-a sedus muzica într-o asemenea măsură!
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Este adevarat ca pentru adolescenta care eram, tentația era mare. Dar nu se pot face douã lucruri importante deodată. Muzica a fost și este doar o pasiune. Este totusi adevarat că nu ne « vindecăm » niciodată de bucuria pe care o împărtășim cu publicul. Dar legătura care se creează între mine și pacient este tot la fel de puternică precum cea dintre « artist » (în sensul larg) și public. Și acest lucru este minunat și durabil. Iar mie îmi place echilibrul.
Marina Almășan : M-aș fi bucurat ca astfel de medici minunați să fi creat legături cu pacienții noștri…Cum ai ajuns în Franța?
Mihaela Bustuchina-Vlaicu: Nu este simplu să raspund cu câteva cuvinte. Ideea initială a fost să îmi pot termina teza de Doctorat pe care o incepusem la Bucuresti, la Spitalul « Gheorghe Marinescu ». Era o dorință avida de căutare a cunostintelor medicale privite dintr-un unghi modern, sau o dorinta de implinire. Sufletul meu era însetat de zbor, iar efervescenta medicala pe care am cunoscut-o la Paris, la Spitalul « Pitié Salpêtrière » corespundea perfect dorințelor mele de a progresa.
Marina Almășan : Și se pare că ți-a priit! Am citit despre rezultatele tale extraordinare în domeniul carierei. Cum ai ajuns să faci performanță într-o țară care nu este a ta?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Am găsit de cuvinta să povestesc parcursul și mai ales trairile mele in realitatea care ne înconjoară când ne aflam departe de țară, în cartea pe care am avut bucuria să o public la Bucuresti : « Să locuiești într-un cântec de pasăre » (Editura Favorit). In capitolul « Meditații pe tema exilului » cred ca se pot regăsi multi cititori… « Si de fapt, ce îmi dorisem când ajunsesem pe un pământ necunoscut? Nimic mai mult decât să ridic capul si să privesc văzduhul ».
Marina Almășan : …iar văzduhul te-a primit cu prietenie și te-a ajutat să zbori! Care au fost momentele de vârf, în viața ta de medic?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Momentul când am pus primul meu diagnostic neurologic. Apoi ziua când am obținut titlul de « Doctor în Știinte Medicale » și apoi titlul de « Docteur en Neuroscience », PhD). Si nu în ultimul rând, ziua când, împreuna cu echipa de Genetica de la « Institutul pentru Creier și Măduva spinarii » (Institut du Cerveau et de la Moelle Epinière), am descoperit o nouă genă responsabilă de epilepsie.
 
http://femeide10.ro/mihaela-bustuchina-vlaicu-joaca-te-cu-luna-cu-stelele-cu-florile-dar-cu-dragostea-nu-poti-nu-i-joc-in-doi/

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here