Muzicienii timişoreni au susţinut un concert emoționant in memoriam Toni Baranyai

0
48

Articol semnat de Zoltan Varga și publicat pe site-ul pressalert.ro
O serie de muzicieni timişoreni au participat ca invitaţi sau ca simpli spectatori la concertul in memoriam Toni Baranyai, care a avut loc aseară la Porto Arte.
Toni Baranyai, tobarul trupei timişorene Kraft a murit la începutul lunii februarie, în urma unei comoţii cerebrale. Fostul tobar al trupei Kraft a colaborat de-a lungul anilor cu o serie de muzicieni ca Adrian Jumuga, Mircea Nedelcu, Bujor Hariga sau Alexandru Kovacs şi a fost tobar şi la Teatrul German din Timişoara. Toni Baranyai a făcut parte din trupa Kraft din iulie 2011, iar pe 27 februarie ar fi implinit 54 de ani.
Evenimentul a început cu un film despre activitatea muzicianului timişorean, după care pe scenă au urcat membrii proiectului School Of Rock. Trupa a abordat câteva cover-uri interesante, printre care s-a numărat şi Rock around the clock-ul lui Bill Halley şi a beneficiat de aplauzele sincere ale celor prezenţi. Mai apoi, pe scenă a urcat un muzician timişorean stabilit de mai mulţi ani în Germania, Dumitru Chiteală, fost tobar al trupei Univers (printre altele), care a prezentat alături de soţia lui şi de Arpad Kajtar câteva cover-uri binecunoscute.
Cel mai aplaudat moment al serii a fost recitalul susţinut de Bujor Hariga, Lică Dolga, Toni Kuhn, Adi Văduva şi Bogdan Racz (Ora H), pe parcursul acestuia la un moment dat apărând şi Sany Kovacs, un alt muzician din oraşul nostru care este stabilit de mai multă vreme în Germania. Seara s-a terminat cu concertul celor de la Umber. „Eu am început să cânt cu regretatul Toni la clubul Constructorul prin 1982, după care ne-am combinat cu Sany Kovacs, iar din 1987 drumurile noastre s-au despărţit până în urmă cu şase ani când am pus la cale trupa Umber. Pe lângă muzică ne-a legat şi o strânsă prietenie. Dumnezeu să-l odihnească. Noi care am rămas încercăm să facem ce putem spre a-i onora amintirea! Toţi muzicienii cu care am luat legătura pentru acest concert au răspuns prompt. Încercăm prin acest concert s-o ajutăm pe soţia lui Toni, care trece prin momente grele, dar mai presus de toate să ne amintim de Toni“, ne-a declarat Adi Văduva, unul din organizatorii acestui concert in – memoriam. Printre muzicienii aflaţi în public, care au aplaudat acest eveniment, s-au numărat Radu Stoica, Titi Dragomir sau Christian Podratzky.
 
FOTO și VIDEO găsiți pe site-ul pressalert.ro

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here