Nicu Alifantis – știri / concerte / apariții în luna august

0
31

Nicu Alifantis la Radio Romania 2016Am primit de la Nicu Alifantis
 
 

Concert

31.08.2017 – Alifantis & Zan – Piațeta Sfântul Ioan, Brașov, ora 17,00
Noua piaţetă de pe strada Sfântul Ioan, din spatele Hotelului Aro Palace, va găzdui în 31 august un eveniment special, prin care va fi marcată Ziua Naţională a Limbii Române.
Ziua Limbii Române este sărbătorită în Republica Moldova din anul 1990, iar în România a fost declarată sărbătoare naţională în anul 2013.
Evenimentul va începe la ora 16.00, cu ateliere de meşteşuguri tradiţionale şi de caligrafie, destinate copiilor. Membrii Uniunii Junilor, care sunt parteneri ai proiectului, vor participa la o lectură publică a basmelor şi povestirilor din Şcheii Braşovului.
De la ora 17.00, la scenă va fi intonat imnul naţional, iar un cor va interpreta melodii româneşti. După momentul coral va avea loc o lectură publică , textele fiind citite de autori braşoveni, membri ai Uniunii Scriitorilor, alături de actori ai Teatrului Sică Alexandrescu. Invitat special în cadrul acestui moment va fi actorul Marian Râlea. Seara va fi încheiată de un concert Nicu Alifantis.

 

Lansare

În data de 31 august 2017, ora 17,00, în cadrul Evenimentului „Ziua Naţională a Limbii Române”, desfășurat la Brașov, în Piaţeta de pe strada Sfântul Ioan, din spatele Hotelului Aro Palace, va avea loc lansarea Audiobook-ului
Nicu Alifantis „Scrisori nedesfăcute”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here